Arhive pe etichete: zambet

*Mecanicul De Suflete*


Un om conducea o maşină pe un drum lung şi singuratic, când, deodată, maşina s-a oprit. Omul a coborât şi s-a uitat la ea, să vadă ce are.

Gândea că, în curând, va găsi defecţiunea maşinii sale. O cunoştea bine, căci o avea de multă vreme. Totuşi, într-un târziu şi-a dat seama că nu reuşeşte.

În acel moment, a apărut o altă maşină, din care a coborât un domn, care s-a oferit să ajute.

– Domnule, e maşina mea, o cunosc perfect. Nu cred să reuşiţi s-o reparaţi, dacă eu n-am reuşit. Celălalt bărbat a insistat, schiţând un zâmbet.

– Bine, încercaţi, dar nu cred să reuşiţi…, insista omul nostru. Cel de-al doilea s-a pus pe treabă şi, în scurt timp, a reuşit să pornească automobilul. Proprietarul, uimit, a întrebat:

– Dar cum aţi reuşit?

– Ştiţi, numele meu este Felix Wankel… Eu am inventat motorul rotativ, pe care îl are maşina dumneavoastră…

Spuneţi-mi de câte ori, lovindu-ne de probleme, afirmăm… aceasta esta viata mea, problema mea, destinul meu?… Încercaţi să-i cereţi ajutor mecanicului de suflete!

H.Agudelo

*Sufleţel Și Sufleţica*


Într-una din zilele fără nume şi fără ore din Cer, Dumnezeu deschise palma şi zâmbi. În palma Lui, stăteau două sufleţele mici şi plăpânde care se priveau şi chicoteau fericite:

– Uite!!! Înăuntrul meu, dacă strigi, numai pe tine te auzi! spuse Suflețel, în privirea căruia străluceau toate constelaţiile fericirii ascunse după petalele unui trandafir mereu în rouă.

– Hihi!!! Da! Și tu, dacă intri înăuntrul meu, vei vedea că eşti peste tot, spuse Sufleţica.

– Off, oftă Dumnezeu şi scăpă o lacrimă peste cele două suflete jucăuşe, iar mâna lui, începu să tremure încet.

– De ce plângi? întrebară sufleţelele abia abţinându-se să nu plângă şi ele.

– Deoarece, aţi crescut prea repede…Timpul, deşi aici nu are cu ce să fie măsurat, a trecut dragii mei, iar voi trebuie să plecaţi să învăţaţi să simţiţi şi să daţi mai departe, iar Dumnezeu îi mângâie încet, în timp ce ei începură să râdă gâdilindu-se.

Apoi, brusc Sufleţica începu să plângă.

– Ce este draga mea, întrebă Dumnezeu?

– Nu vreau să plec! Dacă plec, ce se întâmplă cu Sufleţel? Nu vreau să mă despart de el niciodată!!! În el am toate ecourile mele! Toate emoțiile, râsetele şi toate cuvintele. Cum am să ştiu să mi le găsesc din nou? Cum am să-l găsesc pe Sufleţel acolo? Lumea e mare şi rea şi poate nu îl voi găsi niciodată.

Atunci, Sufleţel scoase un ţipăt! Primul ţipăt auzit vreodată în Cer, iar Dumnezeu se întristă pentru prima dată. Încercă să-l aline, să îl mângâie, să îl facă să zâmbească, dar Sufleţel era trist, speriat şi înţepenit. Apoi, dintr-o dată, începu să plângă în hohote:

– Nu mă trimite în lume, te rog!!! Fără Sufleţica mea nu voi şti să învăţ nimic bine! Nici durerea, nici fericirea, nici nu voi şti să fiu un suflet bun. Voi rătăci mereu, până am să mă întorc la Tine să pot fi din nou cu Sufleţica mea.

Dumnezeu se cutremură şi îl cicăli:

– Sufleţel!!! Viaţa trebuie să o apreciezi şi când nu îţi găsești calea! Din durere trebuie să ştii să cerni lacrimile şi să faci din ele cele mai frumoase gânduri de înțelepciune. Din înţelepciune trebuie să dai apoi celor din jur şi poate aşa, vei învăţa să fii bun, chiar dacă Sufleţica nu este lângă tine. Viața înseamnă iubire și necondiționare! Înseamnă să trăiești frumos, chiar dacă nu e mereu ceea ce te aștepți tu!

– Dar nu e corect! Nu e corect! Se revoltă Sufleţica. Venele prin care curgea toată fiinţa ei se încordară într-un geamăt…ca şi când Cerul ar fi stors toţi norii de ploaie, iar Îngerul Curcubeu şi-ar fi pierdut culorile.

– Sufleţica!!! tună Dumnezeu revoltat pentru prima oară, dar văzu că ea nu se sperie deloc. Sufleţică dragă, ce nu e corect în ceea ce fac EU?

Lacrimile ei se prelingeau în minuscule bobiţe de nisip, iar ea le culegea toate…boabă cu boabă şi tot plângea…mai mult, mai mult, iar Dumnezeu mirat și nedumerit o întrebă:

– Ce faci acolo Sufleţică?

– Plâng în amintiri şi le culeg! Le strâng în boabe de nisip şi le înghit apoi pe toate. Aşa, voi şti să îmi amintesc tot despre Sufleţel! Despre mine și el. Despre iubirea noastră! Așa, îl voi şti recunoaşte și găsi! Dacă eu ca şi om nu voi reuși să mi-l amintesc, eu ca şi Sufleţica îl voi recunoaşte imediat! Nu se poate să nu fie aşa, continuă ea plângând tot mai multe amintiri.

Sufleţel o mângâia neputincios și îndurerat. O săruta pe frunte, pe mânuțe, pe creștet, pe inimă şi o ajuta să culeagă amintirile lor: una…două…zece…o sută…o mie…un milion de eoni, iar Dumnezeu îi privea le spuse că trebuie să se pregătească.

Atunci, Sufleţica, aruncându-se la pieptul Lui, spuse:

– Ştii ce nu e corect Doamne Doamne? Că ne-ai născut împreună şi ne trimiţi separat în lumea aia mare și străină! Că ne-ai lăsat să devenim un suflet şi ne plângi în două lacrimi despărțite! Că îmi rupi în fărâme de eoni ecoul pe care numa el ştia să mi-l facă să rămână înăuntru! Era doar al lui! Suflețel e bucată din mine, Doamne! Și eu din el! Cum o să mai sângerez eu fără el…și cum o să îl mai caut în fiecare zâmbet, râset, strigăt, făptură, privire…

– Off, dragii mei dar trebuie să fac asta, altfel nu ar fi bine! Trebuie să învăţaţi să fiţi oameni şi trebuie să vă faceţi mari ca să pot plânge cât mai mulţi Sufleţei şi Sufleţici, răspunse D-zeu trist şi fericit săruntându-i pentru ultima oară. Trebuie să învățați să fiți puternici și separat ca să puteți fi acel întreg puternic! Iubirea nu cunoaște depărtări. Așa să știți! Și Eu voi fi departe de voi, dar mă veți avea mereu alături, în inima voastră! În tot ce sunteți și veți fi voi! Exact așa vă veți fi și voi unul altuia! Acum…mergeți de vă nașteți!

-Sufleţellllllllll !!! se pierdu în infinit strigătul disperat al Sufleţicii.

-Sufleţicooooooooo !!! îi urmă ecoul disperat al lui Sufleţel, dar strigătele se pierdură în Univers. Ei nu și le mai puteau auzi.

Timpul trecu, iar D-zeu plânse Sufleţei şi Sufleţici într-una. În una din serile Sale de odihnă însă, lua două suflete adormite pe pălmile Sale şi le şoptea câte un cântec de adormit. Îi săruta şi îi aşeza înapoi. Erau şi probabil vor rămâne mereu preferaţii Lui..cei doi Sufleţel şi Sufleţica, primii care au făcut Cerul să plângă.

Într-o zi, pe când D-zeu avea ceva urgent de făcut, Sf. Petru veni radiind, gesticulând și ţipând:

-Doamneeeee! Doamneee!

-Da Petru!!! Ce strigi aşa? O să trezeşti şi Răul pe care de abia l-am adormit!

-Doamne! Priveşte rogu-te jos, pe Pământ, iar ochii lui Petru sticleau de lacrimi şi fericire.

Dumnezeu mormăi:

– Ce o fi cu Petru? De când a plecat Sufleţica, nu a mai zâmbit aşa niciodată!

Să nu uit…Sf. Petru este preferatul Sufleţicii. El a fost dintotdeauna sfântul ei preferat. La el stătea în poală şi asculta poveşti, învăţa să fie războinică şi să nu cedeze oricât de grea ar fi căderea, iar Petru se topea tot când era vorba de ea.

Când îl vedea, Dumnezeu mereu se lumina și îi spunea zâmbind:

– Off, Petre, că te-a topit ca pe o bucăţică de unt. Mai are un pic și te întinde peste tot Cerul!

Amintindu-și de vremurile Suflețeilor, Dumnezeu privi pe Pământ cu nerăbdare. Tresări și zâmbi, iar Cerul începu să se cutremure. Îngerii uitară pentru o clipă să mai zburde, îngerul Curcubeu uită că are culori, norii se strânseră toţi unul în braţele celuilat, heruvimii se ascunseră după Bolta Cerească doar îngerul Iubirii stătea şi privea bucurându-se ca un copil mic. Toți uitară să mai respire de emoție.
Dumnezeu îți duse mâinile la suflet, zâmbi larg și oftă pentru prima dată în lunga Sa Eternitate. Oftă deoarece doi tineri îşi ciocniră pentru prima dată, imposibil, eroic, trist, sufletele şi…s-au recunoscut:

– Sufleţico dragă, iubita mea…chiar tu eşti?!!! iar lacrimile lui începură să curgă, în timp ce mânalui căuta și mângâia chipul ei fără încetare. Îi atinse fruntea, ochii, părul, buzele, mâinile căutând-o parcă de teamă să nu dispară iarăşi. Nu putea crede că Suflețica lui era iarăși acolo lângă el. Chiar în fața lui, iar el o putea privi, asculta și atinge. Offf, Sufleţica mea!!! Chiar tu eşti! Mi te-am imaginat de multe ori. Te-am simţit! Ți-am simțit fericirea, așteptarea, căutarea, disperarea. Știam când plângi şi mă strigi, deoarece am simţit milioanele de boabe de amintiri răscolindu-mă în dorul de tine! Tot am avut în lumea asta, în viața asta, dar fără tine, nu aveam nimic. Era atât de gol Suflețico! Simțeam că nu sunt complet. Că nimic nu e bine!

Suflețica îl privea fără să respire. De teamă. Aceeiași teamă că Suflețel al ei ar putea dispărea din nou. Că nu l-ar mai putea vedea, asculta, atinge. Fără el, viața ei era fără rost și sens. Nimic nu era la locul lui. Nimic nu era complet. Nimic nu putea fi fericit. Doar el era acela care putea să închidă cercul ființei, vieții și sufletului ei! Se uita la el mută de drag şi emoţie, de lacrimi şi fericire, de nerăbdare și ani de așteptare! Ochii ei, vorbeau tot! Se pierdeau în privirea lui, în ființa lui. Ar fi vrut să îl sărute până adânc în suflet. Se aruncăîn brațele lui și plângând strigă cât de tare putu ea după atât de mult dor, emoție și așteptare:

– Sufleţellllll!!! Oohh, Doamne, Sufleţellll! Cât de dor mi-a fost! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât de mult te iubesc!

Mâna ei, îi atinse chipul scăldat în lacrimi, iar sufletul lor scoase iarăşi ţipătul care a stors norii de lacrimi. Ploua iar, iar ei ştiau că Dumnezeu plângea alături de bucuria lor, de ei, deoarece pentru ei a plâns când i-a creat și a plâns când i-a trimis în lume despărțiți, iar ei se priveau plângând şi râzând. Se sărutau şi se mângâiau cu dor. Ar fi vrut să recupereze tot timpul ce le-a fost furat, iar ochii lor se umpleau unul de altul ca şi când, ar fi vrut să umple din nou clepsidra de amintiri. Să se poată regăsi mereu. Oriunde. Oricum. Eroic, imposibil! Oricâte uragane ar fi, oricâte ploi sau vreme bună, oricâte depărtări, ei au înțeles în sfârșit că nimic nu îi va putea despărți niciodată, deoarece ei sunt același suflet.

Erau Sufleţel şi Sufleţica, cei născuţi împreună pentru o Eternitate!

*Împreună, Până Când Viața Ne Va Despărți*


Oamenii se îndrăgostesc. Nu o spun eu. Pur și simplu se întâmplă de când lumea.
Oamenii plutesc împreună în jocul acela nebun al iubirii. Uneori, preț de câteva clipe. Alteori, preț de câteva luni. Și alteori, preț de o viață.
Împreună, oamenii refac clipele. Le dau gust. Le dau miros. Le încheagă. Le transformă în gesturi frumoase care te fac mereu să simți cum inima îți bate nebunește și nu vrei să fii vreodată în altă parte. Sau lângă altcineva. Câteodată, însă, ne dăm seama că sentimentele noastre nu sunt îndeajuns pentru a rămâne lângă un om. Și atunci, plecăm. Plecăm nu pentru că nu am mai putea rămâne.
Oricine poate rămâne lângă cineva o viață, dar nu despre asta este vorba în relații. Relațiile nu sunt lupte pe câmpul inimii și al răbdării. Relațiile nu sunt “care pe care” și “cât mai rezistăm împreună”. A rămâne unul alături de altul o viaţă întreagă nu presupune acte de eroism. Nu presupune compromisuri. Nici sacrificii. Presupune înţelegere, respect şi multă preţuire. Presupune tandreţe, zâmbet, căldură. Presupune să repari unde se poate şi să adaugi acolo unde se simte gol.
Presupune dimineţi în care să te pierzi în ochii celui de lângă tine. Clipe în care să te ţii strâns de mână. Presupune să tragi împreună la acelaşi car, în aceeaşi direcţie. Presupune să te bucuri unul de altul și unul pentru altul chiar și când când bucuria pare doar o părere. Presupune ca inima să ţină mereu sufletele în echilibru. Presupune nopţi de pasiune, iar când acestea dispar, nopţi tandre şi liniştite. Presupune iubire! Aceasta este reţeta unei relaţii de lungă durată – iubirea dincolo de toate şi de tot.
Relațiile nu se încropesc din compasiune față de un om, ci din dragoste. Când din rețeta asta lipsesc ingrediente, mai bine dăruiți-vă un zâmbet frumos și lăsați viața să completeze restul: golul lăsat de o plecare va fi umplut de cine va fi potrivit să îl umple.
Din când în când, iubirea înseamnă și plecări.

Ramona Sandrina

*Marea Gandurilor…*


Inot in marea unui gand
Care l-am pus de-o parte
Si-mi scriu chemarea unui rand
In pagini dintr-o carte.
Ma voi elibera de tot
Ce-a fost mai rau in suflet
Asa cum stiu si simt ca pot
Sa darui al meu zambet.
Voi scrie versul meu curat
Ce inima-l adora
Limanul ingerilor cautat
Mai alb ca o marmora.
Inot in ape-nvolburate
In dansul apei, necuprins
Printre cuvinte fara moarte
Voi face visul meu atins.
Voi cauta a mea splendoare
Intind un brat in infinit
M-atinge valul la picioare
Si scriu cuvantul drag, iubit.
Voi face drumul spre iubire
Caci valurile imi soptesc
Si-mi dau din a lor stralucire
Prin apele adanci, plutesc.
Iar visul meu, nu e departe,
Mai am putin de inotat
Sunt stele ce l-au pus de-o parte
Si prin cuvinte mi-a fost dat.
Sunt doar un petec de pamant,
Dar razele de soare
Ma poarta pe aripi de vant
Intr-o albastra mare…

*Viata E Roza…?!?*


Sunt o intrebare

La care e greu de raspuns

In cuvinte rebele de dor

Ce par intr-o ordine adesea

Pe dos asezate,

Sunt norul ce vine

Din cuvantul nespus

De vantul ce-l duce plutind

Mai presus unde un soare imens

Isi deschide raza secunda,

Sunt un rand ce il tes

Cu agale in sufletul meu

Dezlegat cu cercuri egale

De-o floare cu simturi

Ce alearga intr-una,

Sunt roua ratacita

Intr-o dimineata cu zambet

Cand o petala parfum

Ma-ndeamna sa scriu

Inceputuri cu rost in care

Viata e roza!

*Dureri Ascunse 7*


– Puterea dumitale de deductie este uluitoare, zise ea sarcastic, intrebantu-se de ce mai statea acolo, supunandu-se privirilor lui.
– Dar ochii sunt caprui, zise el taraganat, N-ar trebuit sa fie verzi?
-Imi pare rau ca nu sunteti de acord, dar Mama Natura avea zi libera cand m-a asamblat. Continuă lectura

*Dureri Ascunse…6*


Ei ii trebui un moment sa reactioneze la cuvintele lui.
– Nu sunt prietena lui, reusi ea sa spuna in cele din urma, pe un ton taios.
Barbatul era vadit dezamagit.
– Pacat, o sa devina calugar, are nevoie de o femeie in viata lui.
– Cuvintele lui cu privire la Mircea o agasara si era pe cale sa-i intoarca spatele si sa plece, cand el ii zambi din nou. Continuă lectura

*Fericirea…*


Tu esti fericit? (a)…Intrebare simpla, cu subiect si predicat, dar cu complexitate. Fericirea…are atatea definitii si explicatii, incat as putea spune ca fiecare vede fericirea in felul lui. Unii sunt fericiti ca vad rasaritul la malul marii, altii ca miros o floare de camp, altii ca ii zambeste copilul dimineata in pragul usii…fiecare vede fericirea in felul sau. Fericirea inseamna liniste, zambet pe chip si pace interioara, deci…Da, Sunt Fericita!

*Ce Si Cum Trebuie Sa Fie Sufletul Pereche?*


Ce si cum trebuie sa fie sufletul pereche?…Sufletul pereche cand e la distanta isi doreste sa iasa si sa alerge dupa imbratisarea pereche, el te sustine, te sprijina moral si este alaturi de tine chiar si la distanta foarte mare. 
Continuă lectura

*Declaratie Duplicitara…*


El…isi doreste sa faca o declaratie iubitei. Intreaba : – zambet cristalin merge? – Nuuu…zambetul nu are sunet. Pune rasul. Si asa un El catre ea a facut o declaratie de dragoste ce a distribuit-o si altor femei. De cand te-am vazut prima data inima mea a ramas la tine pentru todeauna. 

Continuă lectura

*Te rog…*


 

Lasa-ma sa-ti vad privirea,
Sa ma vad pe mine-n ea,
Poate aflu fericirea,
Doar odata in viata mea.
Te rog,
Lasa-ma sa vad un zambet,
Sa-aud in soapta,
Cuvantul dulce,
Te Iubesc.
Te rog,
Lasa-ma……….

*Sunt Doar Eu Si Cu Tine*


O voce cunoscuta m-a ridicat de la pamant… sunt doar eu si cu tine… Continuă lectura

*Ana-Maria.PM*

Personal blog, books and thoughts

Blog de ifose

"Trăiesc pentru a scrie și scriu pentru a trăi!"

GEORGE SORIN VENETE

#te digo una broma

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Universul astral

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Maryam

SONGWRITER FLAMENCO FUSIÓN MUSIC

Explosion

Tell me, do you see the storm that’s inside of me? Can you see through my eyes that I’m about to explode?

Lula Blog

Un blog inspirat din viața reală!

Incercari

de ginduri

Solz de liliac

"...și să nu-ți mai arunci amintirile"

Gara pentru noi

blogul Renatei

VIAŢĂ TRECĂTOARE-BLOGUL LUI VALY

VIATA NE-A FOST DATA DE DUMNEZEU SI TOT EL O VA LUA CAND VA VENI TIMPUL.IMPORTANT E SA TRAIM IN ASA FEL INCAT, PRIVIND IN URMA, SA NU AVEM MARI REGRETE.NIMIC NU-I INTAMPLATOR IN ACEASTA LUME MARE.TOTUL ARE UN ROST.

.*♥**♥*★ *♥*..*♥*. BERNARD *♥**♥*★ *♥*..*♥*.

♥♥ ♥♥ MES PLUS BEAUX BISOUS D'AMITIES A VOUS ♥♥ ♥♥

Thoughts📜

I spend most nights at home falling in love with the idea of you.

JoseRaSan66

Cuando Lo Pequeño Se Hace Visible...

Tapparella.

Risvolti Psicologici Demotivanti ed altre Amenità Tardo Post Adolescenziali.

De prin cărți adunate..

„Cele mai bune cărţi sunt cele care îţi spun ceea ce ştii deja”-George Orwell

henrywest

Expression.

Calator spre infinit

Ca sa scapi definitiv de fantasme trebuie sa-ti aduni curajul si sa le privesti in ochi. - Patrick Modiano

Blogul meu de calator

Let' s conquer the world!

yocollector - Romania

amalgam, colectii diverse, amintiri, insigne, brelocuri, artizanat, magneti frigider, etc...

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

JoculDeCuvinte

ZonaDePoezie

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

🐞❤💕🐞uĞuR BöCeĞi 🐞💕❤🐞🌹💋👠💕NaR-ı 💋aŞK💕👠💋🌹 🐞 ❤ 💕 🐞LaDYBuG🐞 💕 ❤ 🐞 👠 💕 The FiRe 💋 oF ❤ LoVe 💕 👠 💘 👠 🌹 🐞 🌹 👠 💘

🐞❤ 💕👠💋🐞🌹💧❤ 💕👠💋🐞 MuTLu oL & MuTLu KaL & MuTLu eT🐞❤ 💕👠💋🐞❤ 💕👠💋 👠❤🐞🐞❤ 👠❤💋🐞 ❤👠❤ 💋❤ 👠🐞❤👠❤ 💋❤ 👠🐞•💘🌹 💜❀🍂°º★°º★•~••#••💘~•★💘🐞❤ 👠🐞❤💋 🐞👠❤💋❤👠🐞Be HaPPY & STaY HaPPY & MaKe HaPPY 🐞❤👠❤💋 👠🐞❤💗¨★🍂💛🍁🌿 ↪★ ✿_🍃🔱🍃 •💘┊ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ 💟 💛 💙 🌸 ┊ 🌼┊ 🌸 ┊ "🌼 💙 💟 💜 ☁┊ 쇼 ┊ 🐰 ┊ ☁ 💖 💙 💛 ─╬ஜఋ╪► ┊ ’•, 💙 ,,•’ 💙 🔱🍃 💛 `’•,,•`’ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ ’•,` 💗 ,,•’ 💟 `’•,,•`’ ✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿ 💕👠✽💕👠💋🐞✽💕👠💋🐞✽ 💕👠✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿

Poesias e Cia - Ana de Lourdes Teixeira

Sem pretensões... O único desejo é compartilhar com as pessoas o que escrevo.

%d blogeri au apreciat asta: