Arhive pe etichete: viata

În Viață… ✍️


În viață nimic nu începe și nu se sfârșește fără durere… noi din nefericire avem nevoie de prea mult timp ca să ne dăm seama cu adevărat cât de prețioase sunt clipele vieții deși… la venirea în lume toți le-am primit de la…Bunul Dumnezeu împreună cu Iubirea Sufletească… și totuși de fiecare dată vom căuta soarele atunci când pe cer sunt norii… vom căuta sănătatea după ce o vom pierde… însă cel mai mult vom căuta neîncetat acele… Ființe dragi atunci când nu se vor mai afla lângă noi… vom căuta zadarnic totul abia atunci când de fapt realizăm că… Timpul nemilos ne-a luat tot iar căutarea vă fi mult prea târzie… va fi asemenea ultimei clipe a vieții noastre pentru, că niciodată nimenea în această lume nu își va mai putea cumpăra înapoi trecutul și nici nu va găsi un medicament care să poată vindeca ,,Durerea Sufletească „… dar pentru toate acestea… Dumnezeu… ne-a mai dăruit ,,Timpul” învățându-ne că orice poate fi măsurat în această lume însă niciodată… Iubirea din Sufletul Nostru „… și arătându-ne de fiecare dată cu ,,Sfințenie „că într-adevăr… Iubirea ne este însăși Viața!

Viața Însăși 🌼


Să privim frumusețea vieții. Să o vedem peste tot, dar mai ales în locurile în care trebuie să pătrundă Lumina din sufletului nostru. Numai așa vom simți bucuria realizării celei mai durabile frumuseți de pe Pământ. Este viața însăși.

Mesaje Interminabile ✍️


Nu vreau sa fac educație nimănui! Pentru unii este în zadar, pentru alții, prea târziu! Îți mulțumesc pentru sfaturi, mesaje interminabile, bune și rele, ( este doar gândirea și părerea ta, te înțeleg)!. Văd însă că, în toată nemulțumirea ta față de persoana mea, mă iubești…atâta timp cât îmi urmărești pagina facebook, blogurile și te interesează viața mea!
Îți mulțumesc și îți doresc să ai liniște în suflet și în casă! Trăim vremuri grele, oamenii sunt depărtați de Dumnezeu și știrile din mediul online sunt atât de dure și pline de violență! Nu-l lăsa pe Dumnezeu căci fără el E PUSTIU…FĂRĂ EL E ÎNTUNERIC!
P.S
Comentariile tale răutăcioase nu mă ating pentru că eu am învățat să-mi pun un scut în jurul sufletului meu. Viața m-a încercat cu multe iar oamenii care contează realmente pentru mine mă iubesc oricum aș fi! Întreb? Când lovești un om cu o vorbă urâtă, cu răutate te simți mai fericită, mai puternică? Eu, nu ! Îmi cer întotdeauna iertare ca sa pot pune capul liniștită pe pernă seara!
Îți mulțumesc pentru vizite, comentarii, mesaje…, și ca de fiecare dată, mă înclin în fața ta! 🍀

💕Te Iubesc Pentru Că Exişti În Viaţa Mea!✍


Iubire,dragoste, sentimente, toate acestea pot avea multiple denumiri, pot exprima atâtea stări… Cred că iubirea ar trebui să fie mai mult simţită decât vorbită sau scrisă. Poate lua atâtea forme, poate avea atâtea nuanţe. De ce nu am putea să iubim şi o fiinţă fără raţiune, un câine spre exemplu. Putem fi siguri că iubirea lui e necondiţionată, că nu aşteaptă altceva în schimb, de la noi, raţionalii, decât o mângâiere şi o vorbă spusă cu afecţiune. Ei bine, dacă ne referim la oameni, lucrurile se schimbă, se complică. Oamenii vor, mai presus de cuvinte, dovezi de afecţiune… zilnic, nu doar la ocazii speciale… iubirea, dragostea, cum vrem să-i spunem, are nevoie de hrană, are nevoie să fie ţinută în viaţă. Sunt oameni care înţeleg prin sentimente, lucruri materiale. Iar atunci când lucrurile materiale strălucesc pretutindeni, iar cele ce ar trebui să conteze cu adevărat sunt complet ignorate, denaturate şi batjocorite, situaţia se schimbă, peisajul devine trist, iar florile se transformă în grămezi de gunoi…
De fapt, mă întreb sincer, dacă mai există sentimente adevărate, oameni pentru care merită să te lupţi cu întreaga lume, oameni speciali, pe care simţi nevoia să-i cauţi şi să-i vezi, pentru simpla lor prezenţă. Ar trebui să căutam sentimentele, în esenţa lor, în profunzimea lor, să nu ne mai ghidăm după lucruri exterioare, când vorbim de dragoste faţă de cineva. Pentru a ne da seama cum arată sentimentele, în starea lor primordială, pură, nemodificată de social, ar trebui să ne imaginăm doi oameni goi sărutându-se într-o pădure la răsăritul soarelui, pe o pajişte acoperită de roua dimineţii. S-ar putea spune că am tendinţa să idealizez, să poetizez, dar sunt absolut convinsă că sentimentele adevărate nu au absolut nici o legătură cu socialul, cu materialul. De fapt, mă întreb dacă mai putem vorbi de dragoste, în împrejurările actuale… dacă oamenii mai pot simţi cu adevărat, sufocaţi, agresaţi permanent de cotidian… Nu vreau să mă hazardez şi să spun că sentimentele adevărate au dispărut complet, au fost amputate definitiv, dar e adevărat că sunt pe cale de dispariţie… şi tot mai puţini oameni ştiu şi pot să le păstreze nealterate. Oamenii îşi fac declaraţii, care mai de care mai colorate, mai patetice, mai pompoase, pentru a face paradă cu sentimentele lor, dar câţi sunt în stare să mai scrie şi, cel mai important, să mai simtă aceleaşi lucruri, peste 30, 40 de ani? Avem tendinţa să transformăm iubirea într-o marfă, în ceva comercial, care se poate cumpăra cu bani, dintr-un raft de magazin. Nimic mai nociv, nimic mai trist. Iubirea nu e un obiect, un lucru, e ceva viu, care pulsează în noi, care există, trăieşte odată cu noi. Am auzit oameni spunând: ca să-ţi arăt cât te iubesc, ţi-am cumpărat ultimul model de limuzină, cele mai scumpe bijuterii. Nimic mai dăunător pentru doi oameni implicaţi într-o relaţie. Cu cât oamenii progresează mai mult din punct de vedere social, material, cu atât se înstrăinează mai mult, devin mai reci, mai indiferenţi. Cred că nimic nu e întâmplător în această lume, ne naştem cu un scop şi ne îndreptăm spre ceva. Cred, de asemenea, în ideea de suflete pereche, de oameni ce s-au născut să se întâlnească, într-o anumită perioadă din viaţa lor, mai devreme sau mai târziu, sau poate niciodată… Dar atunci când doi oameni s-au căutat atâta timp şi, în sfârşit, s-au găsit, au ajuns să se întâlnească, iar dragostea lor să devină realitate, se poate spune că e cel mai frumos lucru din lume… Doi oameni născuţi unul pentru celălalt, meniţi să fie împreună până la apusul zilelor, nu pot înţelege cuvântul despărţire, nu pot cunoaşte infidelitatea, interesele separate, nu ştiu să preţuiască lucrurile materiale, şi nu pot uita niciodată lucrurile care contează cu adevărat în viată. Oamenii predestinaţi unul celuilalt rămân împreună în orice condiţii şi în orice împrejurare.
În situaţii dificile, atunci când viaţa le pune la încercare sentimentele, loialitatea, devotamentul, acei oameni deosebiţi de ceilalţi, nu se gândesc nici un moment la o posibilă despărţire, la un posibil abandon al relaţiei, şi asta nu din obligaţie, ci doar pentru că nu pot face asta, nu se pot rupe în două, fiind legaţi printr-o legătură ce îi face inseparabili, de nedespărţit. Partenerul din relaţie este privit întocmai ca un suflet lipit printr-o legătură invizibilă; şi nu spun poveşti: am întâlnit oameni care nu au putut trăi unul fără celălalt şi la scurt timp după dispariţia fizică a unuia dintre parteneri, celălalt a ales să-l urmeze, poate într-o lume mai curată şi mai bună. Am întâlnit, de asemenea, cazuri în care, după dispariţia unuia dintre parteneri, cel care i-a supravieţuit a ales să nu-şi mai refacă viaţa printr-o căsătorie, sau o altă relaţie, iar motivul alegerii a fost nu social, de imagine, raportat la opinia celorlalţi, ci, pur şi simplu, pentru că acel om nu mai putea concepe şi accepta în viaţa sa o altă persoană, care să ia locul celei dispărute. Aş încheia spunând că iubirea nu are nevoie obligatoriu de declaraţii nesfârşite şi siropoase. Cea mai sinceră şi frumoasă declaraţie pe care o poţi face unei persoane speciale din viaţa ta ar fi să-i mai poţi spune după o viaţă întreagă petrecută împreună, încă să-i mai poţi şopti sincer şi tandru: ”Te iubesc pentru că exişti în viaţa mea!“

Poezele Cu Dichis✍😉


Inteligența, ia aminte, de nu-i de caracter dublată,
E-un trandafir la pălărie ce se va ofili îndată.
Câte în lună și în stele, de ești inteligent, se-nvață,
Dar caracterul îți prezintă valoarea ta, ca OM, în viață.
Virtute nu se cheamă când fugi dintre ispite
Acoperindu-ți ochii la tot ce te-nconjoară,
Virtute e aceea când piept îi ții furtunii
Iar vântul, oricât de aprig ar fi, nu te doboară.
Nu încerca să mă cunoști din versurile ce le scriu,
Cine sunt Eu cu-adevărat n-ai să-nțelegi…Nici eu nu știu…😉

💌Dragoste…✍


Dragostea este o poveste străveche, dar care este totdeauna nouă. – Heinrich Heine
De când lumea și pământul, dragostea este una dintre temele principale ale literaturii universale. Ea este acea poveste străveche care ne aduce în inimi tristețe sau bucurii. Dragostea ne poate aduce speranța pe care am pierdut-o cândva, împlinire și o rază de soare în inimi. Dar dragostea străveche poate să aducă și tristețe, suferință și sentimentul dezamăgirii și al neputinței. O dragoste nouă poate fi începutul unei noi vieții. Deși, și ea poate deveni o dragoste străveche. Dragostea nouă este acea dragoste oarbă în care ți se pare că toate sunt mai bune: că cerul are o culoare mai aprinsă, că florile miros mai bine și că lumea este infinit mai bună. Deși cu toții cunoaștem ce este dragostea, ea ne aduce sentimente unice de fiecare dată pe care nu le vom uita foarte ușor.
Dragostea este singurul sentiment care te face să te simți în al 9-lea cer, te aruncă în cele mai adânci prăpăstii ale suferinței, și nu te ține niciodată în echilibru, însă viața fără dragoste ar fi lipsită de sens. Dragostea adevărată este exprimată prin iubire. Iubirea este cea mai mare necesitate a omului. De la naștere și până la moarte, oamenii se lupta pentru ea, înfloresc la căldura ei și se ofilesc, ba chiar mor în lipsa ei. S-au scris nenumărate cărți, cântece și poeme pe această temă. Dar nu întotdeauna s-a înțeles ce înseamnă ea cu adevărat. De fapt, acest cuvânt este atât de des folosit, încât pare să-și fi pierdut adevărata semnificație. Așa cum a scris Heinrich Heine și dragostea și iubirea pot fi povești străvechi, dar întotdeauna ne aduc ceva nou în inimile noastre.
Se spune că iubirea nu are definiție și nu se poate învăța, ea poate fi dăruită, primită, și cei care o caută o pot găsi și învăța! Iubirea poate fi înlocuită cu iubire pentru că altfel îi ia locul suferința…
Ce e dragostea , suflet curat ? Ce e iubirea? De ce să existe atâtea întrebări și nu trăiri cu adevărat …Simte un obraz cald în palma ta curată și vei înțelege când va închide ușor ochii că o lacrimă e ținută în frâu spre a nu ajunge către tine.
Bărbați ce vor să iubească și să fie iubiți , mândrii, prea mândrii pentru a da frâu liber unei lumini ce pentru noi femeile e ca o aripă-n zbor, lumina ce poate să vină de pretutindeni și de nicăieri .
Pruncii la sânul mamei ce țipa de dor și de foame, tac în momentul în care sunt mângâiați cu căldură …și dragoste, te privesc chiar de nu văd , te simt când iubești .
Dragostea nu e nouă, iubirea nu e niciodată nouă, cu ea ne naștem, cu ea sau născut și se vor naște generații de-a rândul ,e darul ce-l oferim și-l primim o dată cu viața .Un zâmbet chinuit atât de ușor se transformă în unul senin atunci când știi să-l iubești , tu știi să iubești ..arată ce știi.

🌷N-am Să-ți Deschid…✍


Atâta drag aveam de tine, Viață,
Cu sufletul deschis te-am adorat!
Dar tu, ca o amantă necinstită,
În fiecare zi m-ai înșelat.
M-ai amăgit cu primăveri și visuri,
Ce promiteai a le-mpărți la doi,
Abia de-am apucat să le descopăr
Că le-ai luat, pe toate, înapoi.
Îmi râzi la geam c-o nouă primăvară…
Ah, tu, parșivo, ce frumoasă ești!
Și ți-aș deschide dar…de data asta
N-am să te las să mă mai păcălești…
Azi mă atragi c-o nouă provocare…
Și valsul primăverii-l vom dansa…
Dar te cunosc demult, Cenușăreaso,
La miezul nopții iarăși vei pleca!
Te-am învățat, oh!…Tristă poezie…
Am înțeles și care-ți e cusurul,
Nu ai de gând să mi te dărui toată,
Doar ai să-mi lași, în urma ta, condurul…
N-am să-ți deschid, chiar dorul de m-ar frânge,
Refuz și invitația la bal!
Un trist surâs am să-ți trimit prin poștă,
Păstrează-l…drept „adio”, la final…

🤔Ce Speranțe?!…Ce Iluzii?!…✍


Sunt oameni ce îmi spun adesea:
„Nu dispera, că timpul trece!…”
De parcă sufletul ți-l vindeci
cu vorbe și cu apă rece…
„Să nu îți pierzi nicicând speranța,
că toate au o rezolvare!”
Dar, vedeți voi, speranța asta,
deși la urmă, totuși, moare…
C-atâția au sperat în viață
că le vor rezolva pe toate!…
Dar au plecat pe căi înalte
lăsându-le nerezolvate…
Am obosit de-atâtea lecții,
(pe care nici nu le-am cerut)
că viața-i cel mai bun profesor
și m-a-nvățat și ce n-am vrut.
Zi după zi m-a scos la tablă,
ori m-a târât pe stadion,
de parc-a vrut să m-antreneze
să concurez la maraton.
Știu, bunăoară ce-i posibil
să se întâmple, și ce nu,
că oricât ai spera și-ai plânge,
nu vor fi toate cum vrei tu.
Iar când destinul ține sita
prin care viața ți-e cernută,
e inutil!…Și lupți aiurea
pentru o cauză pierdută.
Ceea ce simte și gândește,
privește ,strict, pe fiecare,
că n-am luat toți , în viață, startul,
cu-aceeași teneși în picioare.
A mă hrăni, deci, cu iluzii,
am renunțat deja demult…
iar pe cei „ași” în teorie,
m-am plictisit să-i tot ascult.
_A te minți pe tine însuți_
Nu este sigur stilul meu,
O fi ea bună și speranța,
dar nici nu e un panaceu.

🤗Nu Uita Să Trăiești!✍


De fiecare dată când aud sau citesc despre cineva care nu mai este îmi zic că viața e scurtă,că se poate termina oricând…Și-mi promit că trebuie să fac ceva fiindcă eu am încă șansa de-a fi în viață! Doar că uit repede ce mi-am promis…fiindcă eu sunt în viață și am atâtea de făcut de nici nu știu de ce să mă apuc! E drept că mă opresc din ce în ce mai des din goana zilnică și-mi dau voie să trăiesc! Fiindcă anii au început să se adune ? Fiindcă îmi amintesc din ce în ce mai des că viața-i frumoasa? Fiindcă mă gândesc că am șansa de-a avea o sănătate buna? Fiindcă am văzut moartea luându-mi pe câțiva dintre cei mai dragi? Cu siguranță am devenit din ce în ce mai conștientă de faptul că totul se poate termina oricând. Așa că încerc să trăiesc din ce în ce mai mult, cel puțin în intensitate! Și să fac din ce în ce mai mult buna alegere între ceea ce ar trebui să fac și ce vreau să fac, între oamenii care mă înconjoară și cei care chiar contează pentru mine…Spun din ce în ce mai des celor din jur ca-i iubesc și că-i apreciez fiindcă așa simt și vreau ca ei să știe… De multe ori intru în cursa asta imposibilă de zi cu zi, dar când mă ia cu amețeală mă opresc și-mi spun…Nu uita să trăiești! Și mă bucur când realizez că din ce în ce mai des mă opresc înainte să amețesc! Viața e atât de frumoasă! Și prețioasă! Și noi la fel!

🌵La Ce Mai Vii?✍


Iubirea mea,
Pe unde-ai stat ascunsă
De poposești la mine-așa târziu?
Nu te-ai gândit la cât de scurtă-i viața?
Că nu mai este vreme să-ți mai fiu?
De s-au cernut prin sita vremii anii
Înneguriți de-atâtea așteptări,
La ce mai vii când freamătul se stinge
În agonia tristei înserări?
Mi te arăți…
Vai, cât ești de frumoasă!
În pieptul meu ți-aș fi făcut altar…
Dar nu mai am cu ce aprinde focul,
S-a stins demult și-ultimul strop de jar…
E prea târziu!
Și nu mai este vreme…
Se văd în zare norii cenușii…
Azi părăsesc a vieții tristă scenă
Iar ușa o închid…
La ce mai vii?

🌵Perversa…✍


Ah, Viață, de pe urma ta, cât am mai plâns și cât am suferit!

Cât m-ai urât…
Și eu cât te-am iubit!
Umblam visând o lume ireală,
Tu-mi arătai, în schimb, o talpă goală,
Tu-ți băteai joc, iar eu…
Doamne, ce prost am fost!
M-am agățat de tine fără rost
Și-ți sărutam, ca un nebun, călcâiul,
Crezând, cumva, că eu voi fi întâiul
Și, din iubire, -ai să te dăruiești…
Dar n-ai știut decât să amăgești!
Tu te vânduseși ieftin tuturor…
Iar mie-mi arătai finul picior,
Ca pulpa dezgolită s-o privesc.
Și o priveam…simțind că-nnebunesc…
Ah, Viață, cât te-am mai iubit!
Iar tu, perverso, o destrăbălată,
Te prefăceai a fi nevinovată…
Cu zâmbetul pe buze m-ai mințit!
Mă-ndrăgostisem pentru-ntâia oară
Și trupu-ți veneram…
Ce idiot!
Credeam în vorba ta ca un netot,
Mi-nchipuiam că ești o floare rară…
Dar tu nu mai erai demult fecioară,
Te-ai dovedit a fi numai un ciot!
Să nu mă-mbii acum!
Să nu-ndrăznești!
Da, recunosc , la fel de dragă-mi ești
Și mai mă-nțeapă-n inimă un dor…
Sărutul tău îl știu! E-otrăvitor!
Cu sufletu-mi ai vrea să te hrănești,
Dar nu te las!
Eu știu ce urmărești…
O veșnicie-ai vrea să-ți fiu dator,
De data asta, nu mă păcălești!
Decât cu tine să mă-nsor, mai bine nu!
O…nu…Prefer să mor!

😁„Poetesă De Facebook”😉


Viața mea-i cu totul alta de când am și eu facebook,
Nu mai sunt o „oarecare”, nu mai stau „ singură cuc”,
Am „prieteni” peste-o mie, îi respect și îi admir ,
Ne schimbăm salamalecuri nopți la rând și zile-n șir.
Flori, pupici și toate cele, alintări de „împrumut”,
Ce nu mă gândeam vreodată, de când mama m-a făcut.
Încât, pare-a-mi fi, acuma ,chiar de neînchipuit,
Că atâția ani de zile, fără facebook, am trăit.
Am ajuns a-mi fi citite versurile din sertare
Ce, fără vreun scop anume, le pusesem la păstrare,
Din umila-mi existență ce-ațipise pe butuc,
M-am trezit a fi, în fine!, „poetesă de facebook”,
Una dintre cele care, pentru-a-și pierde timpul, scrie…
Mult prea multă „bălmăjeală”, prea puțină poezie.
Însă-amicii-mi sunt aproape, mă iubesc, mă-ncurajează,
Deși mulți cred că se-nchină de ce mintea-mi debitează,
Unii chiar își dau „acordul” deși nici nu mă citesc,
Cum să nu „mă umflu-n pene”? Cum să nu le mulțumesc?
Evident că sunt și cazuri (dar mă fac că nu iau seama)
Când, de nu le „cânt în strună”, este invocată mama.
Nu de-naltele vibrații, cum v-ați aștepta, firește!
Ci așa precum se știe că se-njură românește.!
Însă eu nu pun la suflet, nu mă las pradă tristeții,
Toate sunt, la o adică, sarea și piperul vieții.
Și cu bune…și cu rele…nu mai facem analiză,
Lumea asta virtuală ne-a băgat pe toți „în priză”!
Ar mai fi atât de multe de-arătat…de povestit…
Dar sunt absolut convinsă că deja v-am plictisit.
Încheind aici „răvașul”, pe toți cei prezenți vă „țuc”
Și semnez cu-nfrigurare…
„poetesa de facebook”

💔Ne facem Că Trăim😕


Cât de ușor ne păcălim în viață!
Pe alții…dar, în primul rând, pe noi,
De vorbe mari oricând facem risipă,
Ostentativi, dar, de simțire, goi…
Un „te iubesc” e-o „vorbă oarecare”
Ce-o împărțim prea lesne orișicui,
Lipsită de-nțelesul ce o are,
„Copilul tuturor și-al nimănui”
Ce, nehrănit, din lipsă de putere,
Îți va găsi sfârșitul într-un ceas,
Efemeridă ce-și înalță zborul
Atât cât să îți spună „bun rămas”.
Și cât de des vorbim de veșnicie…
Ca de un „fleac”, de parcă nu am ști
Că veșnicia e eternitate
Și nu se-ncheie la sfârșit de zi.
Prea multe vorbe, prea puține fapte…
Uităm c-atât de repede murim,
Nu punem preț pe ce e de valoare
Și, netrăind, ne facem că trăim.

🌵Mi-e Dor De Tine Viață !


Azi mi-e atât de dor de tine, Viață,
De parcă niciodată n-am trăit!
Aș vrea să văd cum mai arăți la față,
De ești la fel…ori ai îmbătrânit…
Mai știi cum ne plimbam sub clar de lună?
Ce tânără și gingașă erai!
Râdeam ,la brațul tău ,ca o nebună,
De glumele pe care le făceai.
Cum de te-ai dus? Și unde stai ascunsă?
Mi-e sufletul , de tine, pustiit,
Mi-e inima, adânc, de dor străpunsă,
Ca unui prunc, de mamă, părăsit…
M-am legănat pe valurile sorții,
Să te reîntâlnesc am tot sperat.
Gustând , de multe ori, fiorii morții,
Am plâns și să revii te-am implorat.
Cât te-am iubit!… Nici nu se poate spune…
De tine, însă, parte n-am avut,
Visam să te trăiesc ca pe-o minune
Dar, ca pe-o jucărie, te-am pierdut.
Și mi se face-un dor de tine, Viață,
Să îmi răzbun tot timpul netrăit,
Să-mi înflorești iar zâmbetul pe față!…
Cum de te-ai dus?… Oare cu ce-am greșit?

🌵Când Am Ales Să Plec…✍


Când am ales să plec de lângă tine,
N-a fost, de bună seamă, vanitate…
A fost ceva ce n-ai putut pricepe
Deși-i atât de simplu: Demnitate!
Călătoria asta…deși frunze,
Desprinse ce vom fi ,cândva, de trunchi…
Și căreia cu toții-i spunem Viață…
Nu trebuie făcută în genunchi!
Eu nu-nțeleg iubirea ca pe-o boală,
Răpus de ea să-nveți să te târăști,
Cum nu există nici o îndoială:
Iubirea nu-i Iubire, de-o cerșești!
Să te complaci în a trăi-n minciună?
Să îți reprimi din suflet tot ce simți?
Oare, din teama de-a rămâne singur,
Să te-njosești? Să suferi? Să te minți?…
De bună voie-am dat singurătății
Ce-ar fi putut să-nsemne „amândoi”!
Nu mă-nspăimântă ale ei tenebre,
Ci liniștea singurătății-n doi!
iar de-am ales să plec de lângă tine…
Ți-am oferit râvnita libertate!
N-ar fi cinstit să o numești…orgoliu!
A fost și va rămâne DEMNITATE!

anam gour

अधूरे ख़्वाब

DIN LARGUL VIEȚII

Întâmplări adevărate ce ar putea fi ale oricui, de oriunde, oricând...

marian libertate de exprimare

scapa de lucrurile care nu sunt amuzante

Myrela

Umjetnost, zdravlje, civilizacije, fotografije, priroda, knjige, recepti, itd.

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Cronica Psihotropa

Asa e viata mea. Asa sunt starile si trairile mele: franturi de ganduri, sperante, amintiri. Asa sunt eu: ma arunc, ma inalt, cad, ma ridic, ard, ma mistui pentru ca apoi sa renasc ca pasarea Phoenix din propria cenusa. Asta vei gasi pe blog, poate lucruri fara sens, poate din domenii mult prea diverse; citeste, draga vizitatorule si nu uita ca ai patruns in adancul unui suflet ce inca isi cauta cararea.

Marie-Anne Keppers Artiste Autodidacte

J'adore rédiger ce blog, pour vous faire découvrir mes diverses passions. J'aime dessiner, peindre, écrire... Merci d'apprécier mes réalisations

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

charles french words reading and writing

An exploration of writing and reading

My experience

#Rehana's 🔥🔥🔥🦋🦋motivational thoughts

The BC Area

news, travel, food, and more

Mădălina lu' Cafanu

stay calm within the chaos

doritesinedorite

Anytime Anywhere

In a Love World

LOVE can rule the world

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Grow Income Streams

Grow Your Income Streams Without Working More

Alescritor

Relatos cortos y proyectos de escritor

ratacitpringanduri

Gândurile? Trăiri nespovedite!

A Wayfaring Stranger // Un călător pe acest Pământ

Passing through our ephemeral life on Earth // Trecând prin viața noastră efemeră pe Pământ

vara din ziua de ieri

visez fluturi, sau un oraș în care am fost cândva, dar, cel mai mult, te visez pe tine

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Let's Talk

Life is running,Time is running, So the power, Use it.

allenrizzi

Sempre in Movimento! Published Every Monday and Friday at 12 PM EST

Alisen Dopf

Adventurer. Confidence Builder.

Corabia cu gânduri a Marinei Costa - Marina Costa s shipload of thoughts

Literature, music and other passions in Romanian or English

The Last Chapter

Life past, present, thoughts about the future, and ever changing world

So many books so little time

Omul este atat cat intelege.

MOARA DE VÂNT

BLOG UMORISTIC - Articolele sunt pamflete și trebuie tratate ca atare |"Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul" - MARK TWAIN

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

Kingston S. Lim

Pursuing The Global MBA: A Personal Documentation On What Makes The Good Life.

poze "DECÂT"

fotografii cum au cazut

Triangle Writes...

Poetry/Poems, Photography, Travels, Musings, Quotes, Challenges, Awards, Reblogs, Uncategorized

Film Serial

I love to entertain you!

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Onda Lucana

"...che la pecora sia sempre con Voi!!"

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Vasile Cucu - Blog

Din dragoste de viaţă îmi cresc aripi! Blog Cucu Vasile

Jayne.press

A place where you can be human.

FOXTURBO

Pra vc que tem um interesse forte em desenvolver um negócio online,este site é pra você .Entre e fique a vontade!

povești cu miez

.. în fel și chip ..

<span>%d</span> blogeri au apreciat: