Arhive pe etichete: suflet

*Vin’-odată Primăvară*


Hai vin’-odată primăvară
Cu tot alaiul tău de doruri
Cu dor călduț suflând spre seară
Din suflet să-mi topească sloiuri .
Să pot începe-o viață nouă
Iubirii să-i plătesc restanțe
Din fir de iarbă să sorb rouă
Din suflet să urzesc speranțe…!

*Duminică…*


Duminică caldă cu tine în piept
Prin viața aceasta nu am vreun regret
Nici iarna nu poate să mă descompună
Duminică caldă cu tine de mână
Cu tine în gând, cu tine pe pernă
Viața îmi pare o iarnă eternă
Cu tine în suflet ca-n sobă un lemn
Ardem eternul ca o iarnă în poem
Duminică caldă, iubite, în suflet
Duminică caldă, iubite, ca plânset
Închide ochii e iarnă în carte
Duminică caldă… ca o eternitate…

*Balsam Pentru Suflet…*


Viața pentru mine, a însemnat atingerea unui echilibru, iar eu am reușit trei sferturi, restul e fum… 😉 Consider că îmi este suficient.

Mi-am păstrat o viață calmul, m-am ridicat de jos singură fără nici un ajutor, am reușit să fac față încercărilor și necazurilor vieții, i-am înțeles am ajutat pe cei din jurul meu. Acum, am nevoie de un balsam pentru suflet! Tot ce îmi doresc acum este liniște.

Datorita acestui blog, am progresat și am învățat câteva lecții valoroase. Vă mulțumesc !  ❤

*Ivan Turbincă*


Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.
Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.
Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile.
— Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dânsul. Știi c-am mai mâncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală.
— N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și eu la celălalt. Și să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, bietul om! Adu-ți aminte, Petre, de câte ori ți-am spus, că unii ca aceștia au să moștenească împărăția cerurilor.
Atunci Sfântul Petre se pune jos la un capăt de pod, iară Dumnezeu la celălalt și încep a cere de pomană.
Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave de unde le avea strânse și dă una lui Sfântul Petre și una lui Dumnezeu, zicând:
— Dar din dar se face raiul. Na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde.
Și apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte.
Atunci Sfântul Petre zice cu mirare:
— Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta!
— Dar, Petre, las’ că am eu purtare de grijă pentru dânsul.
Apoi Dumnezeu pornește cu Sfântul Petre și, cât ici, cât colè, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cântec, de parcă era toată lumea a lui.
— Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânți, cânți, nu te-ncurci!
— Mulțumesc d-voastră, zise Ivan, tresărind. Dar de unde știi așa de bine că mă cheamă Ivan?
— D-apoi, dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? răspunse Dumnezeu.
— Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate?
— Eu sunt cerșetorul pe care l-ai miluit colo la pod, Ivane. Și cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre cât ești tu de milostiv. Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu și pot să-ți dau orice-i cere de la mine; pentru că și tu ești om cu dreptate și darnic.
Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit, a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și a zis:
— Doamne, dacă ești tu cu adevărat Dumnezeu, cum zici, rogu-te blagoslovește-mi turbinca asta, ca ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr într-însa; și apoi să nu poată ieși de aici fără învoirea mea.
Dumnezeu atunci, zâmbind, blagoslovi turbinca, după dorința lui Ivan, și apoi zise:
— Ivane, când te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea, căci nu ți-a fi rău.
— Cu toată bucuria, Doamne; am să vin numaidecât, zise Ivan. Dar acum, deodată, mă duc să văd, nu mi-a pica ceva la turbincă?
Și zicând aceste, apucă peste câmpii de-a dreptul, spre niște curți mari, care de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. Și merge Ivan, și merge, și merge, până când, pe înserate, ajunge la curțile cele. Și cum ajunge, intră în ogradă, se înfățișază înaintea boierului și cere găzduire. Boierul acela cică era cam zgârcit, dar, văzând că Ivan este om împărătesc, n-are ce să facă. Și vrând-nevrând, poruncește unei slugi să dea lui Ivan ceva de mâncare și apoi să-l culce în niște case nelocuite, unde culca pe toți musafirii care veneau așa, nitamnisam. Sluga, ascultând porunca stăpânului, ia pe Ivan, îi dă ceva de mâncare și apoi îl duce la locul hotărât, să se culce.
„Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!”
Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci să culce și pe Ivan!
Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei și apoi s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-și turbinca cu cele două carboave sub căpătâi și așternându-se pe somn; căci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea și începe a căuta prin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene.
— Măi! Dar acest păcat! Ori casa asta nu-i curată, ori s-a cutremurat pământul, de mi-a sărit perna de sub cap, și eu umblu bădădăind ca un nebun! Ce-or mai fi și cutremurele ieste?! zise Ivan, mai făcând câteva cruci până la pământ, și apoi iară se culcă.
Dar, când să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai urâcioase: unele miorlăiau ca mâța, altele covițau ca porcul, unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai știa ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta.
— Apoi, stai dar! că are Chira socoteală, cum văd eu. Și odată începe a striga puternic:
— Pașol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul. Și după ce intră ei cu toții înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi muscălește. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindu-le prin turbincă niște ghionturi rusești, colè, cum știa el, de da inima din draci. Apoi se culcă cu capul pe dânșii și, nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești… Dar, când aproape de cântători, Scaraoschi, căpetenia dracilor, văzând că parte din slugile lui se zăbovesc, pornește cu grăbire la locul știut, să le caute. Și, ajungând într-o clipă, se vâră, el știe cum și pe unde în odaie la Ivan și-i șterge o palmă prin somn, cât ce poate. Ivan, atunci, sare ars și odată strigă:
— Pașol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intră și el fără vorbă și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro.
— Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi!
Și odată se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui și, ieșind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui.
— Dar ce-ai pățit, mă pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor.
— Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc.
Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are… Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră!
În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă.
— Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea… dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon dis-dimineață. Poruncește să-mi aducă niște palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu.
Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părțile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa.
— Bine, Ivane, zise boierul cu mulțumire. Să-ți aducă palce câte vrei, și fă-ți datoria cum știi; c-apoi om oi fi și eu, helbet!
În sfârșit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomenește Ivan cu un car de palce cum îi plăcea lui. Le ia și le leagă la un loc, tot câte două-trei, după cum își știa meșteșugul.
Dar, până la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Și după ce-l răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată.
— N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs.
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de-i fuge sufletul.
— Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi! Să te înveți tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă spurcat ce ești! Și apoi, dându-i drumul, „na!” fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul…
— Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, cuprinzând pe Ivan în brațe și sărutându-l. De-acum rămâi la mine, Ivane, și, pentru că mi-ai curățit casa de draci, am să te țin ca pe palmă.
— Ba nu, gospodin, zise Ivan. Mă duc să slujesc pe Dumnezeu, împăratul tuturor.
Și, zicând aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umăr și, pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu. Iară privitorii, cu căciulile în mână, îi urau drum bun, oriîncotro s-a întoarce.
— Călătorie sprâncenată! zise boierul; de rămâneai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi ești ca doi.
Mi se pare mie că și boierul, cât era de boier, luase frica turbincăi, de nu-i păru așa de rău după Ivan, care-i făcuse atâta bine.
Ivan însă nici nu se gândea la asta; el își căuta acum de drum, întrebând din om în om unde șede Dumnezeu. Dar toți pe câți îi întreba dădeau din umere, neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată.
— Numai Sfântul Nicolai trebuie să știe asta, zise Ivan, scoțând o iconiță din sân și sărutând-o pe dos și pe față.
Și atunci, ca prin minune, se și trezește Ivan la poarta raiului! Și, nici una, nici două, odată începe a bate în poartă cât putea. Atunci Sfântul Petre întreabă dinlăuntru:
— Cine-i acolo?
— Eu.
— Cine eu?
— Eu, Ivan.
— Și ce vrei?
— Tabacioc este?
— Nu-i.
— Votchi este?
— Nu-i.
— Femei sunt?
— Ba.
— Lăutari sunt?
— Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap?!
— Dar unde se găsesc de aceste?
— La iad, Ivane, nu aici.
— Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai!… zise Ivan. Și, nemailungind vorba, îndată și pornește la iad. Și el știe pe unde cotigește, că nu umblă tocmai mult și numai iaca ce dă și de 
— Lăutari sunt?poarta iadului. Și atunci, odată începe a bate în poartă, strigând:
— Ei! Tabacioc este?
— Este, răspunde cineva dinlăuntru.
— Votchi este?
— Este.
— Femei sunt?
— Dar cum să nu fie?!

— Ho, ho! Câți poftești.
— A! harașo, harașo! Aici e de mine! Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecându-și mâinile.
Dracul de la poartă, gândind că e vreun mușteriu vechi de-al lor, deschide; și atunci, numai iaca ce se trezesc pe neașteptate cu Ivan Turbinca!
— Vai de noi și de noi! ziseră atunci dracii, scărmănându-se de cap în toate părțile. Așa-i c-am pățit-o?
Ivan, însă, poruncește să-i aducă mai degrabă votchi, tabacioc, lăutari și femei frumoase, că are gust să facă un guleai.
Se uită dracii unii la alții și, văzând că nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii în toate părțile, iute ca prâsnelul, și-i intrau lui Ivan în voie cu toate cele, căci se temeau de turbincă ca de nu știu ce, poate mai rău decât de sfânta cruce.
De la o vreme se chefăluiește Ivan cum se cade, și unde nu începe a chiui prin iad și a juca Horodinca și Cazacinca, luând și pe draci și pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă; și în vârtejul cela, răsturna tărăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de râs de iznoavele lui Ivan. Acum, ce să facă dracii, ca să-l urnească de-acolo? Gândesc ei, se sucesc ei, se frământă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. Talpa-iadului însă, mai ajunsă de cap decât toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi:
— Haram de capul vostru! de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău decât așa. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de câine și două bețe, să fac o jucărie, cum știu eu, și acuși vi-l mătur de-aici.
Și atunci, îndată i se aduc cele cerute, și Tălpoiul face iute o darabană; și apoi, furișându-se de Ivan, iese cu dânsa afară și începe a bate ca de război; brr… br…
Ivan, atunci, își vine în simțire și într-un buc iese afară cu pușca la umăr, să vadă ce este.
Talpa-iadului, atunci, face țuști! înlăuntru, și dracii, tronc! închid poarta după Ivan, și, punănd zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. Bate el Ivan în poartă cât poate, se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte.
— Ei las’, cornoraților! De mi-ți mai pica vrodată în mână, turbinca are să vă știe de știre.
Văzând Ivan că porțile iadului sunt ferecate în toate părțile și că dracii n-au gând să-i deschidă, se lehămetește el acum și de lăutari, și de tabacioc, și de votchi, și de tot, și pornește iar la rai să slujească pe Dumnezeu.
Și cum ajunge la poarta raiului, din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte, tot întruna, fără să se clintească din loc.
Și nu mult după aceasta, numai iaca ce vine și Moartea și vrea numaidecât să intre la Dumnezeu, ca să primească porunci.
Ivan atunci îi pune șpaga în piept și zice:
— Ștoti, Vidma! Unde vrei să te duci?
— La Dumnezeu, Ivane, să vedem ce mi-a mai porunci.
— Nu-i voie, zise Ivan; las’ că mă duc eu să-ți aduc răspuns.
— Ba nu, Ivane, trebuie să mă duc eu. Ivan atunci, văzând că Moartea dă chioară peste dânsul, se stropșește la ea zicând:
— Pașol, Vidma, na turbinca! Moartea atunci, neavând încotro, se bagă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plângi de milă. Iară Ivan leagă turbinca la gură cu nepăsare ș-o anină într-un copac. Apoi începe a bate în poartă. Sfântul Petre, atunci, deschide și, când colo, se trezește cu Ivan.
— Ei, Ivane, doar te-ai săturat acum de umblat prin lume după crancalâcuri?
— M-am săturat, și m-am prea săturat, Sfinte Petre.
— Ei, și ce vrei acum?
— Ia, vreau să mă duc la Dumnezeu, să-i spun ceva.
— Bine, Ivane, du-te; nu ți-e oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră.
Ivan atunci se duce de-a dreptul înaintea lui Dumnezeu și zice:
— Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. Și acum vine Moartea și întreabă ce mai porunciți.
— Spune-i, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile de-a rândul numai oameni bătrâni, așa ca tine… zise Dumnezeu, zâmbind cu bunătate.
— Bine, Doamne, zise Ivan, uitându-se cam lung la Dumnezeu. Mă duc să-i spun cum ai poruncit.
Și, ducându-se el, scoate Moartea de la închisoare și-i zice:
— Dumnezeu a poruncit ca să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure bătrână; de cea tânără să nu te-atingi! Înțeles-ai? Hai, pornește și-ți fă datoria!
Moartea, atunci, pornește prin codri, supărată ca vai de ea, și începe a roade la copaci bătrâni, de-i pocneau fălcile.
Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, iar pornește la Dumnezeu, să primească porunci. Dar când știa că are să dea peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strângea în spate de frică.
— Turbinca! afurisita de turbincă mă vâră în toate boalele, zicea Moartea, suspinând. Decât n-am încotro; trebuie să mă duc, zise ea oftând.
În sfârșit merge ea, nu merge, și de la o vreme ajunge la poarta raiului. Dar, când colo, dă iar cu ochii de Ivan.
— Tot aici ești, Ivane? tot?
— Ba bine că nu! zise Ivan, făcând stânga-mprejur și punându-se drept în calea Morții. Dar unde gândeai să fiu, când asta mi-e slujba?
— Gândeam că te-i fi dus prin lume, după berbantlâcuri de-ale tale.
— Da că doar de lume am fugit; o știu eu cât e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! I-s roase lui Ivan urechile de dânsa. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă?
— De bunătățile tale, Ivane. Acum cred că nu ți-i mai face blestem cu mine, mi-i da drumul să intru la Dumnezeu, că tare mare treabă mai am.
— Da, cum nu?! ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea… nu cumva ai pofti oare să te pui la taifasuri cu Dumnezeu?
— Dar știi că te prea întreci cu șaga, Ivane…
— Așa ți-e treaba? Încă mă iei la trei parale? Pașol na turbinca, Vidma!
Moartea, atunci, se vâră în turbincă și Ivan o pune la pastramă, zicând:
— Șopârcai cu cine șopârcai, dar cu Ivan nu șopârcai.
Dumnezeu, însă, știa de toate acestea, dar voia să mai facă și pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Morții; căci multe bunătăți mai făcuse și ea în viața ei!
— Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, bătând apoi la poartă. Sfântul Petre deschide, și Ivan se duce iar de se înfățișază înaintea lui Dumnezeu și zice:
— Doamne, Moartea întreabă ce mai porunciți? Și să nu vă supărați, dar tare-i neastâmpărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecât să-i dați răspuns.
— Du-i răspuns, Ivane, că poruncesc să moară de acum înainte trei ani de zile de-a rândul numai oameni tineri, și alți trei ani de zile să moară numai copii obraznici.
— Bine, Doamne, zise Ivan, închinându-se până la pământ. Mă duc să-i spun cum ai poruncit… și cum ajunge Ivan din afară de poartă, scoate Moartea din turbincă și-i zice:
— Dumnezeu a poruncit ca de-acum înainte să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure tânără; și alți trei ani de zile, numai vlăstare fragede, răchițică, smicele, nuiele și altele de seama acestora; de pădurea cea bătrână să nu te-atingi, că-i poznă! Auzit-ai, Vidmă? Hai, pornește până te văd, și-ți fă datoria cu sfințenie.
Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri, supărată ca vai de capul ei. Și, de voie, de nevoie, începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele și nuiele de-i pârâiau măselele și o dureau șelele și grumajii întinzându-se pe sus, la plopii cei înalți, și plecându-se atâta pe la rădăcinile celor tufari, după mlădițe fragede. Se zămorea și ea, sărmana, cum putea. În sfârșit, s-a chinuit Moartea așa trei ani de zile de-a rândul, și încă alți trei ani, și după ce i se împlinesc cei șase ani de osândă, iar pornește la Dumnezeu să vadă ce porunci i-a mai da. Nu-i vorbă, că știa Vidma ce-o aștepta, dar ce era să facă?
— Turbinca! Mânca-o-ar focul s-o mănânce! zicea Moartea, ducându-se la rai ca și cum ar fi mers la spânzurătoare. Nu știu ce să mai zic și despre Dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor, Doamne iartă-mă, de i-a dat lui Ivan cel nebun atâta putere asupra mea. Bine mi-ar părea să-l văd și pe Dumnezeu într-o zi, cât e de mare și puternic, în turbinca lui Ivan; ori de nu, măcar pe Sfântul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie.
Și mergând ea tot bodrogănind vrute și nevrute, ajunge la poarta raiului; și când dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor și zice oftând:
— Dar bine, Ivane, iar ai de gând să mă chinuiești cu turbinca ceea a ta?
— Ba dac-aș avea mai multă putere, ți-o spun drept că ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan cu ciudă, că din pricina ta s-a prăpădit atâta amar de lume, de la Adam și până astăzi. Pașol na turbinca, Vidma! Și de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine, hoanghină bătrână ce ești! Tu și cu Talpa-iadului sunteți potrivită pereche. Îmi vine să vă rup cu dinții de bunișoare ce sunteți. Am să te țin la pastramă, hăt și bine! De-acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă!
Suspină ea Moartea, dar pace bună; Ivan, parcă nici n-o vede, nici n-o aude. În sfârșit, trece ea așa o bucată de vreme, cât ar fi trecut, și într-una din zile vine Dumnezeu la poartă să vadă ce necazuri mai face Ivan cu turbinca ceea.
— Ei, Ivane, ce mai direguiești? Moartea n-a mai venit pe-aici?
Ivan, atunci, lasă capul în jos și, tăcând, începe a face fețe-fețe. Iară Moartea răspunde înădușit din turbincă:
— Iată-mă-s, Doamne, pusă la opreală; m-ai lăsat de râsul unui șui ca Ivan, nenorocita de mine!
Dumnezeu, atunci, dezleagă turbinca, dă drumul Morții și zice lui Ivan:
— Ei, Ivane, destul de-acum; ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul! De milostiv, milostiv ești; de bun la inimă, bun ai fost, nu-i vorbă. Dar, de la o vreme încoace, cam de pe când ți-am blagoslovit turbinca aceasta, te-ai făcut prea nu știu cum. Cu dracii de la boierul cela ai făcut hara-para. La iad ai tras un guleai de ți s-a dus vestea ca de popă tuns. Cu Moartea te-am lăsat până acum de ți-ai făcut mendrele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s până la o vreme, fătul meu. De-acum ți-a venit și ție rândul să mori; n-am ce-ți face. Trebuie să dăm fiecăruia ce este al său, căci și Moartea are socoteala ei; nu-i lăsată numai așa, degeaba, cum crezi tu.
Ivan atunci, văzând că s-au trecut de șagă, se pune în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și-l roagă cu lacrimi, zicând:
— Doamne! Rogu-te să fiu îngăduit macar trei zile, în care să-mi grijesc sufletul, să-mi lucrez racla cu mâna mea asta slăbănoagă și să mă așez singurel într-însa; și după aceste facă Moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi s-a strâns funia la par; încep a slăbi văzând cu ochii.
Dumnezeu îi învoiește cererea aceasta și apoi, luându-i turbinca din stăpânire, îl dă pe seama Vidmei, ca după trei zile să-i ia sufletul!
Ivan acum, rămânând singur, supărat ca vai de el, pe de-o parte că i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta că are să moară, s-a pus pe gânduri.
„Mă rog, ia să stau și să-mi fac socoteală cu ce m-am ales eu cât am trăit pe lumea asta, zise Ivan în gândul său. În oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, cea, haram! De-atunci încoace am umblat ia așa, teleleu Tanasă. M-am dus la rai, de la rai la iad, și de la iad iar la rai. Și tocmai acum, la adică, n-am nici o mângâiere! Rai mi-a trebuit mie la vremea asta? Ia, așa pățești dacă te strici cu dracul; aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: „Fală goală, traistă ușoară”; șezi cu banii în pungă și duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsă decât asta nici că se mai poate! Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lăutari nu-s, guleai nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trăit, și te… ai dus, Ivane, de pe fața pământului! Oare nu-i de făcut vreo șmecherie până mai este încă vreme?”
În sfârșit, mai stă el Ivan oleacă așa, cu fruntea rezemată pe mână, și-i și trăsnește în gând una:
„Taci! Că i-am dat de meșteșug. Încaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba n-are să fie… văd eu bine că tot de una mi-e acum.”
Și odată se duce Ivan repede cu cele două carboave, el știe unde, și cumpără unelte de teslărie, două lătunoaie groase, patru balamale, câteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă, să poată ședea și împăratul într-însa.
— Iaca, Ivane, și casa de veci, zise el. Trei coți de pământ, atâta-i al tău! Vezi în ce se încheie toată scofala de pe lumea asta?
Dar n-apucă Ivan a sfârși bine vorba din urmă, și numai iaca se și trezește cu Moartea la spate:
— Ei, Ivane, gata ești?
— Gata, răspunse el, zâmbind.
— Dacă ești gata, hai! Așază-te mai repede în raclă, că n-am vreme de pierdut. Poate mă mai așteaptă și alții să le dau răvaș de drum.
Ivan, atunci, se pune în raclă cu fața în jos.
— Nu așa, Ivane, zise Moartea.
— Dar cum?
— Pune-te cum trebuie să șadă mortul. Ivan se pune într-o râlă și lasă picioarele spânzurate afară.
— Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult ai să mă ții? Pune-te, măi frate, bine, cum se pune!
Ivan, atunci, se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte și iar cu picioarele afară.
— Ă… ra… ca’ de mine și de mine! Dar nici atâta lucru nu știi? Se vede că numai de blestemății ai fost bun în lumea asta. Ia fugi de-acolo, să-ți arăt eu, nebunule ce ești!
Ivan atunci iese din raclă și stă în picioare umilit. Iară Moartea, având bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă cu fața-n sus, cu picioarele întinse, cu mâinile pe piept și cu ochii închiși, zicând:
— Iaca așa, Ivane, să te așezi. Ivan, atunci, nu pierde vremea și face tranc! capacul deasupra, încuie lăcata, și, cu toată rugămintea Morții, umflă racla în spate și se duce de-i dă drumul pe-o apă mare, curgătoare, zicând:
— Na! că ți-am făcut conețul. De-acum du-te pe apa sâmbetei! Și să ieși din raclă când te-a scoate bunica din groapă. Mi-a luat el Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar încaltea ți-am făcut-o bună și eu!
— Ei, ei! Doamne, zise apostolul Petru râzând, vezi de ce s-a mai apucat acum Ivan al sfinției tale? Bine-a mai zis cine-a zis: „Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”.
Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua și el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Și așa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era și să iasă Moartea la liman ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. Și îndată s-a făcut așa, și când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezește cu dânsa față-n față, zicându-i:
— Dar bine, Ivane, așa ne-a fost vorba? Ivan, atunci, a rămas încremenit, fără să mai poată zice un cuvânt măcar.
— Încă te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai răbdarea și bunătatea lui Dumnezeu cea fără de margini poate să precovârșască fărădelegile și îndărătnicia ta. De demult erai tu mătrășit din lumea asta și ajuns de batjocura dracilor, dacă nu-ți intra Dumnezeu în voie mai mult decât însuși fiului său. Să știi, Ivane, că de-acum înainte ai să fii bucuros să mori; și ai să te târâi în brânci după mine, rugăndu-mă să-ți iau sufletul, da eu am să mă fac că te-am uitat și am să te las să trăiești cât zidul Goliei și Cetatea Neamțului, ca să vezi tu cât e de nesuferită viața la așa de adânci bătrânețe!
Și l-a lăsat Moartea de izbeliște să trăiască:
Cât e lumea și pământul,
Pe cuptor nu bate vântul.
Și așa, văzând Ivan că nu mai moare, zise în sine:
„Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? Ba, zău, nici nu gândesc. Deie-și ea, dacă vrea!”
Și cică atunci unde nu s-a apucat și el, în ciuda Morții, de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă, de parc-o mistuia focul.
— Guleai peste guleai, Ivane; căci altfel înnebunești de urât, zicea el.
Dă, ce era să facă bietul om, când Moartea-i chioară și nu-l vede?…
Și așa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenumărate, și poate că și acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit. 

1880

 Ion Creangă  1837 – 1889

*Se duce…*


Se duce-un gând, se duce-n seară,
Răpit în văluri de mister ,
Cu el la braț să plec vreau dară,
Prin raiul viselor, hoinar , liber.

Să colindăm mări și oceane ,
În unda valului să ne culcăm,
Și-n nopți , când serenade diafane,
La cer, prin cântul lor ne înălțăm.

Când apele adâncului de mări
În șoaptă valului, pe mal va revărsa,
Cuvinte dăruite, uitatelor chemări,
Din lună pentru suflet, vom da căldura sa.

Vom dărui din stele, iubirilor pierdute,
Împliniri eterne, în vise efemere ,
În nopți, când doruri, gânduri multe,
Își strigă vorbe mute, în glasuri de durere .

Vom cânta în frunza din codrii fără capăt,
Cu vântul împreună, colindător vestit,
A nemuririi soartă, iubire fără seamăn,
Doinită și de păsări ,din zori în asfințit .

Când straiul cel de vise, se va retrage-n șoaptă,
Și soarele-și trimite mesagerii lui,
Închide-vom și noi, a viselor poartă,
Speranței dându-i viață, ei… și dorului.

*Ultima Noapte==…Pe Pământ*


Mi-au înghețat picioarele călcând în cioburi ca de gheața. N-am să privesc în jos jucându-mă cu mintea nimănui . O lună rece am rămas …și râs mi-am desenat pe fața . Albastră lume-am colorat …și nuanța mea n-o dau oricui . Din fascinanta lume am cules…și pașii pe-ale mele raze am salvat . Căderi nocturne și lacrimi zeci …și rugi spre mine au pornit . În existența lor …ei au trăit …dar nici-o clipă nu s-au întrebat De ajutorul meu au meritat …și cum de cu durere mi-au plătit.   Și dacă mâine n-o să vină …în suflet rece…tot te voi păstra.  Furtunile , munții din loc să mute …și tot al meu pe veci rămâi . Și raza mea iți voi trimite …de vrei sau nu, cu siguranț-o vei avea. Căci nu e noapte fără lună …iar gustul meu în lumea ta …Ultima Noapte..

*La Mulți Ani 2016– Happy New Year 2016*


Lăsaţi o parte din lumina artificiilor aprinse în noaptea anului Nou să vă lumineze. Fie ca anul care vine să fie pentru voi o punte spre ceva mai bun, mai luminos. Tot ce vă este de folos să se realizeze şi nimic să nu vă înnoureze „cerul” senin al vieţii! Anul Nou să văsănătate, pace în suflet şi prosperitate! La Multi Ani!

Let some of the light fireworks lit the night New Year enlighten you. May the coming year be for you a bridge to something better, brighter. Everything is expedient to achieve and nothing you not cloudy „skies” serene life! New Year grant you health, peace and prosperity in the soul! Happy Birthday

*Mitul Oglinzii*


Iubitul meu, daca ti-e dor de mine
Si de vei vrea sa fiu mereu cu tine,
Ia-mi sufletul si-nchide-l in oglinda,
Cand vei privi, iubirea sa-ti aprinda.
Va fi al tau pe veci. Si-ntotdeauna,
Cand, printre astre, rasari-va luna,
S-aprinzi, langa oglinda, lumanare
Si sa ma chemi, atunci, cu voce tare.
Eu voi veni, si-o mana ti-oi intinde,
Iar cu cealalta, fata ti-oi cuprinde,
Si-apoi, te voi iubi cu-nfrigurare,
Pana cand soarele din nou rasare.
Cand tu vei vrea sa nu mai stii de mine,
Sa spargi oglinda, care-n ea ma tine,
S-o faci farame, cat de mici se poate
Si sa le-arunci in negura pe toate.
Caci doar asa vei rupe legamantul
Si voi putea sa parasesc pamantul,
Sa pot sa plec spre zarile senine,
Iar tu, sa nu mai stii nimic de mine
Sa am un suflet ce-o sa rada iara,
Ca floarea ce-nfloreste-n primavara,
Sau liber, cum sunt razele de soare.
Ma vei inchide in oglinda, oare

*Marea Gandurilor…*


Inot in marea unui gand
Care l-am pus de-o parte
Si-mi scriu chemarea unui rand
In pagini dintr-o carte.
Ma voi elibera de tot
Ce-a fost mai rau in suflet
Asa cum stiu si simt ca pot
Sa darui al meu zambet.
Voi scrie versul meu curat
Ce inima-l adora
Limanul ingerilor cautat
Mai alb ca o marmora.
Inot in ape-nvolburate
In dansul apei, necuprins
Printre cuvinte fara moarte
Voi face visul meu atins.
Voi cauta a mea splendoare
Intind un brat in infinit
M-atinge valul la picioare
Si scriu cuvantul drag, iubit.
Voi face drumul spre iubire
Caci valurile imi soptesc
Si-mi dau din a lor stralucire
Prin apele adanci, plutesc.
Iar visul meu, nu e departe,
Mai am putin de inotat
Sunt stele ce l-au pus de-o parte
Si prin cuvinte mi-a fost dat.
Sunt doar un petec de pamant,
Dar razele de soare
Ma poarta pe aripi de vant
Intr-o albastra mare…

*Luna…*


Privesc la luna prin fereastra
Perdeaua alba-i ca un scut,
De-ar vrea, ea ar putea intra in casa,
Ajunge doar sa-mi spuna si-i deschid.

Ca-n suflet mi-a intrat fara sa ceara ,
Nici voie , si nici macar permis,
Stia ca are locul ei acolo,
Alaturi de iubire si de vis.

Si sub lumina ei stralucitoare,
Intre un apus si un dulce rasarit,
Doar ea poate raspunde la-ntrebare,
De cate ori am plans sau am iubit.

M-a auzit plangand de suparare
Si suspinand de dor indragostita,
M-a auzit razand in gura mare
De fericire, cand am fost iubita.

M-a auzit rugandu-ma la stele,
Chiar in genunchi cazand de multe ori,
Rugandu-ma lui Dumnezeu sa-mi dea putere,
Sa trec peste necazuri pana-n zori.

Pentru mine luna nu e un mister,
Ce lumineaza-n jos,i ntre pamant si cer,
E un prieten drag, tacut si efemer ,
Care-mi vegheaza noptile, fara sa-i cer…

*Muzica…*


„Muzica este o lege morală, ea dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor, ea este esenţa ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept, frumos.” (PLATON)

*Compliment Minunat*


Astazi am primit un compliment minunat…Mi s-a spus ca sunt un adult cu suflet de copil…Am recunoscut, asa este…Imi place sa las copilul din mine sa iasa mereu la suprafata …sa ma bucur ca un copil de tot ce ma inconjoara, totul este deosebit…totul are un farmec aparte…orice eveniment poate fi un motiv de bucurie. Ma bucur ca un copil si ma supar tot ca un copil…fara sa port dusmanie…Eu spun ca nu am dusmani ci doar persoane cu care nu ma inteleg, cu care nu reusesc sa comunic.

*Iisus Hristos A Inviat!–Jesus Christ is risen!*


Iisus a venit pe lume pentru a ne darui viata, astfel incat fiecare dintre noi sa se bucure de clipele de traire de pe pamant si de vesnicia din in ceruri. Pastele ne aduce in inima credinta, incredere si dragoste. Bucuria si simplitatea acestor momente ne ajuta sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa apreciem adevaratele valori ale vietii. Hristos A Inviat!

Jesus came into the world to give us life, so each of us to enjoy moments of living on earth and in eternity in heaven. Easter brings us to the heart of faith, trust and love. The joy and simplicity of these moments helps us to know ourselves better, to appreciate the true values of life. Christ is risen!

*Sa Zbori…!*


Sa zbori inseamna sa poti sa visezi, sa fii cel mai gingas om, sa iti straluceasca ochii mereu si sa iti bata inima cu putere…sa te desprinzi de tot ce-i pamantesc…sa poti sa te rupi de realitatea din jurul tau…sa daruiesti neconditionat…sa-ti recapeti increderea in puterile tale…sa alungi demonii interiori…sa poti sa-ti intampini destinul…sa poti sa-ti privesti destinul in ochi si sa-i spui…te asteptam !!! Sa poti in urma sa lasi tot ce nu trebuie luat in viitor…sa poti cu tine sa iei fericirea pentru suflet, iubirea pentru inima, sanatatea pentru trup.

*Cum Sa Dau Timpul?…*


Cum sa dau timpul ? Inainte ?
Ca sa te uit . Sau inapoi ?
Ma uit in suflet . Doamne Sfinte !
E toamna ….. Si e intre noi

viatacuaromadecafea.wordpress.com/

VIAȚA cu aromă de CAFEA

Claudia Adriana

Marcu Claudia Adriana

Casuta sufletului meu.

... undeva, candva acum, sau poate... niciodata...

cristinacriss

O nouă oază de aberaţii !

L.D

Viața este însăși magie!

GÂNDURILE DINTRE PAGINI!

Cărțile educă spiritul!

GISELA

visând cu ochii deschiși

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

doar, o viaţă

eu trăiesc, când să fiu supărat

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Incercari

de ginduri

Gara pentru noi

blogul Renatei

.*♥**♥*★ *♥*..*♥*. BERNARD *♥**♥*★ *♥*..*♥*.

♥♥ ♥♥ MES PLUS BEAUX BISOUS D'AMITIES A VOUS ♥♥ ♥♥

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

🐞❤💕🐞uĞuR BöCeĞi 🐞💕❤🐞🌹💋👠💕NaR-ı 💋aŞK💕👠💋🌹 🐞 ❤ 💕 🐞LaDYBuG🐞 💕 ❤ 🐞 👠 💕 The FiRe 💋 oF ❤ LoVe 💕 👠 💘 👠 🌹 🐞 🌹 👠 💘

🐞❤ 💕👠💋🐞🌹💧❤ 💕👠💋🐞 MuTLu oL & MuTLu KaL & MuTLu eT🐞❤ 💕👠💋🐞❤ 💕👠💋 👠❤🐞🐞❤ 👠❤💋🐞 ❤👠❤ 💋❤ 👠🐞❤👠❤ 💋❤ 👠🐞•💘🌹 💜❀🍂°º★°º★•~••#••💘~•★💘🐞❤ 👠🐞❤💋 🐞👠❤💋❤👠🐞Be HaPPY & STaY HaPPY & MaKe HaPPY 🐞❤👠❤💋 👠🐞❤💗¨★🍂💛🍁🌿 ↪★ ✿_🍃🔱🍃 •💘┊ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ 💟 💛 💙 🌸 ┊ 🌼┊ 🌸 ┊ "🌼 💙 💟 💜 ☁┊ 쇼 ┊ 🐰 ┊ ☁ 💖 💙 💛 ─╬ஜఋ╪► ┊ ’•, 💙 ,,•’ 💙 🔱🍃 💛 `’•,,•`’ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ ’•,` 💗 ,,•’ 💟 `’•,,•`’ ✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿ 💕👠✽💕👠💋🐞✽💕👠💋🐞✽ 💕👠✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Versuri nemachiate

Conform cercetătorilor britanici, într-un an, doar 10% dintre zilele mele sunt fericite. În restul, de obicei scriu versuri și nu numai.

prieteni virtuali

Pastreaza in sufletul tau , doar momentele frumoase si langa tine doar oamenii, care te pretuiesc cu adevarat!

ecaleopi

Bine ati venit! Welcome!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Poveste de Jurnal

Imposibilul îl poti face posibil

Cristian Blog

„În spatele unui lucru banal se poate ascunde o întreagă poveste”

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

Pensieri Sparsi

Sono molto di più di quello che scrivo. Sono tutto quello che cancello.

Comedie

Blog de Comedie

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

jurnalul unei femei puternice

Unele femei aleg să își urmeze bărbații, în timp ce altele aleg să își urmeze visul. Dacă nu știi ce cale să alegi, amintește-ți următorul lucru: cariera nu îți va spune niciodată că nu te mai iubește.

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

annazidezi

Bine ati venit pe blogul in care veți găsi momente,trăiri,întâmplări din viata mea.

- MIKE STEEDEN -

THE DRIVELLINGS OF TWATTERSLEY FROMAGE

%d blogeri au apreciat asta: