*Puteri Ascunse 14*

 

Urmă o pauză scurtă care adaugă parcă mai multă importanță cuvintelor ei.
– Mulțumesc, Nina, zise Kai ușor. Zâmbetul din ochii lu îi străbătu tot corpul, tulburând-o. Kai se ridică ți s apropie de e. Nina nu mai putea face nimic pentru a evita pasul următor. Se simțea vrăjită de ochii lui, atât de strălucitori în contrast cu tenul bronzat.
– Tremuri, zise el încet.
– Oboseala, murmură ea. Munca mea strălucită îmi cere energie.
– Bineînțeles, zise el, ca și când ar fi luat-o în serios. Îi privi buzele. Și aș vrea să-ți mulțumesc cum se cuvine.
Inima ei bătea puternic. Nina îi privi fața apropiindu-se de a ei, îi simți apoi buzele atingându-le pe ale ei ți un fior îi străbătu tot corpul. Era conștientă că nu putea rămâne indiferentă. Nu cu un bărbat de genul lui Kai. Farmecul lui avea un efect inevitabil. Era ca un vin cald. O ținea în brațe, sărutând-o tandru, provocând-o. Apoi o strânse mai tare și o sărută apăsat. Nina nu mai simțea nici urmă de reținere – nu putea altfel, nu voia să se opună. Pentru câteva momente plutiră într-o lume de o încântare senzuală, într-un loc plin de minunată și dulce pasiune. Îl strânse și ea în brațe și-l sărută din toată inima, pentru că i se parea firesc și era singurul mod în care putea reacționa.
Nina se simțea amețită și în același tmp stânjenită de propria ei incapacitate de a-l respinge.
– Nu este nici timpul ți nici locul potrivit pentru o aventură, zise el încet, cu vocea răgușită de emoție. Zâmbea, dar în privire i se zărea o umbră ciudată, neobișnuită.
– N-am vrut să sune ca o invitație, zise ea în șoaptă. Vorbeam despre prietenie.
Zâmbetul lui se accentuă.
– Nu cunosc un început mai promițător.
– Cred că ar fi mai bine să te las să continui lucrul, zise Nina ezitând și îndreptându-se către ușă.
O deschise ți ieși.
Se duse în camera ei aproape alergând. Lupul, gândi ea, este pe urmele mele. Se așează pe pat, oftă, apoi râse ușor. Nici măcar nu putea fi furioasă pe el. Era omul cel mai drăguț pe care-l întâlnise vreodată. Și cel mai chipeș, cel mai atrăgător, cel mai încântător.
N-am nici o șansă, gândi ea cu resemnare, dar gândul acesta n-o alarma deloc. Era ceva rău în a avea o aventură cu Kai ? Să intre în joc cu el ? „Iubește-le și lasă-le” era jocul lui, conform spuselor doamnei menajere, și era un joc pentru doi.
Două nopți mai târziu, fratele o trezi dintr-un coșmar. Plângea, se încolăcise sub pătură, cu respirația întretăiată. Nu-și amintea ce visase. Simțea numai o durere profundă. Întotdeana aceeași durere care o urmărea zi și noapte. Mult mai puternică noaptea în somn, când nu o putea controla.Fratele stătea pe marginea patului, privind-o îngrijorat.
– Spune-mi Nina, despre ce este vorba?
Ea dădu din cap, amețită.
– Nu-mi amintec nimic – nu-i un vis, doar sentimentul că… Vocea îi tremură.
– Ce sentiment ? întreabă el.
– Că sunt singură. Vocea îi era slabă. Sentimentul că nimic altceva nu mai există, nimeni, iar eu sunt… sunt…
Lacrimile îi curgeau. Își încleștă pumnii, dr nu putea opri hohotele care o copleșeau din nou, chinuindu-i trupul. Mircea o luă în brațe, mângâindu-i părul ca unui copil,
– Nina, zise el, ce s-a întâmplat între tine și Relu ?
– Nu-i vorba despre Relu. Eu sunt cea care a rupt logodna. Relu și eu… nu ne potriveam. Nu l-am iubit niciodată cu adevărat.
Mircea nu spuse nimic. O credea oare ? Nina trase adânc aer în piept.
– Îmi pare rău că te-am trezit. Acum mă simt bine. Mircea o privea lung, cu atenție.
– Nina, nu ești singură, nu uita, zise el încet. Ai o familie și te iubim cu toții.
– Știu. Îi luă mâna într-a ei. Mulțumesc. Vocea îi tremura. Și eu te iubesc.
– Când vrei să vorbești despre asta, sunt aici, te ascult. Pentru asta sunt frații mai mari, nu uita.

*Dureri Ascunse 7*

– Puterea dumitale de deductie este uluitoare, zise ea sarcastic, intrebantu-se de ce mai statea acolo, supunandu-se privirilor lui.
– Dar ochii sunt caprui, zise el taraganat, N-ar trebuit sa fie verzi?
-Imi pare rau ca nu sunteti de acord, dar Mama Natura avea zi libera cand m-a asamblat.El rase din inima, un ras molipsitor, astfel ca nici ea nu se putu opri sa zambeasca.
– Ma bucur. Asta va face originala. Niciodata nu mi-a placut arta liniei de asamblare. Nici eu, de fapt, nu era conceput din alt aluat, gandi Nina, amintindu-si lucruri pe care i le povestisera Mircea si copiii. Kai de exemplu, nu era un nume obisnuit. Primise numele dupa un prieten chinez al tatalui sau. Avea invatisarea de viking si se nascuse in Texas – o combinatie mai ciudata nici nu-si putea imagina.
  – Luati loc, beti ceva? O invita el, ca si cum ar fi fost gazda.
  – Nu, multumesc, mai bine ma duc sa ma schimb.
Se intoarse in camera ei, unde isi scoase prosopul de pe cap si incepu sa-si usuce parul. Era norocoasa cu parul ei. Firul scurt si ondulat nu avea nevoie de coafor. Numai sapte-opt minute cu uscatorul, si gata. Era gata sa iasa. In timp ce-si aplica rimelul, auzi telefonul sunand si se napusti afara din camera. Kai raspunsese deja. Statea sprijinit nonsalant de perete. Era mai inalt decat isi inchipuise ea, cu umerii lati si solduri inguste. Cizmele ii puneau in evidenta picioarele lungi si puternice. Intreaga lui infatisare emana vitalitate si virilitate.
Din conversatie isi dadu seama ca vorbea cu Mircea, si faptul ca nu-i dadea receptorul o enerva. Statea acolo asteptand, iar el o privea.
– Nu este gata inca, il auzi spunand. O privi. Avea inca halatul cel verde. Si am o idee mai buna, sa cinam in oras. La replica lui Mircea, Kai izbucni in ras. In regula, bine, ne vedem maine. Agata receptorul si zambi catre ea.
  – Minunat par rosu, zise el. Exact cum mi-am inchipuit ca trebuie sa arate. Nina ignora complimentul.
– Telefonul era pentru mine, zise ea cu raceala. El ridica din umeri usor.
– Am crezut ca va imbracati. In plus, era Mircea. Voia sa stie daca sunteti gata sa vina sa va ia. Socrii lui v-au invitat la cina.
– Mi-ar placea sa merg. Dar ce v-a facut sa credeti ca as vrea sa cinez in oras?
– Urma un moment de tacere in care el o privi serios.
– O sa ne intalnim destul de des de acum inainte si am inceput prost. Cred ca ar fi mai bine sa ne cunoasteam inainte sa incepem sa ne uram, lucru care i-ar afecta atat pe Mircea cat si pe copii. Nina nu stia ce sa spuna, mai cu seama ca nu era nici urma de zambet in privirea lui. Era foarte serios. Remuscarile o copleseau. Omul acesta era prietenul cel mai bun al fratelui ei, era unchiul Kai pentru copii. Unchiul pe care-l iubeau si admirau atat. Fusese rautacioasa, si nu era felul ei obisnuit de a se purta. Nu era ea insasi. La fel se purtase si cu parintii si cu fratele ei, care-i suportasera toanele cu rabdare si intelegere. Isi varsa supararea pe toti cei care aveau ghinionul sa-i iasa in cale. Nu ei erau de vina pentru ceea ce i se intamplase, dar se purta cu ei de parca ar fi vrut sa-i pedepseasca, sa-i faca sa sufere asa cum suferea si ea. Tot ce simtea era durere si furie si nu stia cum sa scape de aceste sentimente.
Inghiti in sec, inclestandu-si pumnii. Il privi direct in ochi.
– Va datorez scuze, zise. Purtarea mea este fara sens. Nu sunt asa de obicei. Un zambet usor lumina fata lui.
– Scuzele sunt acceptate.
– Multumesc. Si… daca invitatia mai este inca valabila, as vrea sa merg in oras.
– Bun, si cu permisiunea ta, am sa-ti spun Nina.
– Oh, da, bineinteles. Imi stiai numele?

*Imnul Vietii*

Viaţa e unică, ia-o în serios! Viaţa e frumuseţe, admir-o! Viaţa e bucurie, gust-o din plin! Viaţa e un vis, transformă-l în realitate! Viaţa e o sfidare, înfrunt-o! Viaţa e o datorie, împlineşte-o! Viaţa e un joc, joacă-l! Viaţa e preţioasă, ai grijă de ea! Viaţa e o bogăţie, păzeşte-o! Viaţa e dragoste, bucură-te de ea!

*Barbatul…Femeia*

Bine, discutia despre barbati si femei este cat se poate de generoasa si nu cred ca se poate rezuma prin cateva reguli de buna purtare si nu poate fi purtata pe un ton de cvasibascalie. Bine, daca vrem sa discutam la modul serios.