Arhive pe etichete: seama

*Dureri Ascunse 15*


Nu uitase. Întotdeauna fusese lângă ea când avusese nevoie. Fiind cu opt ani mai mare îi părea un erou – mare, puternic, întotdeauna gata s-o salveze. O ajutase să-și facă temele la școală, o învățase să meargă pe patine cu rotile, o ascultase când avusese necazuri cu băieții și avea nevoie să vorbească cu cineva. Și acum era din nou lângă ea, gata s-o asculte și s-o ajute, iar ea nu-i putea spune. Era ceva ca un secret îngrozitor pe care-l simțea în adâncul sufletului ei, pe care nu-l putea dezvălui. Se uită la el. Se simțea îngrozitor de nefericită.
– Mulțumesc. Se înveli cu pătura. Acum mă simt mai bine, zise ea, reușind un zânbet ușor.
Fratele se ridică și o privi îngrijorat.
– Noapte bună Nina. Somn ușor. Îl urmări plecând. Se simțea vinovată și necinstită. De ce nu putea să-i spună? De ce-i era așa de greu? Își îngropă fața în pernă, încordându-și tot corpul încercând să nu izbucnească din nou în plâns. De ce eu? se tot întreba negăsind răspuns. De ce eu? De ce eu? Auzea ecoul cuvintelor în somn. A doua zi de dimineață o trezi râsul zgomotos al copiilor și rămăsese în pat pentru o vreme, privind soarele care pătrundea în cameră printre draperii. Părea o zi frumoasă. Cu un oftat, reuși în cele din urmă să se ridice din pat. Trase draperiile și deschise fereastra. Primăvară îi atinsese obrazul ușor ca un balsam. Era anotimpul ei preferat, însă acum abia simțea bucuria vieții care renăștea peste tot în jurul ei. Părea numai sa-i amintească de propria ei incapacitate de a da viață. Să dai viață. Suna atât de trist și totodată atât de romantic. Cu siguranță niciodată până atunci nu gândise așa despre faptul de a avea copii. Niciodată până atunci. Scutură din cap, îndepărtându-și câteva șuvițe de păr de pe frunte. Cu un oftat, se îndepărtă de fereastră. Se simțea obosită, își simțea capul și corpul grele. Apoi, furioasă brusc pe ea însăși, se îmbrăcă repede și coborâ pentru micul dejun, încercând din răsputeri să arate veselă. Kai veni mai târziu decât de obicei, copiii plecaseră la școală cu mult timp în urmă și fratele plecase de asemenea, iar Nina era deja la a doua ceașcă de cafea. Kai bătu scurt și intră. Nina întoarse capul să-l salute, dar nu-și găsi cuvintele. El nu avea nici pălăria nici cizmele. Purta în schimb un costum albastru în dungi, cămașă albă și cravată de culoaree închisă. Arăta amețitor, nu exista un cuvânt mai potrivit, chipeș – într-un mod foarte convențional, cu părul blond și ochii albaștri, tenul bronzat contrastând cu albul cămășii. Nina îi văzu privirea amuzată și zâmbi.
– Arăți foarte… ă… impresionant, reuși ea să spună.
– Bun. Astăzi plec din localitate pentru faimosul prânz cu Martini și să demarez o nouă afacere.
– Nu știam.
– Nici eu. Am primit un telefon aseară. Am venit să iau niște documente și apoi plec să pot prinde următorul avion, pe la ora unsprezece. Sună telefonu. Era menajera, foarte agitată. Nu-i pornea mașina. Trebuia să sosească o mașină s-o remorcheze la garaj. Aștepta de asemenea un taxi s-o ducă acasă, și nu știa cât va mai dura.
– De ce nu vă luați o zi liberă? îi sugeră Nina. Mă descurc singură. Voi fi acasă când sosesc copiii de la școală, nu vă faceți griji.
– Dar fata cea mare trebuie să meargă la o petrecere! se plânse menajera. Trebuia s-o duc cu mașina. Nu știu ce să fac.
– A, da, petrecerea! Își aminti Nina și se încruntă încercând să găsească o soluție. Nu avea mașina cu ea, bunicii copiilor erau la slujbă, astfel că nu putea apela la ei. Apoi îl văzu pe Kai, zăngănind cheile mașinii în fața ei.
– Ia mașina mea.
– Doamnă, zise ea, așteptați o clipă, vă rog. Se uită la Kai ridicându-și sprâncenele întrebător.
– Da îți trebuie mașina să ajungi la aeroport, nu-i așa? Kai ridică din umeri.
– Pot să iau un taxi. Se uită la ceas. Totuși, va trebui să mă duci tu.
– Bineînțeles.
– Mulțumesc.
– Cu placere.
Nina reveni la telefon.
– Am mașina lui Kai, doamnă. Totul este în regulă. Menajera, ușurată, insistă să vină la lucru ca în fiecare zi, așa că Nina îi sugeră s-o ia de acasă după ce îl duce pe Kai.
– E frumos primăvara aici zise Nina, în timp ce mergeau pe străzile șerpuite, printre zidurile rustice din piatră și pajiștile verzi.
– Încă o săptămână sau două și vor înfrunzi copacii. Prognoza meteo spune că diseară va ploua, adaugă ea după o pauză. După cum arată acum, pare că soarle va străluci toată ziua.
– Se așteaptă o furtună, nu numai ploaie, zise Kai. Sper să mă întorc înainte. O străfulgeră un gând și se foi în scaun.
Mulțumesc pentru că mi-ai lăsat mașina, zise ea. Ești sigur că ai încredere în mine? Kai ridică o sprânceană
– N-ar trebui?
Nina dădu din umeri.
Nu știu. Acum câteva luni am avut un accident. Mașina mi-a fost distrusă iar eu am fost rănită destul de grav.
Din câte știu, zise el încet, un bețiv circula din sens opus și a intrat în mașina ta. S-a sinucis, ți-a distrus mașina, a distrus-o și pe a ta, și aproape că te-a omorât. Nu văd unde-i vina ta. Nina își privi palmele.
– Mă tot gândesc zise ea, că aș fi putut face ceva să evit accidentul.
– Nu-mi imaginez ce. Nici măcar nu l-ai văzut venind, iar el mergea cu 60 de kilometri pe oră în zona aceea. O privi cercetător. Te mai gândești la asta? Nina dădu din cap.
– Nu, numai câteodată. La altceva se gândea ea acum.
– Bun, zâmbi Kai. Oricum, în ce mă privește, poți lua mașina mea oricând. Mai cu seamă că cea mai mare parte a timpului stă parcată.
– Mulțumesc. Generozitatea lui o mișcă și o făcea să se simtă puțin neliniștită, de asemenea.
Ajunseră. Kai opri mașina.
– Cred că o să vin mai târziu diseară, zise el. Pe la opt nouă. Pot să te seduc ca să te determin să vii să mă iei de aici? Avea în privire un zâmbet provocator, iar Nina se întrebă la ce se gândea oare? Bineînțeles că-l va aștepta. Îi zâmbi și ea.
– Încearcă-mă, îl tachină ea.
Kai se apropie. Ochii îi străluceau.
– Îmi placi, zise el ușor. Ești frumoasă. Îmi plac pistrui tăi, și părul tău roșcat, și… Făcu o pauză. Îi privea buzele. Îmi plac și buzele tale calde. Le atinsese ușor, apoi bărbia și, încet, gâtul, în timp ce ea îi urmărea mișcările. Și…

Anunțuri

*Atenţie La Cum Trăim!*


Atenţie la cum trăim!

Un lung tren ne pare viaţa.
Ne trezim în el mergând,
Fără să ne dăm noi seama,
Unde ne-am suit şi când.

Fericirile sunt halte,
Unde stăm câte-un minut,
Până bine ne dăm seama,
Sună, pleacă, a trecut.

Iar durerile sunt staţii
Lungi, de nu se mai sfârşesc
Şi în ciuda noastră parcă,
Tot mai multe se ivesc.

Arzători de nerăbdare,
Înainte tot privim,
Să ajungem mai degrabă
La vreo ţintă ce-o dorim.

Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe şi dureri,
Noi trăim hrăniţi de visuri
Şi-nsetaţi după plăceri.

Mulţi copii voioşi se urcă.
Câţi în drum n-am întâlnit,
Iar câte-un bătrân coboară,
Trist şi frânt, sau istovit.

Vine-odată însă vremea,
Să ne coborâm şi noi.
Ce n-am da atunci o clipă,
Să ne-ntoarcem înapoi?

Dar pe când, privind în urmă,
Plângem timpul ce-a trecut,
Sună goarna VEŞNICIEI:
Am trăit şi n-am ştiut!

poezie de Traian Dorz

*Lectia Iubirii*


Iubirea – pe care ne este atât de dificil s-o definim – este singura experienţă umană cu adevărat reală şi durabilă. Ea este contrarul fricii; ea este esenţa oricărei relaţii, inima creativităţii, puterea puterilor. Ea este ceea ce este mai complex în fiinţa umană. Ea este sursa fericirii, energia care ne leagă pe unii de alţii şi care trăieşte în noi. Continuă lectura

*Pe Un Tron De Aur…*


Pe un tron de aur, tocmai în Dubai,
Unde merge lumea plină de parai,
Se frământă Gigi şi nu-i vine-a crede, Continuă lectura

*In Timp Inveti*(Jorge Luis Borges)



Dupa un anumit timp,
omul invata sa perceapa diferenta
subtila intre a sustine o mana
si a inlantui un suflet,
si invata ca amorul nu inseamna a te culca cu cineva
si ca a avea pe cineva alaturi nu e sinonim cu starea de siguranta, Continuă lectura

*1, 2, 3,…, 15,Pic!, 1, 2, 3, …15 Pic!…*


*1, 2, 3,…, 15,Pic!, 1, 2, 3, …15 Pic!…*

Va spun eu dupa 100 de picaturi – si asta

dupa multe luni de experienta – incepe mintea sa ti-o ia razna de tot. La inceput,le vezi – sau cel putin iti inchipui ca le vezi – printer fasiile de bandaj care iti acopera aproape tot, doar nasul nu. Oricum,mai apoi esti constient de faptul ca doar iti inchipui. Continuă lectura

*Intuneric Sau Lumina?*


Aprindem uneori lumina in sufletetul cuiva. Acolo nu va mai fi niciodata intuneric. Ne facem case de lumina unde sa intram atunci cand ne este frig si teama, punem flori in ferestre.Insa nu tinem seama ca o casa de lumina trebuie pastrata, intretinuta, nu doar construita. Am gasit in viata prea multi oameni tristi, as vrea sa pot sa sterg tristetea din ochii lor, aceasta ar fi cea mai frumoasa ocupatie pe care as puta sa o am, voi putea sa fiu macar o data magicianul vietii cuiva.

*Oglinda Sufletului*


Se spune ca oglinda sufletului sunt ochii ce lumea ii vede…se spune ca prinvindu-i poti afla cele mai ascunse ganduri ale unei persoane…se spune ca valoreaza mai mult decat orice pe lume…Si totusi..nu sunt doar spuse..sunt si adevaruri…sunt lucruri cat se poate de clare…ce te amagesc pe zi ce trece mai mult..pentru ca nu toti au acea putere de a citi ce se ascunde in sufletul unei persoane… Continuă lectura

*Legea Atractiei*


Deja nu cred ca mai este cineva care sa nu fi auzit de Legea Atractiei. Aceasta spune, in esenta, ca energia si gandurile pe care le transmiti predominant in univers atrag energii cu acelasi nivel de vibratie, frecventa sau rezonanta. Continuă lectura

*Ce Este Iubirea?…*


Ce este iubirea?…..este un sentiment foarte puternic,pur…..care te zguduie din adancul inimii atunci cand o traiesti……dar de ce….de ce oare unele persoane o considera drept o gluma de moment?….de ce unii ne ascundem dupa deget….si de ce nusi infrang temerile .....de ce nu au curajul sa mearga mai departe cu capul sus si sa nu se sustraga de la anumite responsabilitati...care ei le considera nesemnificative dar defapt ele au o valoare inestimabila pt cineva.....de ce se face ca iubirea sa fie manjita si sa nu ramana pura....sincera....si din adancul inimii asa cum ar trebui sa fie?....cand oare o so intelegem cu totii?….cand o sa o traim in adevaratul sens al cuvantului?…..putem oare unii dintre noi doar so oferim?...asa suntem meniti?......cat putem continua doar sa oferim iubire?....fara a ne da seama ca defapt daca nu mai si primim innapoi va disparea.......era o vb.....de unde iei....trebuie sa mai si pui.....cand unii dintre noi vom pune la loc ceam luat cu atata usurinta?…sau cand macar o sa ne dam seama si o sa acceptam asta?…..e greu de inteles…sunt intrebari fara raspuns….si sunt chiar mult mai multe dar…..ce folos…….raspunsurile nu se gasesc…si daca se gasesc….se prefera”smulse”……si totusi cate mai avem de invatat despre acest sentiment sincer,curat si pur pe care unii nu`l cunosc….dar il numesc iubire…

*Poveste*


„A fost odata ca niciodata, ca daca n-ar fi nu s-ar povesti.
Pe cand oamenii isi zambeau, muzica nu avea nevoie de electricitate si mirosul pielii venea de la petale de trandafir si apa de izvor.
A fost un baietel.
Avea baietelul nostru de toate.
Niciodata nu i-a lipsit nimic.
Traia intr-un loc special, unde toti cei asemeni lui aveau totul.
Fiecare avea Luna lui Soarele lui, Apele lui, Cerul, Vantul, Marea, Zapada, Norii, Noaptea, Ziua, Florile, Fluturii lui.
Avea toate astea dar nu-l interesau.
Le tinea incuiate in diferite locuri si doar faptul ca se stia posesorul
lor il multumea.
El nu vedea niciodata Ziua, Noaptea, Norii, Luna, Soarle, Florile, Muntii…
Era ceva ce nu putea sa tina totusi sub cheie: Timpul.
Acesta era imens si nu reusea niciodata sa-l stapaneasca intrutotul.
Mereu pierdea din el cand incerca sa-l cuprinda.
A renuntat la lupta cu el, il lasa sa-si faca de cap, sa treaca prin viata lui si sa-l mangaie ori sa-l ocoleasca.
Uneori avea impresia ca Timpul lui e mai mare ca al tuturor celorlalti la un loc.
Era multumit de asta.
Ceilalti se plangeau ca timpul nu le ajunge niciodata, ca fuge prea repede.
-Vrei un Cer al tau?
Vocea calda il facu sa tresara.
-Am unul.
-Ai? Eu nu vad nimic.
Dar o Mare?
-Am si Mare, raspunse baietelul nepasator.
-Si? Ce mai ai? Munti ai?
-Si Munti. Am totul.
-Nu s-ar zice, dupa chipul tau.
– Ce are chipul meu?
-Nu se citeste pe chipul tau ca ai avea totul. Unde ai toate astea?
– Pai.. uite! Aici e Marea! Pune urechea!
Intradevar, dincolo de usa groasa se auzeu Valurile si Pescarusii.
Chiar si mirosul marii trecea pe sub usa.
-Acolo e Soarele. Dincolo Vantul…
-Care-ti place mai mult?
-Cum adica, imi place?
-Care-ti trezeste emotii mai mari. Care te infioara de placere si iti taie respiratia?
-Nici unul. Pentru mine toate sunt la fel. Le am si atat.
Dar cine esti? Ce vrei de fapt?
– Nu ti-ai dat seama? Sunt o Zana.
” Parca nu asa arata o Zana!”
-Stiu la ce te gandesti. Tu stiai ca Zanele sunt toate subtirele cu parul lung si cu rochii albe vaporoase.
E un zvon imprastiat de noi pentru a nu fi recunoscute de oricine. Uneori traim intre oameni si nu ne-ar fi usor daca s-ar sti.
Avea in fata o Zana cu par scurt, negru, legat in doua codite si imbracata in pantaloni.
-Oare chiar conteaza cum arata o Zana?
-Dar ce conteaza?
-Ce face ea!
-Si ce face? Ce poti face tu?
-Pai… eu sunt Zana Iubirii. Stii ce e iubirea?
– Am auzit ceva dar, nu am inteles mare lucru.
Nu. Nu stiu.
-Iubirea iti da acea stare care te face sa te bucuri de tot ce te inconjoara.
Dar ce-ti spun eu de bucurie ca tu nici sa te bucuri nu stii macar. Bucuria e starea de care-ti vorbeam mai devreme. Emotiile acelea.
-Da? Si daca-mi dai acea stare, Iubirea, ce vrei in schimb?
-Nimic. Zanele nu cer. Ele ofera.
Dar va trebui sa accepti ca Timpul tau nu fie mai fi acelasi. Iubirea se va hrani din el.
Iti va consuma aproape tot Timpul.
-Timpul!! Hahaha. Oricum nu-l pot stapani.
De fapt nici nu cred ca exista ceva ce-mi poate ocupa mie tot Timpul. Nu stii ce imens e.
Zana zambi in coltul gurii.
-Primesti? Vrei sa primesti Iubirea?
-Primesc, zise el nepasator. Am atata Timp incat nici nu se va cunoaste lipsa celui consumai de darul tau.
Zana ii lua mana intr-ale ei, iar acesta simti o caldura imprastiindu-se in tot trupul sau.
„Nu are nici bagheta?”
-Eu va trebui sa plec, insa voi fi mereu alaturi de tine. Iubirea nu tine cont de distante. O poti primi de oriunde.
Toata discutia nu dura decat cateva minute, ce parura trei zile.
Se simtea altfel.
Fiorul acela de care vorbea Zana il traversa din crestet pana in talpi si invers.
Merse la una din usi.
Nu scria nimic, insa stia ca acolo e Luna.
Deschise larg.
Nimic.
” Aaaa, Cerul!”
Elibera Cerul si Luna se aseza.
Si Stelele.
Descuia usa dupa usa.
Aparura Soarele, Muntii, Pasarile, Pomii, Florile…
Ciudat.
Timpul nu mai parea asa imens.
Era chiar insuficient uneori.
Voia sa deschida cat mai multe usi, insa Timpul acela, ce parea infinit altadata, era o piedica acum.
Nici nu stia daca toate astea erau incuiate in spatele sutelor de usi de el, ori fusesera acolo dintotdeauna.
Se bucura de tot ce vedea.
De Zapada, de Furtuna, de Arsita.
Mirosea fiecare Floarea, asculta fiecare sunet al naturii.
” Deci asta e Iubirea…”
Acum intelegea de ce altii din jurul lui nu tineau Soarele ascuns.
Iubeau.
Zana era departe de el dar apropiata, asa cum promisese.
Iubirea ei il napadea in valuri.
Venea de peste Mari si Tari si si aducea cu ea tot ce intalnea in drum.
Vanea sarata, lichida si albastra cand traversa marile si oceanele.
Era impadurita, inzapezita si incetata, cand trecea muntii.
Cand venea prin jungla era plina de liane si miresme.
Lua cu ea adancimea „Marianelor”, inaltimea „Himalaiei”.
Uscaciunea, auriul Saharei, ori involburarea Niagarei.
Era ceva neinchipuit Iubirea asta.
El gasea mereu cate o usa inchisa si minune, avea chei aproape pentru fiecare.
Unele se deschideau mai greu, e drept, dar se deschideau.
Asa s-a intamplat unde erau Visele, Sperantele…
Nu a putut sub nici o forma sa deschida unde erau Tristetea, Durerea, Infrangerea, Resemnarea, Dezamagirea, Tradarea…
Nici nu-i pasa de cateva usi nedeschise cand putuse sa deschida sute.
Era intr-o stare de euforie permanenta.
Deschidea, admira, se bucura, zambea.
Si a trait baietelul nostru aceasta stare mult timp.
Nu se stie cat, pentru ca timpul avea alta valoare si dimensiune pentru el.
Cred ca a trait cateva luni ce parura lumi.
Si ar fi trait si astazi daca….
Intr-o zi aparu Zana in fata lui.
A primit-o cu bucurie in suflet si un zambet mare pe fata.
Un zambet care s-a sters dupa primele ei cuvinte:
-Vreau sa-ti dau o „veste”.
Nu stia ce veste dar Instinctul si Presentimentul(pe care le eliberase de curand) ii spusera ca nu era o veste buna.
-Am sa fiu sincera cu tine.
La noi, la Zane, cum ti-am mai spus, lucrurile nu stau chiar asa cum se zvoneste.
Avem ierarhii si insarcinari, iar atunci cand nu esti eficienta intr-o activitate esti mutata la alta.
Nu putem refuza.
Celor ce nu se supun Zana Zanelor le ia nemurirea.
-Si?!
-Si am fost mutata la Nefericire.
-Si?!
-Pentru a incepe noua insarcinare va trebui sa-mi eliberez sufletul de toate promisiunile facute candva.
Sa plec de la zero. Altfel voi fi eu insami nefericita.
-De acum nu mai imparti Iubirea , ci Nefericirea?
-Altcineva se va ocupa cu Iubirea. Nu o cunosc. Nu prea ne stim intre noi. Negresit va veni si la tine… Sau mai bine sa nu-ti promit eu ceva de care nu sunt sigura.
Poate va veni.
Cam asta e..
Sper sa nu-mi porti pica.
Ii intinse mana ei alba.
Dupa o strangere usoara disparu de parca n-ar fi fost niciodata.
Privea pierdut si nu intelegea ce se petrece cu el.
Oare incepea sa viseze, ori acum se trezea dintr-un vis?
Cerul, Soarele, Luna, Marile, Muntii, Florile, Fluturii, intrau singure in camerele de unde iesisera cu ceva vreme inainte, iar in urma lor usile se ferecau zgomotos.
Totul se petrecea cu repeziciune.
Mai repede cu mult decat au fost eliberate.
Cu cat mai multe din acestea dispereau in spatele usilor, Timpul devenea tot mai imens.
Si il durea.
Descoperea ca Timpul doare.
Acum avea iarasi Timp din belsug.
Uneori mai gasea cate un Fulg de Zapada, cate un Nor ratacit si fara nici un sentiment, le baga in camere ale caror usi se incuiau singure.
Intr-o zi gasi cateva chei intr-un loc unde cu siguranta nu fusesera niciodata.
Se potriveau la niste usi pe care nu le-a putut deschide pana acum.
Tristetea, Infrangerea, Resemnarea, Dezamagirea, iesira din spatele lor si se amestecara cu Timpul si asa imens, de nu mai stia care e mai mare timpul ori Tristetea.
Isi privi chipul intr-o picatura de Roua, pe care se pregatea sa o arunce in intunericul unei camere reci.
Nu mai era un baietel.
Era un batran garbovit si trist.
Zana ii facuse iarasi un dar….

text scris de Alexandros l

Gradina de hartie

povestiri, eseuri, insemnari politice

imaginecontinua

Lumea de altadata si cea de azi.....

fountain hues

the journey of a poetry

Gabriela Adelina

Know your limitations then defy them...

MIRUNA MARTINESCU

You are safe here!

simplitateinprezent

Iubirea este o prietenie configurata pe muzica...

Gândurile dintre pagini!

Cărțile educă spiritul!

Un bosco nella mente

Sogna sempre in grande

ialina scrie

De acum voi scrie si pe noul site http://zenblog.eu/

Esteticaprofecional

TU IMPORTANTE : PONTE GUAPA

by Natasa Alina Culea

Blog de scriitor

11iunie.ro

Democrația sună bine!

Charlie's poems

Poezia nu este numai artă: ea este însăşi viaţa, însuşi sufletul vieţii.

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

Kashyap

Yet another broke human being who is out of everyone's league.

Cabinet individual de psihologie Badale Florin Sebastian

locul in care poti sa citesti si poti sa te exprimi si tu

MaBeautility

Passie voor beauty, bloggen, lifestyle, dans en make-up

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Mystic Land

Let's mend the broken

Cărți Analogii Antologii

Blog Marius Andrei : cărți filme recenzii analogii antologii

YA BAKİ ENTEL BAKİ

"İlahi Ente Maksudi ve Rızake Matlubi"

Create Awesome

Life Awesome On YouTube

Unbound Boxes Limping Gods

The writer gives life to a story, the reader keeps it alive.

APort

"Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Caragiale

natycalinescu (NATY ELA)

Smile! Tomorrow will be better than today!

SKYLINE REPORTS

comedy magazine

FLOW ART STATION

The New contemporary Art Magazine

VatiClanul Papal

Nu lua viata-n serios, oricum nu vei iesi viu din ea!

Viata unei mici mizerii.

"Je ne regrette rien."

dan moldovan

blog de poze

Aici. Mereu.

All about life..

vorbebune

visând cu ochii deschiși

Caos Literario

Comprendiendo el verdadero significado de la literatura.

mimbus07

Îmi place sa nu fiu înțeleasă, pentru că intr-un final fericit când apare adevărul, totul va fi apreciat. Asta mă va face să zâmbesc cu sufletul.

OpinioniWeb-XYZ

Oltre il bar dello sport: opinioni consapevoli per districarci nel marasma delle mezze verità quotidiane!

paperlanternsinpapertown

Heart only speaks when mind shut down...😊😊😊💘💘

bkumarauthor

bkumar is author for you

Grimalkin Poems

”Roșesc, mă îngrozesc și mă cutremur acum, când destăinuiesc hârtiei groaznica-mi cruzime.”

%d blogeri au apreciat asta: