La margini De Univers ✍️

Fugim, e noaptea albastră,
În grabă la margini de Univers ,
Să constatăm, că el n-are margini,
Apoi ne-ntoarcem, că n-avem de-ales.
Luceferii strălucesc în tăceri,
Pe valuri sclipește lumina de ieri,
Luna argintie ne privește, din cer,
În părul meu mii de stele, dar stelele pier.
Marea întinsă ne cheamă cu dor,
Condorii în zare plutesc mai ușor,
Pe nouri pufoși, acum și noi zburăm,
Iar marea ne cheamă, din nou s-ancorăm.
Prin valuri înalte, să poposim,
Valul ne-o duce, noi să ne iubim,
Toți îngerii nopții, ne fie pe-aproae,
Cuminți ne plimbăm, peste-ntinsele ape.
Când nu poți să ceri, alungă tăceri.
Când speri, viața împarte-o la ieri,
Cu greu adunată, nu poți s-o mai dai,
Plimbarea e viață, viața e ruptă din rai.

Să Fi Fost Vis? 🤔

 

Să fi fost vis?

De ce e azi și n-a fost ieri
Când erau numai primăveri,
De ce acum și nu atunci,
Când zilele erau prelungi,
Frumoase-n timpul lunii mai,
Ca în grădinile din Rai…
Unde erai?

Târziu în vară ne-am zărit,
Tot pe aici ne-am întâlnit;
Te căutam încă de-atunci…
Tu… cu privirile-ți adânci
Cătai în ochii-mi; curios,
Fără să știi cât de frumos
Zâmbeai duios…

Oare mă vindec eu vreodată
De ceea ce se chiamă TU
Je suis malad ca niciodată
Parce que c’est de plus en plus
Și mult mai greu ca niciodată.
Voi mai avea eu vreun atu?
Sau poate nu…

Un lucru știu că îmi doresc,
Frumosul dar dumnezeiesc,
Cum n-am crezut că s-ar putea
Să își dorească cineva,
Atât de mult și de curat,
Și nici nu cred că s-a-ntâmplat
Cuiva… sau poate da?

Parfum De Tei✍

Se înalță pan’la ceruri dulci miresme călătoare,
Răspândind în tot văzduhul vraja teilor în floare,
Iar în nopțile senine când se lasă, blând, răcoarea,
Adierile divine îți trezesc din somn visarea
Și te poartă în abisuri prin iubirile trecute
Să cutreieri fără teamă pe cărările știute,
Când la braț cu fericirea te plimbai pe vechi alei,
Pe sub bolta înstelată și-n parfum de flori de tei.
Inima-mi bătea nebună de atâta încântare
Și-amețită de mireasmă ți-am dat prima sărutare.
Luna, ca o ștrengăriță, mă privea-ntre crengi pitită:
,,Ce fetiță cu codițe, prima oară-ndrăgostită!”
Port în suflet amintirea celui de întâi ,,păcat”:
Ochii tăi senini ca cerul și-un sărut înmiresmat…
Vreau, cândva, când va fi vremea (într-un iunie să vină!),
Să se afle teii-n floare (noaptea, când e luna plină!),
Din mireasma lor dulceagă și în sunete de nai
Să-mi iau ultima suflare, să o duc cu mine-n rai.

*Ce Spui Bătrâne?*

 

 

 

 

 

Bătrâne, ce mister se-ascunde sub tâmpla ta încărunțită?
Ce gânduri, oare, te frământă? Ori vreo durere te apasă?
Nu știi că fiecare clipă,ce-a fost de Domnul dăruită,
Merit-a noastră prețuire? Zâmbește! Viața e frumoasă!
Ți-s anii grei ce-i porți pe umeri? Sau teamă ți-e cumva de moarte?
Ori pribegești de unul singur, prin lume, părăsit de toți?
Câți și-au dorit să mai trăiască, povară ca a ta s-o poarte!…
Dar nu le-a fost îngăduită…Hai, spune-mi, tu de ce nu poți?
E viața asta o minune!!! Fără de seamăn bucurie!!!
Atât cât ți-este dăruită, profită de pe urma ei!
Iar darul oferit de Domnul, din marea lui mărinimie,
Să îl cinstești cum se cuvine! Dar tu ce faci? De ce nu vrei?
-Îmi spui că e minune viața ce-a fost de Domnul dăruită?
Copil naiv și fără minte, n-ai înțeles nimic din ea!
Dac-ai venit pe lumea asta, vreo datorie neplătită
Mi te-a adus! Nu-ngăduința ! Nu ai de ce-a te bucura!
Păcatul te-a adus pe lume! Și lupți pentru a lui iertare!
Iar sufletul să-ți șlefuiască ,trecând prin pară și prin foc,
Să-l scuturi de nelegiuire, cerând la Domnul îndurare!
Iubirea, mila și credința să-și aibă-n el cinstitul loc!
Nu căuta cu-nverșunare să guști „dulcețurile” vieții,
Ce sufletu-ți ademenește cu mincinoasele-i „minuni”,
Că-n loc să-ți ușurezi povara, ajuns la anii bătrâneții,
Nu vei scădea din datorie, ci tot mai multă ai s-aduni!
A cam uitat, se pare, omul, de-adevărata lui menire,
Umblând să-și afle fericirea aici, în efemerul trai,
Că viața-i numai o-ncercare, c-adevărata Fericire
E-a Sufletului!…Când găsește drumul de-ntoarcere în Rai…

*Biografie Târzie*

M-am născut pe magica geană de rai
Luminile stelare mi-au fost ursitoare
Mi-au ursit frumusețea cu părul bălai
Și ochii albaștri ca un cer cu soare.

Mi-au tatuat pe inimă iubirea sublimă
Și mi-au sortit să ma-nfrățesc cu fluturi
Cu păsări care prin cântec mă animă
Cu arbori care-n fața vântului fac scuturi.

Și fiecare floare să îmi fie aproape
Cu parfum și cu arome de poveste
Din pure izvoare să sorb proaspete ape
Cu poezia vieții să mă înalț pe creste.

Mă veghează îngeri de rele să mă scape
Să simt pururi măreția minunilor celeste.

*Poetul Și Vulturii…*

Când timpul piere în negura uitării,
Vor mai fi oare şi ochi înlăcrimaţi
Să-şi spună oful în clipa întristării,
În bezna nopţii, la căpătâi chemaţi?
Cu aura-i festivă-n străluciri de stea
Poetul se retrage-n linişte spre rai,
Căci locul veşnic, în ceruri va avea
Purtând în slovă, nepieritorul grai.
Păcatele, de-au fost, acum se iartă,
Iar gloria-ti se-aşează-n amintiri,
In slova ta se va deschide-o poartă
Pe drumul veşnic, plin de străluciri.
Acuma, doar lumina mai veghează,
Iar vulturii se-avantă iute la ospăţ,
În goliciunea strâmtă, tot visează
Să-şi potolească setea de dezmăţ.
Pierduţi în josnicia lumilor deşarte
Vor sta în bezna mulţimii de varani,
In gândul lor înverşunat se-mparte
Veninul strâns prin curgerea de ani.

În Memoriam Corneliu.Vadim.Tudor
Cum a fost, cum n-a fost, eu l-am Admirat!

*Nevoia De-a Sta Drept…*

S-adun cu mainile noroiul,
Sa-l plamadesc, sa il framant,
Apoi sa-l mestec cu gunoiul,
Sa fac din el un chip de Sfant.
Sa il asez pe-un bot de piatra
Si sa ma rog la el apoi,
Sa-mi rumeneasca paini pe vatra,
Sa-mi deie apa din trifoi.
Asa ai vrea sa fac, eu, Doamne,
Sa-ti dovedesc ca-n Tine cred,
Sa ma cobor pe sub icoane,
Ca un vulpoi ce-i patruped.
N-ai vrea mai bine, spune-mi, Doamne,
Sa ma ridic si sa stau drept
Si de mi-e rau si de mi-e foame,
Sa fiu semet si intelept.
Sa imi ridic privirea lunga,
Spre locul tau ascuns in cer
Si sa-ti vorbesc nefrant in chinga,
Despre ce doare si ce sper.
Sa-ti cer ceva, eu, nu ti-as cere,
Ca stii, Tu, Doamne, ce sa-mi dai,
Nevoia mea de-a fi-n putere,
Sa nu ma umilesc spre Rai.

*Castel Cu Vise*

„Mi-eşti aer cu parfum de orhidee
Şi mã alinţi cu-arome ce nu mint
Mã porţi pe a destinului alee
Printr-un castel cu vise de argint

Sunt marea care-ţi râde în privire
Te port prin al meu val ca pe un zeu
Te-mbrac în vis c-o dulce nemurire
Şi scriu iubirea ta în cerul meu