Arhive pe etichete: pupici

Noapte Bună – Good night 😴❣️


De multe ori uităm că timpul e în defavoarea noastră. Dar haideți să ne bucurăm de iarnă pentru ca fiecare anotimp are frumusețile lui … Acum să stai la geam doar un minut și sa privești cum cad fulgi de nea, e ceva deosebit și relaxant. Bucurați-vă de natură ca să vă încărcați de energie și să vă simțiți mai bine, chiar dacă vremurile de acum nu ne permit prea mult…
Noapte bună, somn ușor!
Visele să vină-n zbor!
Iar pe ale voastre pleoape mici…
Miliarde de pupici! 😘

😁„Poetesă De Facebook”😉


Viața mea-i cu totul alta de când am și eu facebook,
Nu mai sunt o „oarecare”, nu mai stau „ singură cuc”,
Am „prieteni” peste-o mie, îi respect și îi admir ,
Ne schimbăm salamalecuri nopți la rând și zile-n șir.
Flori, pupici și toate cele, alintări de „împrumut”,
Ce nu mă gândeam vreodată, de când mama m-a făcut.
Încât, pare-a-mi fi, acuma ,chiar de neînchipuit,
Că atâția ani de zile, fără facebook, am trăit.
Am ajuns a-mi fi citite versurile din sertare
Ce, fără vreun scop anume, le pusesem la păstrare,
Din umila-mi existență ce-ațipise pe butuc,
M-am trezit a fi, în fine!, „poetesă de facebook”,
Una dintre cele care, pentru-a-și pierde timpul, scrie…
Mult prea multă „bălmăjeală”, prea puțină poezie.
Însă-amicii-mi sunt aproape, mă iubesc, mă-ncurajează,
Deși mulți cred că se-nchină de ce mintea-mi debitează,
Unii chiar își dau „acordul” deși nici nu mă citesc,
Cum să nu „mă umflu-n pene”? Cum să nu le mulțumesc?
Evident că sunt și cazuri (dar mă fac că nu iau seama)
Când, de nu le „cânt în strună”, este invocată mama.
Nu de-naltele vibrații, cum v-ați aștepta, firește!
Ci așa precum se știe că se-njură românește.!
Însă eu nu pun la suflet, nu mă las pradă tristeții,
Toate sunt, la o adică, sarea și piperul vieții.
Și cu bune…și cu rele…nu mai facem analiză,
Lumea asta virtuală ne-a băgat pe toți „în priză”!
Ar mai fi atât de multe de-arătat…de povestit…
Dar sunt absolut convinsă că deja v-am plictisit.
Încheind aici „răvașul”, pe toți cei prezenți vă „țuc”
Și semnez cu-nfrigurare…
„poetesa de facebook”

*Dragi Mei–My Dear…!!*


Dragi mei, imi pare rau ca trebuie sa va anunt, dar o sa iau o pauza de la scris. Nu pentru ca asa vreau, ci pentru ca asa trebuie, voi merge cu serviciul in alta tara si voi calatori putin mai mult. Nu stiu cand voi reveni pe blog, o sa-mi fie tare dor de voi…Sunteti niste prieteni minunati…Va imbratisez pe toti si va doresc iubire ! O sa ma gandesc mereu la voi si nu o sa va uit nicicum. Sper ca nici voi nu o sa ma uitati si o sa asteptati continuarile mele. Va asigur ca nu voi renunta nici al ele, nici la voi. Multi pupici si imbratisari calde!!

My dear, I’m sorry to announce, but to take a break from writing. Not because I want to, but because I had to, I will go to service in another country and I will travel a little more. Do not know when I will come back on the blog, I’ll be really missed you … You’re great friends … I embrace you all and wish you love! I’ll always think of you and I will not forget anything. I hope that neither will forget and I’ll wait my sequels. I assure you I will not give any of them, nor to you. Many kisses and hugs warm !!

*Voi Lua O Mica Pauza. Va Pup, Va Respect, Ganduri Bune Catre Voi Zi De Zi!*


Buna ziua sufletele minunate, o noua zi, o noua viata, un nou vis se va implini….hai sa zambim si sa primim ziua cu imbratisari de zambet si veselie…orice ne pregateste este bine venit …totul are rezolvare …totul este asa cum trebuie sa fie …noi suntem singurii ce ne schimbam gandirea si atragem energii …asa ca …hai sa zambim, energia pozitiva sa fie cu noi …o zi cu impliniri si voie buna…Cafeluta este gata si o daruiesc fiecarui suflet in parte in schimbul unui zambet….multumesc…Pupici. ❤
Voi lua o mica pauza. Va pup, va respect, ganduri bune catre voi zi de zi!

Cypher

yup! words love me

Fericirea dintr-o clipă

...ce-i asociată unui gând bun.

Prin Lumea Lui Petilea

Din suflet pentru un suflet

The "Heyadoo Global Services" platform can be the long awaited opportunity !!!

Heyadoo gives everyone the chance to build a community and earn money.

❤AAISHA ❤ GOUR❤

❤❤❤अधूरे ख्वाबो को पूरे करने की हिम्मत रखती हु पंख नही है तो क्या हुआ हौसलो से उड़ान भरती हु ❤❤❤

DIN LARGUL VIEȚII

Întâmplări adevărate ce ar putea fi ale oricui, de oriunde, oricând...

marian libertate de exprimare

scapa de lucrurile care nu sunt amuzante

Myrela

Umjetnost, zdravlje, civilizacije, fotografije, priroda, knjige, recepti, itd.

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Cronica Psihotropa

Asa e viata mea. Asa sunt starile si trairile mele: franturi de ganduri, sperante, amintiri. Asa sunt eu: ma arunc, ma inalt, cad, ma ridic, ard, ma mistui pentru ca apoi sa renasc ca pasarea Phoenix din propria cenusa. Asta vei gasi pe blog, poate lucruri fara sens, poate din domenii mult prea diverse; citeste, draga vizitatorule si nu uita ca ai patruns in adancul unui suflet ce inca isi cauta cararea.

Marie-Anne-Keppers artiste autodidacte multiforme

Peindre, Dessiner, Écrire et Autres ... Créer pour le plaisir de partager mes ressentis, car sentir, c'est vivre !

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

charles french words reading and writing

An exploration of writing and reading

My experience

#Rehana's 🔥🔥🔥🦋🦋motivational thoughts

The BC Area

Keep Up With What's Going On Around British Columbia

Mădălina lu' Cafanu

stay calm within the chaos

doritesinedorite

Anytime Anywhere

In a Love World

LOVE can rule the world

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Grow Income Streams

Grow Your Income Streams Without Working More

Alescritor

Relatos cortos y proyectos de escritor

ratacitpringanduri

Gândurile? Trăiri nespovedite!

A Romanian on Earth // Un Român pe acest Pământ

Spreading Light and Love through what we are // Distribuind Lumină și Dragoste prin ceea ce suntem

vara din ziua de ieri

visez fluturi, sau un oraș în care am fost cândva, dar, cel mai mult, te visez pe tine

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Let's Talk

Life is running,Time is running, So the power, Use it.

allenrizzi

Sempre in Movimento! Published Every Monday and Friday at 12 PM EST

Alisen Dopf

Adventurer. Confidence Builder.

Corabia cu gânduri a Marinei Costa - Marina Costa s shipload of thoughts

Literature, music and other passions in Romanian or English

The Last Chapter

"Life past, present, thoughts about the future, and ever changing world."

So many books so little time

Omul este atat cat intelege.

MOARA DE VÂNT

BLOG UMORISTIC - Articolele sunt pamflete și trebuie tratate ca atare |"Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul" - MARK TWAIN

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

Kingston S. Lim

Pursuing The Global MBA: A Personal Documentation On What Makes The Good Life.

poze "DECÂT"

fotografii cum au cazut

Triangle Writes...

Poetry/Poems, Photography, Travels, Musings, Quotes, Challenges, Awards, Reblogs, Uncategorized

Film Serial

I love to entertain you!

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Onda Lucana

"...che la pecora sia sempre con Voi!!"

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Vasile Cucu - Blog

Din dragoste de viaţă îmi cresc aripi! Blog Cucu Vasile

%d blogeri au apreciat: