Arhive pe etichete: lacrima

*Și Totuși…*


Ne zbatem, alergăm, muncim… și uneori trăim atât de puțin sau chiar uităm să trăim… Și totuși, atât de puțin ne poate aduce, dacă nu fericirea, cel puțin mulțumirea… Un singur cuvânt bun, venit din inimă sau o singură lacrimă curată pot însemna mai mult decât toate averile lumii… O singură picătură de rouă îți poate inunda sufletul tău de emoție, ridicându-l până la stele… Un singur zâmbet senin poate să lumineze un chip adânc brăzdat de griji și îndoieli… important este ca totul e să fie izvorât din inimă și sincer, complet sincer.!!

*Sufleţel Și Sufleţica*


Într-una din zilele fără nume şi fără ore din Cer, Dumnezeu deschise palma şi zâmbi. În palma Lui, stăteau două sufleţele mici şi plăpânde care se priveau şi chicoteau fericite:

– Uite!!! Înăuntrul meu, dacă strigi, numai pe tine te auzi! spuse Suflețel, în privirea căruia străluceau toate constelaţiile fericirii ascunse după petalele unui trandafir mereu în rouă.

– Hihi!!! Da! Și tu, dacă intri înăuntrul meu, vei vedea că eşti peste tot, spuse Sufleţica.

– Off, oftă Dumnezeu şi scăpă o lacrimă peste cele două suflete jucăuşe, iar mâna lui, începu să tremure încet.

– De ce plângi? întrebară sufleţelele abia abţinându-se să nu plângă şi ele.

– Deoarece, aţi crescut prea repede…Timpul, deşi aici nu are cu ce să fie măsurat, a trecut dragii mei, iar voi trebuie să plecaţi să învăţaţi să simţiţi şi să daţi mai departe, iar Dumnezeu îi mângâie încet, în timp ce ei începură să râdă gâdilindu-se.

Apoi, brusc Sufleţica începu să plângă.

– Ce este draga mea, întrebă Dumnezeu?

– Nu vreau să plec! Dacă plec, ce se întâmplă cu Sufleţel? Nu vreau să mă despart de el niciodată!!! În el am toate ecourile mele! Toate emoțiile, râsetele şi toate cuvintele. Cum am să ştiu să mi le găsesc din nou? Cum am să-l găsesc pe Sufleţel acolo? Lumea e mare şi rea şi poate nu îl voi găsi niciodată.

Atunci, Sufleţel scoase un ţipăt! Primul ţipăt auzit vreodată în Cer, iar Dumnezeu se întristă pentru prima dată. Încercă să-l aline, să îl mângâie, să îl facă să zâmbească, dar Sufleţel era trist, speriat şi înţepenit. Apoi, dintr-o dată, începu să plângă în hohote:

– Nu mă trimite în lume, te rog!!! Fără Sufleţica mea nu voi şti să învăţ nimic bine! Nici durerea, nici fericirea, nici nu voi şti să fiu un suflet bun. Voi rătăci mereu, până am să mă întorc la Tine să pot fi din nou cu Sufleţica mea.

Dumnezeu se cutremură şi îl cicăli:

– Sufleţel!!! Viaţa trebuie să o apreciezi şi când nu îţi găsești calea! Din durere trebuie să ştii să cerni lacrimile şi să faci din ele cele mai frumoase gânduri de înțelepciune. Din înţelepciune trebuie să dai apoi celor din jur şi poate aşa, vei învăţa să fii bun, chiar dacă Sufleţica nu este lângă tine. Viața înseamnă iubire și necondiționare! Înseamnă să trăiești frumos, chiar dacă nu e mereu ceea ce te aștepți tu!

– Dar nu e corect! Nu e corect! Se revoltă Sufleţica. Venele prin care curgea toată fiinţa ei se încordară într-un geamăt…ca şi când Cerul ar fi stors toţi norii de ploaie, iar Îngerul Curcubeu şi-ar fi pierdut culorile.

– Sufleţica!!! tună Dumnezeu revoltat pentru prima oară, dar văzu că ea nu se sperie deloc. Sufleţică dragă, ce nu e corect în ceea ce fac EU?

Lacrimile ei se prelingeau în minuscule bobiţe de nisip, iar ea le culegea toate…boabă cu boabă şi tot plângea…mai mult, mai mult, iar Dumnezeu mirat și nedumerit o întrebă:

– Ce faci acolo Sufleţică?

– Plâng în amintiri şi le culeg! Le strâng în boabe de nisip şi le înghit apoi pe toate. Aşa, voi şti să îmi amintesc tot despre Sufleţel! Despre mine și el. Despre iubirea noastră! Așa, îl voi şti recunoaşte și găsi! Dacă eu ca şi om nu voi reuși să mi-l amintesc, eu ca şi Sufleţica îl voi recunoaşte imediat! Nu se poate să nu fie aşa, continuă ea plângând tot mai multe amintiri.

Sufleţel o mângâia neputincios și îndurerat. O săruta pe frunte, pe mânuțe, pe creștet, pe inimă şi o ajuta să culeagă amintirile lor: una…două…zece…o sută…o mie…un milion de eoni, iar Dumnezeu îi privea le spuse că trebuie să se pregătească.

Atunci, Sufleţica, aruncându-se la pieptul Lui, spuse:

– Ştii ce nu e corect Doamne Doamne? Că ne-ai născut împreună şi ne trimiţi separat în lumea aia mare și străină! Că ne-ai lăsat să devenim un suflet şi ne plângi în două lacrimi despărțite! Că îmi rupi în fărâme de eoni ecoul pe care numa el ştia să mi-l facă să rămână înăuntru! Era doar al lui! Suflețel e bucată din mine, Doamne! Și eu din el! Cum o să mai sângerez eu fără el…și cum o să îl mai caut în fiecare zâmbet, râset, strigăt, făptură, privire…

– Off, dragii mei dar trebuie să fac asta, altfel nu ar fi bine! Trebuie să învăţaţi să fiţi oameni şi trebuie să vă faceţi mari ca să pot plânge cât mai mulţi Sufleţei şi Sufleţici, răspunse D-zeu trist şi fericit săruntându-i pentru ultima oară. Trebuie să învățați să fiți puternici și separat ca să puteți fi acel întreg puternic! Iubirea nu cunoaște depărtări. Așa să știți! Și Eu voi fi departe de voi, dar mă veți avea mereu alături, în inima voastră! În tot ce sunteți și veți fi voi! Exact așa vă veți fi și voi unul altuia! Acum…mergeți de vă nașteți!

-Sufleţellllllllll !!! se pierdu în infinit strigătul disperat al Sufleţicii.

-Sufleţicooooooooo !!! îi urmă ecoul disperat al lui Sufleţel, dar strigătele se pierdură în Univers. Ei nu și le mai puteau auzi.

Timpul trecu, iar D-zeu plânse Sufleţei şi Sufleţici într-una. În una din serile Sale de odihnă însă, lua două suflete adormite pe pălmile Sale şi le şoptea câte un cântec de adormit. Îi săruta şi îi aşeza înapoi. Erau şi probabil vor rămâne mereu preferaţii Lui..cei doi Sufleţel şi Sufleţica, primii care au făcut Cerul să plângă.

Într-o zi, pe când D-zeu avea ceva urgent de făcut, Sf. Petru veni radiind, gesticulând și ţipând:

-Doamneeeee! Doamneee!

-Da Petru!!! Ce strigi aşa? O să trezeşti şi Răul pe care de abia l-am adormit!

-Doamne! Priveşte rogu-te jos, pe Pământ, iar ochii lui Petru sticleau de lacrimi şi fericire.

Dumnezeu mormăi:

– Ce o fi cu Petru? De când a plecat Sufleţica, nu a mai zâmbit aşa niciodată!

Să nu uit…Sf. Petru este preferatul Sufleţicii. El a fost dintotdeauna sfântul ei preferat. La el stătea în poală şi asculta poveşti, învăţa să fie războinică şi să nu cedeze oricât de grea ar fi căderea, iar Petru se topea tot când era vorba de ea.

Când îl vedea, Dumnezeu mereu se lumina și îi spunea zâmbind:

– Off, Petre, că te-a topit ca pe o bucăţică de unt. Mai are un pic și te întinde peste tot Cerul!

Amintindu-și de vremurile Suflețeilor, Dumnezeu privi pe Pământ cu nerăbdare. Tresări și zâmbi, iar Cerul începu să se cutremure. Îngerii uitară pentru o clipă să mai zburde, îngerul Curcubeu uită că are culori, norii se strânseră toţi unul în braţele celuilat, heruvimii se ascunseră după Bolta Cerească doar îngerul Iubirii stătea şi privea bucurându-se ca un copil mic. Toți uitară să mai respire de emoție.
Dumnezeu îți duse mâinile la suflet, zâmbi larg și oftă pentru prima dată în lunga Sa Eternitate. Oftă deoarece doi tineri îşi ciocniră pentru prima dată, imposibil, eroic, trist, sufletele şi…s-au recunoscut:

– Sufleţico dragă, iubita mea…chiar tu eşti?!!! iar lacrimile lui începură să curgă, în timp ce mânalui căuta și mângâia chipul ei fără încetare. Îi atinse fruntea, ochii, părul, buzele, mâinile căutând-o parcă de teamă să nu dispară iarăşi. Nu putea crede că Suflețica lui era iarăși acolo lângă el. Chiar în fața lui, iar el o putea privi, asculta și atinge. Offf, Sufleţica mea!!! Chiar tu eşti! Mi te-am imaginat de multe ori. Te-am simţit! Ți-am simțit fericirea, așteptarea, căutarea, disperarea. Știam când plângi şi mă strigi, deoarece am simţit milioanele de boabe de amintiri răscolindu-mă în dorul de tine! Tot am avut în lumea asta, în viața asta, dar fără tine, nu aveam nimic. Era atât de gol Suflețico! Simțeam că nu sunt complet. Că nimic nu e bine!

Suflețica îl privea fără să respire. De teamă. Aceeiași teamă că Suflețel al ei ar putea dispărea din nou. Că nu l-ar mai putea vedea, asculta, atinge. Fără el, viața ei era fără rost și sens. Nimic nu era la locul lui. Nimic nu era complet. Nimic nu putea fi fericit. Doar el era acela care putea să închidă cercul ființei, vieții și sufletului ei! Se uita la el mută de drag şi emoţie, de lacrimi şi fericire, de nerăbdare și ani de așteptare! Ochii ei, vorbeau tot! Se pierdeau în privirea lui, în ființa lui. Ar fi vrut să îl sărute până adânc în suflet. Se aruncăîn brațele lui și plângând strigă cât de tare putu ea după atât de mult dor, emoție și așteptare:

– Sufleţellllll!!! Oohh, Doamne, Sufleţellll! Cât de dor mi-a fost! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât de mult te iubesc!

Mâna ei, îi atinse chipul scăldat în lacrimi, iar sufletul lor scoase iarăşi ţipătul care a stors norii de lacrimi. Ploua iar, iar ei ştiau că Dumnezeu plângea alături de bucuria lor, de ei, deoarece pentru ei a plâns când i-a creat și a plâns când i-a trimis în lume despărțiți, iar ei se priveau plângând şi râzând. Se sărutau şi se mângâiau cu dor. Ar fi vrut să recupereze tot timpul ce le-a fost furat, iar ochii lor se umpleau unul de altul ca şi când, ar fi vrut să umple din nou clepsidra de amintiri. Să se poată regăsi mereu. Oriunde. Oricum. Eroic, imposibil! Oricâte uragane ar fi, oricâte ploi sau vreme bună, oricâte depărtări, ei au înțeles în sfârșit că nimic nu îi va putea despărți niciodată, deoarece ei sunt același suflet.

Erau Sufleţel şi Sufleţica, cei născuţi împreună pentru o Eternitate!

*In Creion Sa-mi Desenezi*


In ochii tai adanci ca marea
Iti vad Doamne disperarea,
Sa-mi arati ca ma iubesti
Vorbe dulci sa imi soptesti
Vorbe mari adevarate
Sa nu ti le dau la spate.

In creion sa-mi desenezi
Chipul drag ce il visezi,
Chip frumos suflet curat
De iubire agatat.

Cu penita sau penel
Tu sa ma iubesti la fel.
In portret de-i desenat,
El..o sa fie uitat.
Unde-i scris cu lacrima
Sa arda cu patima…

*Azi Cand Privim…*


 

Azi cand privim apusul, ne revedem pe noi,
Si norii sunt mai goi de-atatea ploi,
Iar vine seara-n ganduri ce ne duc departe.
De noi, cei doi de-atunci, o inserare parca ne desparte.
Iti amintesti de cate ori a plans si marea
Dupa un val rebel ce ratacise zarea ?
Iti amintesti ca uneori in pragul inserarii
Am daruit si noi o lacrima uitarii ?
Azi cand privim apusul, ne revedem pe noi
Si ne-mpartim tacerile la doi,
Cu vantul care poarta valul ratacit
Si cu apusul ce se stinge, obosit.

*Te Las In Urma…*


 


Te las in urma, luna calda
Si sper sa ne mai revedem,
Te las cu bine , cand lacrima iti scalda
Ultima nota a marsului solemn.
Te las in urma, floare de muscata
Sub ploaia toamnei nemiloase,
Te voi iubii si ofilita si uscata
Si-n gandul meu vei inflori in zilele cetoase.
Te las cu bine, bob de roua
Si imi doresc sa nu ingheti curand,
Inca te caut, dar afara ploua,
Si ai plecat curgand pe adierile de vant.
Te las cu bine, prima zi de toamna
Ca te-am pierdut fara sa stiu,
Si-acum te rog pe tine doamna,
Sa nu ma faci mai trist decat as vrea sa fiu.

*Alegerea In Viata*


La un moment dat in viata trebuie sa alegem bine ceea ce inima ne dicteaza. In tinerete se fac greseli, uneori bune, alteori rele, insa vine o vreme cand nu ne mai permitem sa gresim si avem nevoie de noi insine…mult mai mult. E foarte greu sa ne impartim la doi, de aceea cineva va suferi. Cine va suferi?  Continuă lectura

*Am Impartit O Lacrima*


*Lupta Cu viata*


Pe drumul vietii mele am tot pasit cu greu
Mi-a fost si imi este teama de spinii ascutiti
Ce-au stat in viata mea, ce-au stat in drumul meu
Si uneori au fost mai mult decat fierbinti
Continuă lectura

*Aproape Ora Zece…*


E seara, ne indreptam spre noapte si cum noaptea pentru mine e mai mult tristete…Incerc sa adorm si sa pot uita tristetea ce se lasa de cateva nopti asupra mea. Cand in sfarsit reusesc sa adorm vin visele ce numi dau pace…Vise fara substanta…Fara continuitate…Vise intretaiate de cate un oftat…Cu cate o lacrima pe obrazul cel trist si fara de speranta zilei de maine. Continuă lectura

muzele albe

texte de Cristina-Monica Moldoveanu

Superduque

Mi patria es todo el mundo.

fatacuțigara

”Be the change you want to see in the world.”

zeitderreife

Meine Bilder, Gedanken und Emotionen

Din suflet pentru suflet

"Cuvintele sunt tot ce am.Le răscolesc,le adun și le pun cap la cap, îmi caut în adâncul sufletului pentru a crea un șirag din ele.Scriu pentru suflete,direct din suflet.E tot ce știu să fac."

Claudia Adriana

Marcu Claudia Adriana

Casuta sufletului meu.

... undeva, candva acum, sau poate... niciodata...

cristinacriss

O nouă oază de aberaţii !

L.D

Viața este însăși magie!

GÂNDURILE DINTRE PAGINI!

Cărțile educă spiritul!

GISELA

visând cu ochii deschiși

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

doar, o viaţă

eu trăiesc, când să fiu supărat

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Incercari

de ginduri

Gara pentru noi

blogul Renatei

.*♥**♥*★ *♥*..*♥*. BERNARD *♥**♥*★ *♥*..*♥*.

♥♥ ♥♥ MES PLUS BEAUX BISOUS D'AMITIES A VOUS ♥♥ ♥♥

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

🐞❤💕🐞uĞuR BöCeĞi 🐞💕❤🐞🌹💋👠💕NaR-ı 💋aŞK💕👠💋🌹 🐞 ❤ 💕 🐞LaDYBuG🐞 💕 ❤ 🐞 👠 💕 The FiRe 💋 oF ❤ LoVe 💕 👠 💘 👠 🌹 🐞 🌹 👠 💘

🐞❤ 💕👠💋🐞🌹💧❤ 💕👠💋🐞 MuTLu oL & MuTLu KaL & MuTLu eT🐞❤ 💕👠💋🐞❤ 💕👠💋 👠❤🐞🐞❤ 👠❤💋🐞 ❤👠❤ 💋❤ 👠🐞❤👠❤ 💋❤ 👠🐞•💘🌹 💜❀🍂°º★°º★•~••#••💘~•★💘🐞❤ 👠🐞❤💋 🐞👠❤💋❤👠🐞Be HaPPY & STaY HaPPY & MaKe HaPPY 🐞❤👠❤💋 👠🐞❤💗¨★🍂💛🍁🌿 ↪★ ✿_🍃🔱🍃 •💘┊ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ 💟 💛 💙 🌸 ┊ 🌼┊ 🌸 ┊ "🌼 💙 💟 💜 ☁┊ 쇼 ┊ 🐰 ┊ ☁ 💖 💙 💛 ─╬ஜఋ╪► ┊ ’•, 💙 ,,•’ 💙 🔱🍃 💛 `’•,,•`’ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ ’•,` 💗 ,,•’ 💟 `’•,,•`’ ✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿ 💕👠✽💕👠💋🐞✽💕👠💋🐞✽ 💕👠✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

Versuri nemachiate

Cu un creion de vers negru, îmi machiez ochii sufletului.

prieteni virtuali

Pastreaza in sufletul tau , doar momentele frumoase si langa tine doar oamenii, care te pretuiesc cu adevarat!

ecaleopi

Bine ati venit! Welcome!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Poveste de Jurnal

Imposibilul îl poti face posibil

Cristian Blog

„În spatele unui lucru banal se poate ascunde o întreagă poveste”

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

Comedie

Blog de Comedie

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

%d blogeri au apreciat asta: