L-am întâlnit, desculț, hălăduind prin ploaie,… și desenând iluzii pe asfalt, habar n-avea că inima-i văpaie, căta, adânc, cărarea spre ÎNALT. Credeam că arunca cu pietre în timpul ce s-a scurs, fără ecou El… nu vedea că apa curge-n streșini și nici că-i șiroiește pe tricou!… Priveam cum se plimba prin ploaie, cătând atent la apa de pe-asfalt, priveam pe geamul de odaie cum culegea, în gând, fărâme de Neant. Priveam desculțul om din ploaie și-mi încolțea în minte-un gând tăcut, să ies la geamul de odaie, să-l prind… și-n suflet să-l sărut. Și cum stăteam privind din umbra, ca la un film, bătrân și mut, sărutul mi-a înghețat pe buze… Fiindcă desculțu’-n ploaie încet, pe nesimțite-a dispărut.
Reclame
Ne-am întâlnit pe vremuri de restrişte,
Nimic nu are valoare fără o lume frumoasă, fără pace, armonie, prietenie şi dragoste. Oamenii sunt făcuţi să fie aproape, să fie împreună. Cu toții suntem dependenți de iubire şi de prietenie. Prietenia înseamnă „împreună”. Împreună la bine, la greu, cu râsete, dar şi cu lacrimi, cu tot ce înseamnă un om. Pentru mine, cuvântul „împreună” înseamnă enorm. Într-o zi o să vă povestesc despre acest cuvânt… Acum vă mulţumesc pentru tot şi vă reamintesc din nou că sunteţi buni, frumoşi, minunaţi şi că meritaţi să aveţi tot ce este mai bun
La noapte ne certăm definitiv,
De-ai fi un dor vrăjit te-aș prinde-n gene, Și te-aș vîrâ în sân să te-ncălzesc. Să nu mai umbli iar, năuc prin vreme, și lacrimile tale, fiebinți, în palme să primesc… Și de n-ai vrea să stai aici, măcar o vreme, tot aș găsi ceva să-ți dăruiesc, ți-aș scrie pe nisip poeme și-atunci când dormi, în taină, să-ți citesc. Și dacă tot n-ai vrea să mai rămâi o vară, șa-mi stai, alături, pe nisip întins, aș ridica la Ceruri din cuvinte scară, să mi te dea, doar mie, de-a pururea, în vis. 
Ce este Crăciunul? Este sensibilitatea trecutului, valoarea prezentului și speranța viitorului. Este cea mai sinceră dorință ca fiecare ceașcă să fie plină de binecuvântări și fiecare cale să ducă la pace.?
Tu știi ce dor mi-a fost de tine
Poate că azi, poate că mîine
Cei amar nu-l poți mânca
Prea mulți, prea des ne părăsesc marii artiști, prea dureros să-i văd plecând. Nu se poate, Dumnezeu s-a supărat rău pe noi, vrea să își facă un teatru sus în ceruri, cu actori noștri de valoare. Dumnezeu să o ocrotească!
Să fii femeie nu-i uşor,
