*Ce Spui Bătrâne?*

 

 

 

 

 

Bătrâne, ce mister se-ascunde sub tâmpla ta încărunțită?
Ce gânduri, oare, te frământă? Ori vreo durere te apasă?
Nu știi că fiecare clipă,ce-a fost de Domnul dăruită,
Merit-a noastră prețuire? Zâmbește! Viața e frumoasă!
Ți-s anii grei ce-i porți pe umeri? Sau teamă ți-e cumva de moarte?
Ori pribegești de unul singur, prin lume, părăsit de toți?
Câți și-au dorit să mai trăiască, povară ca a ta s-o poarte!…
Dar nu le-a fost îngăduită…Hai, spune-mi, tu de ce nu poți?
E viața asta o minune!!! Fără de seamăn bucurie!!!
Atât cât ți-este dăruită, profită de pe urma ei!
Iar darul oferit de Domnul, din marea lui mărinimie,
Să îl cinstești cum se cuvine! Dar tu ce faci? De ce nu vrei?
-Îmi spui că e minune viața ce-a fost de Domnul dăruită?
Copil naiv și fără minte, n-ai înțeles nimic din ea!
Dac-ai venit pe lumea asta, vreo datorie neplătită
Mi te-a adus! Nu-ngăduința ! Nu ai de ce-a te bucura!
Păcatul te-a adus pe lume! Și lupți pentru a lui iertare!
Iar sufletul să-ți șlefuiască ,trecând prin pară și prin foc,
Să-l scuturi de nelegiuire, cerând la Domnul îndurare!
Iubirea, mila și credința să-și aibă-n el cinstitul loc!
Nu căuta cu-nverșunare să guști „dulcețurile” vieții,
Ce sufletu-ți ademenește cu mincinoasele-i „minuni”,
Că-n loc să-ți ușurezi povara, ajuns la anii bătrâneții,
Nu vei scădea din datorie, ci tot mai multă ai s-aduni!
A cam uitat, se pare, omul, de-adevărata lui menire,
Umblând să-și afle fericirea aici, în efemerul trai,
Că viața-i numai o-ncercare, c-adevărata Fericire
E-a Sufletului!…Când găsește drumul de-ntoarcere în Rai…

Reclame

*Iubirea Nu Se Pierde*

Iubirea nu se pierde, iubirea se destramă,
Răpusă de trădare, ne-ncredere și teamă,
Ca pasărea din*nalturi, atunci când e rănită,
Secând așa cum seacă fântâna părăsită.
Sleită de putere și-nvinsă de orgolii,
Un timp mai poposește să-și plângă un regret,
Din fluturii albaștri rămâne-un roi de molii,
În candela ce-a ars-o, se stinge-ncet-încet…
IUBIREA nu se pierde și nici nu se destramă,
Nici vântul, apa, focul, nu stau în calea ei,
De ți-ai pierdut iubirea, IUBIRE nu se cheamă!
E doar o amăgire… Lipsită-i de temei!
Să vrei a întâlni-o de gând curat te-ndeamnă,
Căci zece vieți de-a rândul tu poți a căuta
Dar fără a găsi-o!…De nu știi ce înseamnă,
Nu îi cunoști valoarea, ori nu ești demn de ea…

*Ninsoarea…*

În noaptea asta ai albit bătrâne și ți s-au prins pe ramuri stele,
La fel ca tine am albit și eu, dar port în suflet doruri mari și grele,
Ești troienit codrule, dar nu-ți pasă, la primăvară iar întinerești
Și vei avea, din nou, tot ce-ai pierdut în toamnă și tot ce iubești.

Pe tâmpla mea a nins ca și pe tine, dar albul se întinde ne-ncetat,
Nimic din ce-am pierdut, în timp, prezentul nu mi-a mai înapoiat,
Nici viitorul nu-mi surâde ca ție și greul, iată tot mai greu se face,
C-așa e scris în legea firii, să primești tot ce ți se dă, nu ai ce face.

Privesc cum ninge, ca-n povești, peste copacii tăi ca de cleștar,
Ce stau cu brațele deschise spre cer, să primească minunatul dar,
Ei sunt frumoși, chiar dacă-s goi, bătrâni și fără podoaba cea verde,
Nimeni nu le plânge de milă, încântat este, mereu, cel care-i vede.

Eu mă prind în jocul fulgilor de nea, visez că zbor în lumea de poveste,
Acolo unde e doar tinerețe fără bătrânețe, magie și iubire veșnică este,
Zăpada e roșie de macii răsăriți prin ea, sub razele sclipitoare de soare,
Aici durere nu există, e numai fericire și peste tot e pace și splendoare.

*Te-Aștept Deseară*

Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară,
Să-mi vii pe-aceleași tainice poteci,
Așa cum ai venit întâia oară
Și de la mine n-ai mai vrut să pleci.
Îmi ningi în suflet flori de primăvară
De când cu mine viața ți-o petreci,
Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară,
Să-mi vii pe-aceleași tainice poteci.
Orice secundă,-n lipsa ta, e-amară,
În pieptul meu se zbat fiorii reci,
Abia plecat, mi-e dor de tine iară
Și îți șoptesc, prin gânduri când îmi treci:
Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară

*Profesorul de logică…*

Profesorul de logică: – Curtea școlii are lungimea de 52 de metri și lățimea de 38 metri. Ce vârstă am eu? – 44, domnule profesor, răspunde Bulă.
– Perfect, Bulă! Acum, explică-le colegilor tăi cum ai ajuns la această concluzie. – Pai, am un vecin pe jumătate nebun ca dv. și are doar 22! După ce pică examenul la logică, Bulă își întreabă profesorul: – Dacă vă pun o întrebare de logică la care nu-mi puteți răspunde, mă treceți? – Hai să vedem, zice profesorul zâmbind.
– Să o tai în 6 felii sau în 12? – În 6, nu cred că pot să mănânc 12. Profesorul de logică: – Curtea școlii are lungimea de 52 de metri și lățimea de 38 metri. Ce vârstă am eu? – 44, domnule profesor, răspunde Bulă. – Perfect, Bulă! Acum, explică-le colegilor tăi cum ai ajuns la această concluzie. – Pai, am un vecin pe jumătate nebun ca dv. și are doar 22! După ce pică examenul la logică, Bulă își întreabă profesorul: – Dacă vă pun o întrebare de logică la care nu-mi puteți răspunde, mă treceți? – Hai să vedem, zice profesorul zâmbind. – Ce este în același timp ilogic, dar legal, logic, dar imoral, ilogic și imoral? Stă profesorul, se gândește un timp, apoi se dă bătut. – Nu, Bulă, nu știu ce este. Ia spune-mi tu! – Ilogic, dar legal este faptul că sunteți căsătorit cu o femeie mai tânără decât dv. cu 25 de ani, logic, dar imoral este faptul că aceasta are un amant muuuult mai tânăr decât dv. și ilogic și ilegal este faptul că acum o să-l treceți la examen pe amantul acesteia.

*Leul😂Elefantul…*

Leul iese dimineața nervos din casa și da cu ochii de vulpe:
– Cine e regele animalelor?
– Tu, tu, tu ești, maria- ta, zice vulpea înfricoșată.
Mai merge și dă peste lup:
– Ia zi, cine e regele animalelor?
– Maria-ta, zice lupul galben de frică.
Mai merge el și într-o poiană dă peste elefant, care mânca liniștit niște iarbă:
– Ia zi, mă, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul îl prinde cu trompa după cap, îl izbește de vreo 3 copaci și-l lasă lat în mijlocul drumului.
După vreo jumătate de oră, leul se ridică anevoie de jos:
– Ei, dacă nu știi, nu știi și gata, nu trebuie să devii violent!😂

*Ești Darul Promis!*

N-am crezut aşa putere să se-ascundă în cuvânt,
Unul singur şi acela nerostit…numai un gând…
Am ştiut din prima clipă că de cer ai fost trimis
Ca un dar pe care viaţa mai demult mi l-a promis.
M-am lăsat purtată-n braţe de iubirea ce-am simţit-o,
Legănată de un murmur ce mă însoţea:,,Iubito!…”
Cum atrag în miez de noapte ochii trişti lumina lunii
M-ai atras ca pe o frunză în vârtelniţa furtunii
Şi îmi strig la cer iubirea ce mi-a ars fiinţa toată
Cum nici visul nu mi-a spus-o c-aş putea iubi vreodată
N-ai să poţi avea scăpare chiar de vrei a te ascunde,
Gândul meu te însoţeşte şi te caută oriunde,
Mai presus de raţiune şi de tot ce ne desparte
O iubire-adevărată trece dincolo de moarte!
Nu-ndrăznesc nici ca idee, nu am cum, nu vreau să cred
Că din inimă vreodată aş putea să te mai pierd,
Că pierdută-aş fi-n vecie, preschimbată-n umbra ta
Până-n clipa-n care cerul printre stele mă va lua…

*Oare tu ce-ai face?*

Doamne, oare Tu ce-ai face dac-ai fi, în locul meu,
O făptură ne-nsemnată chinuită de păcate,
Care își îndreaptă ruga, înspre Cer, la Dumnezeu
Pentru-n pic de-ngăduință și fărâma de dreptate?
Cum ți-ai alina durerea și-ai ieși din neputință
Când, luptându-te cu viața, te trezești a fi învins,
Chiar de ai trăit în lege, în iubire și credință,
Iar de mila și dreptatea Domnului ai fost convins?
Cum ai îndura amarul ce se ține scai de tine,
Făr-a ști cu ce anume, când și unde ai greșit,
Întorcând mereu obrazul, răul să-l plătești cu bine,
Cerșetor la mila sorții, alungat și chinuit?
Să te macine întruna gândul, teama, disperarea,
Dar să ții de hățuri bine și, urmând doar drumul drept,
Numai ruga și credința să îți fie alinarea,
Arătându-te om vrednic, iubitor și înțelept…
De mi-ai dat pe lumea asta trup de humă, să mă poarte
Prin hățișurile vremii, trecător pe-acest Pământ,
Să-mi fi dat și-a Ta putere de-a le înțelege toate,
Fără soi de răzvrătire, făr-a-ntoarce vreun cuvânt…
Nu știu, Doamne, Tu, ce-ai face, de-ai fi simplu om ca mine,
Doar Tu ești Atotputernic și Atoateștiutor,
Să mă ierți, dar, pentr-o clipă, locul l-aș schimba cu Tine,
Ca, atâtea ne-nțelesuri, să-nțeleg și-apoi să mor…

*Dintr-o Mie De Cuvinte *

Dintr-o mie de cuvinte spune-mi ce ai vrea sa-ți spun?

Să înțelegi cât  mă bucur că noi doi ne-am cunoscut.

Dintr-o mie de cuvinte spune-mi ce ai vrea s-auzi?

Ca să înțelegi că viața în brațe mi te-a adus…

Dintr-o mie de cuvinte, câte vise și speranță țesem noi?

Când în nopți târzii și reci ne visăm doar amândoi.

Îmi doresc să-mi fii aproape să mă ții în brațe strâns

Să-mi spui vorbe de iubire să nu mă trezesc din vis,

Vreau să vii la geamul meu ca să poți să îmi șoptești

Cât însemn eu pentru tine și cât de mult mă iubești.

Iar e pe sfârșite noaptea, te caut… nu te găsesc

Gându-mi zboară iar la tine, vreau să știu tot ce gândești.

Mă mai amăgesc odată cum că tu ai să revii…

Știu…totul e o amăgire ești departe, asta știu…

*Singurătate…*

Am fost pustnic și pribeag, te căutam în van,
Ai apărut tu chip divin și drag, m-ai ridicat, mi-ai dat elan,
Iar dacă tu, m-ai ridicat din moarte iar la viață
Nu mă lăsa înlăcrimat cu lacrimi mari pe față.
Sărutul tău e un izvor de viață, elixir
Iar gura ta mă face prin tine să respir
În trupul tău firav iubind mă cuibăresc
Iubirea pentru tine, o vad deși orbesc.
Iar dacă vrei sa mor din nou, alunga-mă din gânduri,
Din regrete tu să-mi faci cavou, și tronul din săruturi
La capul meu doar flori de maci să-mi pui ca și destin
Eu te iubesc chiar dacă mor, eu te iubesc Amin

*Dor…- Schnsucht…*

Schnsucht
Dor
Sunt unele cuvinte care nu se traduc în engleză bine. Unul dintre ele este cuvântul german” dor”. E alcătuit din două cuvinte” Schnen” care înseamnă” la timp pentru cineva”, Și” Sucht ” care înseamnă” dependență” sau ” poftă”. Când acel cuvânt este folosit de obicei, se referă la cât de mult vrei să vezi pe cineva…la punctul în care se simte că o dependență sau o obsesie. Acest cuvânt este adesea tradus ca ” dorință”, Dar ” dorință „e mult mai blândă decât” dor „. În România ambele sunt infinit de mici pentru a exprima ce simți față de persoana iubită…

Mama … ti-a-nghetat mormantul — Lacrimaroua

Mama ti-a-nghetat mormantul Si-l acopera zapada Nu ti-e oare frig si tie? Nu ti-e dor sa-ti mai vorbesc? Parca te-anghitit pamantul Ce te apasa cu gramada Iar eu simt ca fara tine De dor jalnic ma sfarsesc Vin cu candela aprinsa Vreau sa-ti lumineze drumul Tu de-acolo simti cum gandu-mi De tristete e pierdut? Viata […]

via Mama … ti-a-nghetat mormantul — Lacrimaroua

*Simţirea inimii*

Ai apărut în calea vieţii mele
Precum un fur venit la drum de seară,
A inimii simţire să o-nşele,
Ca şi răcoarea ploilor de vară.

Însingurată, rătăceam prin visuri,
Doar valsul ploii îl mai auzeam,
Din ale nopţii tainice abisuri
Te-ai întrupat, bătând uşor în geam.

Simţeam cum mă-mpresori prin întuneric,
Vrăjită, n-am putut să mă opun,
M-ai învârtit în dansul tău feeric,
Nimic n-am spus din ce aveam să spun.

Doar inima striga a disperare
Să n-o trezesc din dulcea aţipire,
Că nu mai are nici un loc în care
Să poat-ascunde înc-o amăgire.

M-am prefăcut că nu îi aud glasul,
Bătăile că nu i le mai simt.
Acum o rog să-ncetinească pasul
S-adoarmă iar, dar nu am cum s-o mint…

Nu pot opri a inimii simţire,
Deşi te-ai risipit în noapte-albastră,
Căci mi-ai lăsat ca semn de amintire
Un trist buchet de lacrimi la fereastră…

*Păcatul*

Nu cred că-i om să poată înţelege
De ce-ai ales să fii alături lui
Şi niciodată nimeni nu te-ar crede
Că îl iubeşti atât de mult cât spui…
A fost destinul poate crud cu tine
Sau n-ai avut puterea să spui ,,nu”,
Căci nu-ţi oferă ce-ţi doreşti, stii bine,
Şi nici atât de mult cât meriţi tu.
În ochii tăi ca mările albastre
Se zbat adesea valuri de furtună,
Lăsând să-ţi cadă pe obrajii palizi
Lacrimi de jar ce-n suflet ţi se-adună.
Prin părul lui a poposit amurgul,
Tu te prefaci că nu observi şi speri
Să nu regreţi că-n viaţa asta scurtă
Ai dat pe-o toamnă zece primăveri.
El, ca un hoţ, păşind în toamna vieţii
A vrut să-i soarbă pân’ la fund paharul
Şi ţi-a furat din anii tinereţii
Golindu-ţi din pocal întreg nectarul…
Aş vrea să pot să-ţi dărui, din iubire,
Atât de mult cât ai fi meritat
Şi-l rog pe Dumnezeu să te-nţeleagă
Iar sufletul să-ţi ierte de păcat.

*Nu Toți…*

Nu toți ne-am născut cu același suflet, nu toți trăim același nivel de viață, însă totuși uni știu și le pasă de cel de lângă el, viața te încercă, greutățile te frământă, experiența te întărește, și conștiința te reprezintă în postura celui nevoit.