Nu uitase. Întotdeauna fusese lângă ea când avusese nevoie. Fiind cu opt ani mai mare îi părea un erou – mare, puternic, întotdeauna gata s-o salveze. O ajutase să-și facă temele la școală, o învățase să meargă pe patine cu rotile, o ascultase când avusese necazuri cu băieții și avea nevoie să vorbească cu cineva. Și acum era din nou lângă ea, gata s-o asculte și s-o ajute, iar ea nu-i putea spune. Era ceva ca un secret îngrozitor pe care-l simțea în adâncul sufletului ei, pe care nu-l putea dezvălui. Se uită la el. Se simțea îngrozitor de nefericită.
– Mulțumesc. Se înveli cu pătura. Acum mă simt mai bine, zise ea, reușind un zânbet ușor.
Fratele se ridică și o privi îngrijorat.
– Noapte bună Nina. Somn ușor. Îl urmări plecând. Se simțea vinovată și necinstită. De ce nu putea să-i spună? De ce-i era așa de greu? Își îngropă fața în pernă, încordându-și tot corpul încercând să nu izbucnească din nou în plâns. De ce eu? se tot întreba negăsind răspuns. De ce eu? De ce eu? Auzea ecoul cuvintelor în somn. A doua zi de dimineață o trezi râsul zgomotos al copiilor și rămăsese în pat pentru o vreme, privind soarele care pătrundea în cameră printre draperii. Părea o zi frumoasă. Cu un oftat, reuși în cele din urmă să se ridice din pat. Trase draperiile și deschise fereastra. Primăvară îi atinsese obrazul ușor ca un balsam. Era anotimpul ei preferat, însă acum abia simțea bucuria vieții care renăștea peste tot în jurul ei. Părea numai sa-i amintească de propria ei incapacitate de a da viață. Să dai viață. Suna atât de trist și totodată atât de romantic. Cu siguranță niciodată până atunci nu gândise așa despre faptul de a avea copii. Niciodată până atunci. Scutură din cap, îndepărtându-și câteva șuvițe de păr de pe frunte. Cu un oftat, se îndepărtă de fereastră. Se simțea obosită, își simțea capul și corpul grele. Apoi, furioasă brusc pe ea însăși, se îmbrăcă repede și coborâ pentru micul dejun, încercând din răsputeri să arate veselă. Kai veni mai târziu decât de obicei, copiii plecaseră la școală cu mult timp în urmă și fratele plecase de asemenea, iar Nina era deja la a doua ceașcă de cafea. Kai bătu scurt și intră. Nina întoarse capul să-l salute, dar nu-și găsi cuvintele. El nu avea nici pălăria nici cizmele. Purta în schimb un costum albastru în dungi, cămașă albă și cravată de culoaree închisă. Arăta amețitor, nu exista un cuvânt mai potrivit, chipeș – într-un mod foarte convențional, cu părul blond și ochii albaștri, tenul bronzat contrastând cu albul cămășii. Nina îi văzu privirea amuzată și zâmbi.
– Arăți foarte… ă… impresionant, reuși ea să spună.
– Bun. Astăzi plec din localitate pentru faimosul prânz cu Martini și să demarez o nouă afacere.
– Nu știam.
– Nici eu. Am primit un telefon aseară. Am venit să iau niște documente și apoi plec să pot prinde următorul avion, pe la ora unsprezece. Sună telefonu. Era menajera, foarte agitată. Nu-i pornea mașina. Trebuia să sosească o mașină s-o remorcheze la garaj. Aștepta de asemenea un taxi s-o ducă acasă, și nu știa cât va mai dura.
– De ce nu vă luați o zi liberă? îi sugeră Nina. Mă descurc singură. Voi fi acasă când sosesc copiii de la școală, nu vă faceți griji.
– Dar fata cea mare trebuie să meargă la o petrecere! se plânse menajera. Trebuia s-o duc cu mașina. Nu știu ce să fac.
– A, da, petrecerea! Își aminti Nina și se încruntă încercând să găsească o soluție. Nu avea mașina cu ea, bunicii copiilor erau la slujbă, astfel că nu putea apela la ei. Apoi îl văzu pe Kai, zăngănind cheile mașinii în fața ei.
– Ia mașina mea.
– Doamnă, zise ea, așteptați o clipă, vă rog. Se uită la Kai ridicându-și sprâncenele întrebător.
– Da îți trebuie mașina să ajungi la aeroport, nu-i așa? Kai ridică din umeri.
– Pot să iau un taxi. Se uită la ceas. Totuși, va trebui să mă duci tu.
– Bineînțeles.
– Mulțumesc.
– Cu placere.
Nina reveni la telefon.
– Am mașina lui Kai, doamnă. Totul este în regulă. Menajera, ușurată, insistă să vină la lucru ca în fiecare zi, așa că Nina îi sugeră s-o ia de acasă după ce îl duce pe Kai.
– E frumos primăvara aici zise Nina, în timp ce mergeau pe străzile șerpuite, printre zidurile rustice din piatră și pajiștile verzi.
– Încă o săptămână sau două și vor înfrunzi copacii. Prognoza meteo spune că diseară va ploua, adaugă ea după o pauză. După cum arată acum, pare că soarle va străluci toată ziua.
– Se așteaptă o furtună, nu numai ploaie, zise Kai. Sper să mă întorc înainte. O străfulgeră un gând și se foi în scaun.
Mulțumesc pentru că mi-ai lăsat mașina, zise ea. Ești sigur că ai încredere în mine? Kai ridică o sprânceană
– N-ar trebui?
Nina dădu din umeri.
Nu știu. Acum câteva luni am avut un accident. Mașina mi-a fost distrusă iar eu am fost rănită destul de grav.
Din câte știu, zise el încet, un bețiv circula din sens opus și a intrat în mașina ta. S-a sinucis, ți-a distrus mașina, a distrus-o și pe a ta, și aproape că te-a omorât. Nu văd unde-i vina ta. Nina își privi palmele.
– Mă tot gândesc zise ea, că aș fi putut face ceva să evit accidentul.
– Nu-mi imaginez ce. Nici măcar nu l-ai văzut venind, iar el mergea cu 60 de kilometri pe oră în zona aceea. O privi cercetător. Te mai gândești la asta? Nina dădu din cap.
– Nu, numai câteodată. La altceva se gândea ea acum.
– Bun, zâmbi Kai. Oricum, în ce mă privește, poți lua mașina mea oricând. Mai cu seamă că cea mai mare parte a timpului stă parcată.
– Mulțumesc. Generozitatea lui o mișcă și o făcea să se simtă puțin neliniștită, de asemenea.
Ajunseră. Kai opri mașina.
– Cred că o să vin mai târziu diseară, zise el. Pe la opt nouă. Pot să te seduc ca să te determin să vii să mă iei de aici? Avea în privire un zâmbet provocator, iar Nina se întrebă la ce se gândea oare? Bineînțeles că-l va aștepta. Îi zâmbi și ea.
– Încearcă-mă, îl tachină ea.
Kai se apropie. Ochii îi străluceau.
– Îmi placi, zise el ușor. Ești frumoasă. Îmi plac pistrui tăi, și părul tău roșcat, și… Făcu o pauză. Îi privea buzele. Îmi plac și buzele tale calde. Le atinsese ușor, apoi bărbia și, încet, gâtul, în timp ce ea îi urmărea mișcările. Și…
Dacă ți-a plăcut:
Apreciază Încarc...
În parc, pe o bancă, cu tine în gând…
Am fost pustnic și pribeag, te căutam în van,
Te voi iubi și când mă vei gonii
Cobori în mine ca un zbor
Eram pierdută-n noapte și fără de vedere
Eu am să înfloresc
Mi-e frig de toamna asta,
1. Un tip a cumpărat un frigider nou. Ca sa scape de cel vechi, l-a pus în fața casei cu un carton pe care scria: „E gratis, dacă îl vrei, ia-l”.
