Arhive pe categorii: º♪☀♫°✿ Spre Sufletul Meu º♪☀♫°✿

*De-ai Fi Un Dor…*


De-ai fi un dor vrăjit te-aș prinde-n gene, Și te-aș vîrâ în sân să te-ncălzesc. Să nu mai umbli iar, năuc prin vreme, și lacrimile tale, fiebinți, în palme să primesc… Și de n-ai vrea să stai aici, măcar o vreme, tot aș găsi ceva să-ți dăruiesc, ți-aș scrie pe nisip poeme și-atunci când dormi, în taină, să-ți citesc. Și dacă tot n-ai vrea să mai rămâi o vară, șa-mi stai, alături, pe nisip întins, aș ridica la Ceruri din cuvinte scară, să mi te dea, doar mie, de-a pururea, în vis.

🍀*Mulțumesc Vouă Tuturor – Thank you all*✍🍀



Tot ce s-a întâmplat în viața mea de când am acest blog, a fost mult. Niciodată nu am primit atât de multe gânduri bune. Am simțit căldură, apreciere, sinceritate și toată energia aia pozitivă pe care o caut în oameni sau pe care încerc să o ofer unde nu e. Mi-am simțit alături toți oamenii care contează pentru mine și vă spun și vouă: în afară de orice lucru material, cel mai frumos cadou mi-a fost oferit de viață, prin oamenii care îmi sunt aproape, care cred în mine, mă ceartă, mă suportă, mă împlinesc, mă susțin și îmi arată cât contez, în fiecare zi. Datorită vouă, am mai deschis un blog cu temă personală la o anumită categorie. Aș fi nedreaptă cu voi dacă nu aș împărtăși totul. Jurnal Personal, vine de la copilăria mea, de atunci când scriam pe ascuns fără să știu ce înseamnă un jurnal personal. Zambilăcactus e adresa ce reprezintă un el și o ea, iar numele de Dora, vine de la dor, un dor ce nu se va sfârși niciodată cât voi trăi, deoarece, nu putem aduce ființele dragi din Ceruri. Poate pentru uni dintre voi este o surpriză plăcută, pentru uni…nu, asta e. Iar uni dintre voi știu, pentru că imaginile, copilăria ce nu a fost când trebuia, acum o revărs prin imagini pe blog. Vă mulțumesc și îndrept către voi aceleași gânduri bune!

https://zambilacactus.wordpress.com/


Vă invit cu drag în încăperea sufletului meu.

Vise frumoase! Noapte liniștită!

Cuget, deci exist!

*La Mulți Ani Dragul meu! 27 – 06 – 2017*


Ziua de 27 – 06 -, ziua de naștere a celui mai important bărbat din viața mea. Îmi doresc pentru el să cunoască liniștea, să poată primi măcar o parte din tot ce a făcut el pentru ceilalți, să mai trăiască încă cel puțin pe atât. Să nu-ți pară rău de nici un pas făcut în trecut, de nici un zâmbet dăruit, tu ești un suflet minunat și mă bucur să te am în viața mea. Doresc ca viața să îl ocrotească de tot ce e rău, și să fie iubit precum este în inima mea. Optimismul tău mi-a arătat să văd întotdeauna că poate exista o soluție chiar și atunci când credeam că am ajuns la finalul drumului.Sper ca atunci când va citi aceste rânduri sa fie cadoul perfect pentru el. Deoarece, ceea ce ne lipsește în viață nu se poate cumpăra. Când încă o petală din anii tăi frumoși s-a scuturat alene, vibrând armonios, privește cu mândrie, gândind neîncetat, la restul de petale ce nu s-au scuturat. Îți urez să prinzi aripi pentru a trece cu ușurință peste toate greutățile vieții. Culege ce e frumos și bucura-te cu adevărat.
UN SINCER LA MULȚI ANI DRAGUL MEU! 

*Acum 9 Ani*


Pentru cei care vin doar în vizită și din curiozitate, le doresc nopți fără insomnii și multă înțelepciune !

Cum, în ce măsură, nu puteam să știu ce va fi. Atunci eram prieteni. După un an, ambi ne-am scris poeme, povești, am petrecut zile întregi împreună. Au fost furtuni, încet încet ne-am cunoscut caracterul, trecutul, și am decis să rămânem împreună până la adânci bătrâneți. Nu este un bărbat frumos, avem caractere diferite, contraziceri, și cu toate astea ne iubim. Este un bărbat inteligent, suflet frumos, și bun la toate 🙂 . Știu, nu arată așa din afară,însă,… așa vrea el să pară din exterior. Am asistat la trăirile lui și el la ale mele, am împărțit totul. Spre toamnă ne-am văzut, spre toamnă ne-am căsătorit, spre iarnă a trebuit să merg în altă țară cu serviciul, a fost și el plecat, însă asta nu ne împiedică să fim împreună. Am fost nevoiți să plecăm pentru a ne testa siguranța, încrederea, și dorul Prima noastră întâlnire și multe altele sau rezumat la priviri, cuvinte, emoții și nimic mai mult. După un timp am devenit mai apropiați, buzele sale, mi-au fost primul sărut, mâinile sale, primele pe care le-am atins. Nici atunci nu s-a întâmplat mai mult intre noi, dar acest puțin, avea să-mi țină sufletul aprins în speranța, pentru anii ce aveau să urmeze. M-am cuibărit la pieptul lui, neștiind să-i interpretez bătăile inimii. Când suntem împreună soarele încălzește pământul, trăim frumos și intens fără cuvinte.
De atunci și până în prezent nu am fost despărțiți și nici nu ne v-om despărți indiferent de caracterele noastre copilărești.
Am simțit nevoia să lămuresc și acest aspect al vieți mele deoarece mulți dintre noi amestecăm articolele scrise de către noi cu viața personala. În plus am tot primit mesaje, cum ca aș fi o victimă samd. Dragi mei curioși, nu sunt victimă, sunt iubită și iubesc. Iubesc, dar libertatea de exprimare nu are legătură cu iubirea. Detest minciuna, lipsa celor 7… Cei curioși ar fi trebuit mai întâi de toate să citească: scurt interviu cu mine, blog cu motiv, bun venit vizitatorilor. Este la vedere pe blog, și ar fi înțeles că nu sunt singură.
Acum, tot pentru curioși: – Soțul meu se numește  Petrică  ,  cu asta sper sa fiți lămuriți și să puteți dormi liniștiți de acum încolo.

Mulțumesc tuturor de aici, voi mi-ați dat curaj să scriu, voi mă încurajați, vouă vă datorez tot respectul meu! 

*When Love Dies….*


 

 

*Stas Mikhailov-Asta e….! S-a sfârșit!!!*


 

*La Mulți Ani Scumpul Meu Nepoțel Andrei*


La mulți ani Nepoțelul meu scump ! Sănătate, înțelepciune, fericire, să ți se împlinească toate dorințele și să aduci numai bucurii părinților tăi și celor dragi ție!

*Modern Talking – No Face No Name No Number*


 

*Liniștea Sufletească…*


N-am să-ți cer să mă iubești, fiindcă sentimentele tale îmi șoptesc „te iubesc” în fiecare zi, n-am să te caut să-ți spun că „te iubesc” zilnic, fiindcă ți-am spus pentru totdeauna.
Vreau să mă simți, să simți că mă iubești cu adevărat, nu-mi place să te sufoc cu iubirea mea. Vreau să mă aștepți așa cum te aștept eu pe tine.
Vreau să-mi oferi libertatea care ți-am dăruit-o eu, fiindcă iubirea înseamnă libertatea, pentru a dobândi liniștea sufletească.

*La Mulți Ani Cu WordPress.Com!+Happy Anniversary with WordPress.com!*


Înainte de toate îi mulţumesc lui Petrică, el a fost cel care m-a convins să deschid un blog personal, îi mulţumesc pentru susţinere şi indrumare. Mulţumesc vouă tuturor ce sunteţi alaturi de mine la fiecare stare a mea, vă mulţumesc pentru că mă acceptaţi aşa cum sunt eu. Odaiţa mea virtuală este familia mea condimentată cu adevăr, trăiri, emoţii…Iar voi prieteni virtuali plăcuti sufletului meu, deschişi la suflet ce m-aţi încurajat de fiecare dată. Îmi place să scriu despre mine, însa foarte puţin, consider că viaţa privată este un condiment aparte, scriu despre ce este în jurul meu, de multe ori mă regăsesc în scrierile multora dintre voi, iar acolo unde mă regăsesc, aduc pe blog cu drag. Mulţumesc echipei WordPress pentru felicitări !

La mulți ani cu WordPress.com!
Ați înregistrat pe WordPress.com acum 3 ani!
Vă mulțumim pentru zborul cu noi. Menține până la blogging bun!

Vă doresc o primăvară frumoasă!

First of all thank Petric he was the one who convinced me to open a personal blog, thank him for his support and guidance. Thank you all who are with me every state of mine, thank you for accepting me as I am. My closet is my family seasoned with virtual truth, feelings, emotions And you pleasurable virtual friends my soul, open-hearted that I‘ve encouraged every time. I like to write about myself, but very least, I believe that privacy is a condiment special write about what is around me, I often found in the writings of many of you, and where I find myself, get blog fondly . WordPress thank the team for congratulations!

Happy Anniversary with WordPress.com!
You registered on WordPress.com 3 years ago!
Thanks for flying with us. Keep up the good blogging!

I wish beautiful spring!

*Secretul Magnetului Inimii *



*La Mulți Ani Andrei-Trei Anișori ! *


Ei astăzi, deja, ne lăudăm că avem trei anișori. Mamaia iți dorește să fi sănătos să crești frumos și tot ceea ce faci să producă bucurie în jurul tău! Multă sănătate, fericire, bucuri și împliniri iți dorește mamaia ție și părinților tăi! La mulți ani scumpul meu,Nepoțel!


*Tot Am Sa Urc Pe Culme*


Mi-am frânt o aripă, în zbor ,
Mă doare sângerarea;
Mi-o oblojesc cum știu,
Cum pot,
Cu-albastru- pur, din zare.
Mi-am frânt și pasul,
Peste munți,
Prea-abrupt a fost urcușul;
Prea multe piedici, de trecut,
Prea crud, mărăcinișul.
Și de-am să mă târăsc
Pe drum,
N-am să renunț la vise;
Oloagă ciungă, de-am să ajung ,
Tot am să urc pe munte.
Și-o palmă, de-am să merg, pe zi ,
Încet, cu-amărăciune,
Cu lacrimi pe obraz, și frantă,
Tot am sa urc pe culme.

*Core Mio*


*Vis Curat*


The "Heyadoo Global Services" platform can be the long awaited opportunity !!!

Heyadoo gives everyone the chance to build a community and earn money.

anam gour

अधूरे ख़्वाब

DIN LARGUL VIEȚII

Întâmplări adevărate ce ar putea fi ale oricui, de oriunde, oricând...

marian libertate de exprimare

scapa de lucrurile care nu sunt amuzante

Myrela

Umjetnost, zdravlje, civilizacije, fotografije, priroda, knjige, recepti, itd.

Lumea lui Teonymus

Nu există viaţă fără sens, ci doar oameni care nu l-au găsit încă...

Cronica Psihotropa

Asa e viata mea. Asa sunt starile si trairile mele: franturi de ganduri, sperante, amintiri. Asa sunt eu: ma arunc, ma inalt, cad, ma ridic, ard, ma mistui pentru ca apoi sa renasc ca pasarea Phoenix din propria cenusa. Asta vei gasi pe blog, poate lucruri fara sens, poate din domenii mult prea diverse; citeste, draga vizitatorule si nu uita ca ai patruns in adancul unui suflet ce inca isi cauta cararea.

Marie-Anne Keppers Artiste Autodidacte

J'adore rédiger ce blog, pour vous faire découvrir mes diverses passions. J'aime dessiner, peindre, écrire... Merci d'apprécier mes réalisations

ღ♪ Odăița Mea Virtuală ღ♪

Lipsa de comunicare este mai profundă și mai nocivă decât orice altă lipsă. Prețuiți ceea ce aveți deja! Pornesc într-o nouă zi din viață…fie ca aceasta (și toate celelalte)să fie o zi bună Pentru Tine LUME!

charles french words reading and writing

An exploration of writing and reading

My experience

#Rehana's 🔥🔥🔥🦋🦋motivational thoughts

The BC Area

news, travel, food, and more

Mădălina lu' Cafanu

stay calm within the chaos

doritesinedorite

Anytime Anywhere

In a Love World

LOVE can rule the world

SUNT UN ADOLESCENT REBEL

.... si asa vreau sa raman...

Grow Income Streams

Grow Your Income Streams Without Working More

Alescritor

Relatos cortos y proyectos de escritor

A Wayfaring Stranger // Un călător pe acest Pământ

Passing through our ephemeral life on Earth // Trecând prin viața noastră efemeră pe Pământ

vara din ziua de ieri

visez fluturi, sau un oraș în care am fost cândva, dar, cel mai mult, te visez pe tine

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

Blogul lui Roman

Blog cu tentă social - politică!

Let's Talk

Life is running,Time is running, So the power, Use it.

allenrizzi

Sempre in Movimento! Published Every Monday and Friday at 12 PM EST

Alisen Dopf

Adventurer. Confidence Builder.

Corabia cu gânduri a Marinei Costa - Marina Costa s shipload of thoughts

Literature, music and other passions in Romanian or English

The Last Chapter

Life past, present, thoughts about the future, and ever changing world

So many books so little time

Omul este atat cat intelege.

MOARA DE VÂNT

BLOG UMORISTIC - Articolele sunt pamflete și trebuie tratate ca atare |"Omenirea are o singură armă cu adevărat eficientă, iar aceasta este râsul" - MARK TWAIN

călătorru'

“Să trăieşti pe Pământ poate fi scump, dar include o călătorie gratuită în jurul soarelui în fiecare an.”- A.B.

imaginecontinua

Pretextul acestui blog este mica mea colecție de fotografii vechi. În timp s-a transformat în pasiune. O pasiune care ne trimite, pe noi, cei de azi, în lumea de altădată, prin intermediul unor fotografii de epocă.

Kingston S. Lim

Pursuing The Global MBA: A Personal Documentation On What Makes The Good Life.

poze "DECÂT"

fotografii cum au cazut

Triangle Writes...

Poetry/Poems, Photography, Travels, Musings, Quotes, Challenges, Awards, Reblogs, Uncategorized

Film Serial

I love to entertain you!

Vrăbiuțe

Cip! Cip!

Onda Lucana

"...che la pecora sia sempre con Voi!!"

Daurel's Blog

Just another WordPress.com weblog

Vasile Cucu - Blog

Din dragoste de viaţă îmi cresc aripi! Blog Cucu Vasile

Jayne.press

A place where you can be human.

FOXTURBO

Pra vc que tem um interesse forte em desenvolver um negócio online,este site é pra você .Entre e fique a vontade!

povești cu miez

.. în fel și chip ..

%d blogeri au apreciat: