Undeva Pe Drum… ✍️

De dimineață am simțit nevoia să fac puțină mișcare, și cu ochii în pământ am pornit la drum. De ce cu ochii în pământ? – Pentru ca m-am trezit cu mii de gânduri, iluzii și speranțe rătăcite. Am simțit nevoia de aer, de un drum… doar al singurătății mele, mergând… din adâncul sufletului se aude o melodie… nici veselă nici tristă, o melodie a, gândurilor mele. De mică am crezut că tăcerea e de bine… iar timpul mi-a arătat contrariul. Merg… doar eu cu gândurile mele… cu aceea melodie nici veselă nici tristă… și deodată simt că am călcat pe ceva ascuțit… m-am oprit, m-am aplecat și cu mâinile febrile am cules de jos un spin de trandafir cu formă de inimioară… știu că nu îmi aparține mie, însă mi-am permis să strâng acel spin în palmă, am ridicat ochii spre cer, iar soarele avea culoarea speranței. Acum… mă îndrept spre casa nu știu cui și… iarăși îmi aduc aminte de ce am lăsat în urma mea… ceva muncă… un copil… flori și doi pomi sădiți… oare se poate spune ca mi-am îndeplinit rolul pe acest pământ?…Acest Oare… mă face să mă gândesc și mai mult la ce am făcut eu doar pentru mine, nu pentru ceilalți, pentru cei din jur, pentru societate… ci, ce am făcut eu ca să fiu fericită… și o să va spun: nimic… m-am refugiat mereu în micile bucurii… nimicuri… și am uitat de singurul sentiment ce mă putea salva: Iubire… Undeva pe drum… am pierdut… undeva m-am oprit… undeva am rătăcit, iar acum caut acel sentiment rătăcit…