A Scrie… ✍️

E groasă perdeaua ce-atârnă în noapte
Pe visele coapte și șterge podeaua
De pașii-ntârzierii, prea grei și tăcuți,
Alene făcuți prin umbra-ncăperii.

Sunt orele mute ce trec anevoie
Și plouă nevoie de brațe pierdute
În marea de gheață cu falsele maluri
Ce-acoperă-n valuri ideea de viață.

Se-așterne penița spoită de-o lună
Dorind să apună în veci pe foița
Ce-așteapt-o bucată de suflet aprins
Ori poate atins de o moarte-nfocată.

Cu greu bate vântul ce-mprăștie rime
Și cu usturime se naște cuvântul;
În bezna sălcie cu patimă-n nori
Se poate să mori dacă scrii Poezie!

Se-așază pe case o ceață lăptoasă,
Lăsând dureroasă doar junghiuri în oase
Și chiar de e goală – în mijloc răcoare,
Și chiar dacă doare, îmi este cerneală.

Și umplu cuminte și-ncet călimara,
În timp ce țigara imită fierbinte
A pâclei textură, dansând în albastru
Fuiorul măiastru ce caută gură.

Din nou scrie tocul cu negură-ntr-însul
Și-ncepe iar plânsul să ardă ca focul
În versul ce crește la aripi de dor,
Pictându-i un zbor unui bard ce iubește…

✍️

Tag-uri:a scrie, aripi de dor, cerneala, călimara, măiastru, podeaua, răcoare, textură