🌵Poveste De Seară✍

Eram doar doi străini ce, într-o seară,
S-au întâlnit pe un peron, cândva…
Eu condusesem un amic la gară,
Tu așteptai, în schimb, pe cineva.
Fumând, absent, cu gândurile duse,
Încet, de mine, te-ai apropiat,
Prin rotocoalele de fum ale țigării,
Privirile ni s-au încrucișat.
Ceva…un nu știu ce…de nu știu unde…
S-a întâmplat, în ochi când ne-am privit,
Având un sentiment că ne-am cunoaște,
Deși, vreodată, nu ne-am întâlnit.
A fost de-ajuns o singură privire
(Atât de scurt e drumul spre păcat!)
Ca eu să uit pe cine condusesem
Iar tu pe cine-aveai de așteptat.
M-ai întrebat, amabil: „O țigare?”
Eu am răspuns , mai mult șoptit, un „Nu!”,
Un alt răspuns și-o altă întrebare
Aveam în minte-atunci… și eu…și tu…
Pentru-amândoi, din clipa-ceea, timpul
Părea pentru vecie-ncremenit,
În jurul nostru lumea dispăruse
Iar viețile, în loc, ni s-au oprit.
Ca într-un film, o scenă regizată,
Cu doi îndrăgostiți ce se iubeau
Din alte vieți, dar care-ntâia dată,
Pe un peron de gară, se-ntâlneau.
Un vis! Părea a fi un vis! Din care,
Cât de curând, urma să ne trezim,
N-a fost deloc așa, căci visul ăsta,
Cumva, ne era dat să îl trăim.
Mintea-mi spunea să plec…La fel și ție…
Însă niciunul n-a făcut vreun pas,
Mi-ai spus , în schimb, „Te rog, mai stai o clipă!”
Iar eu, fără să judec, am rămas.
Credeam că e o scurtă nebunie,
Dar inimile nu s-au mai desprins,
Furați de a momentului magie,
Deși străini, în brațe ne-am cuprins.
Și am plecat, luându-ne de mână
Ca doi îndrăgostiți, la ceas de seară,
Pe-un drum necunoscut, lăsând în urmă
Trecutul tot și un peron de gară…