*Trenule Mașină Mică…*



Orice călătorie îmi creează cel puțin două stări: una de bucurie și alta de oboseală, ordinea lor nefiind în toate cazurile identică.
După o noapte aproape albă, iată-mă dis de dimineață așezată într-un compartiment de tren, cu pardesiul peste mine ca să nu mă mai deranjeze lumina și încercând să ațipesc, pentru a mai recupera la acest drum lung deficitul de odihnă, dar mai ales de a evita să particip la orice fel de discuție.
Am fost inspirată fiindcă în câteva minute din cele șase locuri ale compartimentului, patru erau deja ocupate, adică în afară de mine de încă o femeie mai tânără și doi bărbați.
-Domnule, ce invenție și la ăștia, dau bilete unul după altul, ocupă doar doua- trei compartimente și în rest vagonul gol – se adresă un bărbat înalt, cărunt și cu fața ciupită de vărsat.
-Nu domnule, se fac rezervări pentru Brăila și apoi la noi nu s-a trecut pe calculator – completa tânără femeie.
Ehei, o să vedeți că nu-i așa, de când a venit ministrul ăsta nou cresc prețurile, dar în vagon se vede aceeași mizerie și dezordine, interveni bărbatul, uite, și arată geamurile murdare pe dinăuntru, cutia de resturi e căzută, butonul e lipsă de la comutator, de ce domnule dacă au pierderi nu-și iau singuri măsuri și apelează la buzunarul nostru.
Așa-i domnule, pai, uite acum câțiva ani trenul era plin de lume, apoi azi ați văzut, nu sunt nici trei sute de oameni în tot trenul ăsta de nouă vagoane, păi cum să nu aibă pierderi – interveni celălalt bărbat, și culmea că vor să schimbe uniformele ca și când asta a mai rămas de făcut.
Apoi se făcu liniște, fiecare luându-și ceva de citit, trenul alerga prin câmpia brăileana, iar ziua pătrunsese bine prin fereastra compartimentului. Bărbatul cărunt lăsase ziarul și privind cu interes peisajul interveni iar:
-Uite, a venit primăvara și nici n-au arat, la ora asta nu-i nici un tractor pe câmp, e crimă domnule.
-N-au bani, n-au motorină, cu ce să lucreze îi răspunse celălalt.
Pe dracu, dar unde-s bani, auzi domnule știi ceva, fură toți, întâi vând grâul și apoi îl cumpără de la același furnizor, dar la alt preț.
-Până nu se privatizează agricultura, tot așa o să pățim … interveni tânara femeie.
– Și eu dacă am 3 ha de pământ proprietate, ce să fac cu ele, sa-mi pun soția și copiii la jug, ca n-am nimic, nici tractor, nici plug, nici semănătoare … ce sa fac, l-am lăsat la asociație și mi-a dat ceva bănuți.
-Da, dar n-ați dat odată cu sapa. Ce mai vreți, până la urmă sunt bani nemunciți, de ce n-ați făcut împrumut la bancă să vă luați cele necesare, i-a dat replica cam dur femeia.
-Ce bine că n-am făcut așa ceva, că ați văzut ce-a ieșit cu bancile.
Trenul trecuse binișor de Buzău. Spiritele se mai liniștiseră. Nu reușisem să pun pleoapă peste pleoapă. Am început să mă mișc, am dat pardesiul la o parte.
– V-am deranjat cu discuția, n-ați putut să vă odihniți.
– De unde știti ? am întrebat.
– Păi n-am auzit nici un mic sforăit măcar   … că o doamnă la vârsta dumneavoastră …  
– Ce să fac. V-am ascultat. 
– Și dumneavoastră doamnă ce părere aveți? Nu-i cum spunem noi?
– Da, dar numai o fața a medaliei. 
– Adică?!
– Ne-am obișnuit să criticăm tot și pe unde apucăm, … fără ca unii din noi să facem ceva.
– Da ce doamnă, ești pesedista?
– Nu!
– Atunci liber democrată ?
– Nu !
– Ziaristă ?
– Nu !
– Atunci ce ?
– Un simplu călător. 
S – a așternut o liniște deosebită în compartiment. Se auzeau doar loviturile roților la joante.
M-am acoperit cu pardesiul la loc și ușor, ușor, parcă venea somnul, și ca să se apropie mai repede am început să-mi amintesc cântecul TRENULE MAȘINĂ MICĂ … 

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

7 gânduri despre „*Trenule Mașină Mică…*

  1. calinakimu 8 Aprilie 2016 la 20:44 Reply

    Toți fac politică…până și struțul…

    Apreciază

  2. racoltapetru6 8 Aprilie 2016 la 7:54 Reply

    Trenul e un loc foarte potrivit de a lua pulsul societății. Mi s-a făcut dor de glasul roților pe șine. O zi minunată, Ileana! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Ileana 8 Aprilie 2016 la 11:54

      Asa este, sper sa am posibilitate la o calatorie cu trenul in vara ! In tren , daca e mai liber si nu e galagie , ne mai adunam gandurile … 😉 O zi placuta Petru! 🙂

      Apreciază

  3. opantazi 7 Aprilie 2016 la 9:51 Reply

    Nici macar un sforait mic? :))) Uite de-aia nu dorm eu in tren niciodata, mai ales la varsta mea… 🙂
    Cand sunt intrebata de orientarea politica, si eu raspund la fel. Imediat insa apar privirile complice de genul „asta e basista, ma!”. :)))

    Apreciază

    • Ileana 7 Aprilie 2016 la 11:40

      Nici eu nu dorm 😉 …am vrut sa ne mai amuzam putin 🙂 Da, mi s-a intamplat si mie sa spuna ca sunt basista, insa …chiar nu am legatura, nu ma bag in politica, doar…asa sa ma amuz, sa mai trag de urechi, … restul nu ma pot lauda cu nimeni ce face politica, asa ca…ei cu ei, eu cu mine 😉 O zi frumoasa ! ❤

      Apreciat de 1 persoană

    • opantazi 7 Aprilie 2016 la 11:46

      🙂 La fel si tie! ❤

      Apreciat de 1 persoană

Cu respect Ileana!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

viatacuaromadecafea.wordpress.com/

VIAȚA cu aromă de CAFEA

Claudia Adriana

Marcu Claudia Adriana

Casuta sufletului meu.

... undeva, candva acum, sau poate... niciodata...

cristinacriss

O nouă oază de aberaţii !

L.D

Viața este însăși magie!

GÂNDURILE DINTRE PAGINI!

Cărțile educă spiritul!

GISELA

visând cu ochii deschiși

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

doar, o viaţă

eu trăiesc, când să fiu supărat

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Ce poate fi mai frumos ca poezia și mai dulce ca iubirea?

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Incercari

de ginduri

Gara pentru noi

blogul Renatei

.*♥**♥*★ *♥*..*♥*. BERNARD *♥**♥*★ *♥*..*♥*.

♥♥ ♥♥ MES PLUS BEAUX BISOUS D'AMITIES A VOUS ♥♥ ♥♥

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

🐞❤💕🐞uĞuR BöCeĞi 🐞💕❤🐞🌹💋👠💕NaR-ı 💋aŞK💕👠💋🌹 🐞 ❤ 💕 🐞LaDYBuG🐞 💕 ❤ 🐞 👠 💕 The FiRe 💋 oF ❤ LoVe 💕 👠 💘 👠 🌹 🐞 🌹 👠 💘

🐞❤ 💕👠💋🐞🌹💧❤ 💕👠💋🐞 MuTLu oL & MuTLu KaL & MuTLu eT🐞❤ 💕👠💋🐞❤ 💕👠💋 👠❤🐞🐞❤ 👠❤💋🐞 ❤👠❤ 💋❤ 👠🐞❤👠❤ 💋❤ 👠🐞•💘🌹 💜❀🍂°º★°º★•~••#••💘~•★💘🐞❤ 👠🐞❤💋 🐞👠❤💋❤👠🐞Be HaPPY & STaY HaPPY & MaKe HaPPY 🐞❤👠❤💋 👠🐞❤💗¨★🍂💛🍁🌿 ↪★ ✿_🍃🔱🍃 •💘┊ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ 💟 💛 💙 🌸 ┊ 🌼┊ 🌸 ┊ "🌼 💙 💟 💜 ☁┊ 쇼 ┊ 🐰 ┊ ☁ 💖 💙 💛 ─╬ஜఋ╪► ┊ ’•, 💙 ,,•’ 💙 🔱🍃 💛 `’•,,•`’ ┊ ,•’``’•,•’``’•, ┊ ’•,` 💗 ,,•’ 💟 `’•,,•`’ ✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿ 💕👠✽💕👠💋🐞✽💕👠💋🐞✽ 💕👠✿⊱•╮♡❤╭•⊰✿

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de atfel, arta în toate formele ei!

Versuri nemachiate

Conform cercetătorilor britanici, într-un an, doar 10% dintre zilele mele sunt fericite. În restul, de obicei scriu versuri și nu numai.

prieteni virtuali

Pastreaza in sufletul tau , doar momentele frumoase si langa tine doar oamenii, care te pretuiesc cu adevarat!

ecaleopi

Bine ati venit! Welcome!

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

Poveste de Jurnal

Imposibilul îl poti face posibil

Cristian Blog

„În spatele unui lucru banal se poate ascunde o întreagă poveste”

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

Pensieri Sparsi

Sono molto di più di quello che scrivo. Sono tutto quello che cancello.

Comedie

Blog de Comedie

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte, gânduri, mirări...

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

jurnalul unei femei puternice

Unele femei aleg să își urmeze bărbații, în timp ce altele aleg să își urmeze visul. Dacă nu știi ce cale să alegi, amintește-ți următorul lucru: cariera nu îți va spune niciodată că nu te mai iubește.

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

annazidezi

Bine ati venit pe blogul in care veți găsi momente,trăiri,întâmplări din viata mea.

- MIKE STEEDEN -

THE DRIVELLINGS OF TWATTERSLEY FROMAGE

%d blogeri au apreciat asta: