Tragedia pe care o plătim: Legi avem dar sunt nerespectate pentru că nu se pot controla, amenda sau închide pe ei sau între ei


Dumnezeu sa-i odihneasca!

prietendevremerea

Tragedia cumplită de la clubul Colectiv din Capitală – 30 de morţi şi 147 de răniţi până duminică la ora 21.30 – aduce în discuţie tragedia legilor nerespectate şi de ce.

Autorităţile, începând de la preşedintele Klaus Iohannis,  până la primarul sectorului  4, Cristian Popescu Piedone îşi acoperă activitatea prin hârtii: legi avem, regulamente de funcţionare avem, dar cei vinovaţi nu le respectă.

Preşedintele României constată că spaţiul unde era clubul Colectiv era impropriu acomodării a 300-400 de oameni. Iar acum aşteaptă cât mai rapid raportul autorităţilor.

Clubul funcţiona pe ruina fabricii Pionierul, privatizată în 2006 şi care acum aparţine unei firme din Cipru. Asta apropos de proprietarii anonimi.

Primarul sectorul 4, pe raza căruia se află clubul, prezintă rapid tone de hârtii, ca niciodată, prin care spune că toate autorizaţiile au fost date legal şi că nu ar fi problema lui ce s-a întâmplat acolo, că proprietarii clubului au…

Vezi articol original 398 de cuvinte mai mult

Anunțuri

2 gânduri despre „Tragedia pe care o plătim: Legi avem dar sunt nerespectate pentru că nu se pot controla, amenda sau închide pe ei sau între ei

  1. anitanna 3 Noiembrie 2015 la 6:39 Reply

    Dumnezeu să fie cu ei, în odihna cea veșnică!Lumină pentru îngeriSă ne-amintim de cei plecațiEi nu vor fi, în veci, uitațiStrăini suntem, în suflet goiC-am mai pierdut, ceva, din noi.E doliu-n suflet și în gândPictăm cu negru-al nostru rând,Gândind, ce singuri am rămas!C-un dor la fiecare pas.S-aprindem o lumină-n cer,Că suntem singuri, e-un misterE jale-n suflet și în gândSe-aud și frunzele plângând.

    Apreciat de 1 persoană

    • Ileana 3 Noiembrie 2015 la 13:13

      Dumnezeu sa-i odihneasca! Amin!

      Apreciază

Cu respect Ileana!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

CÂTEVA GÂNDURI DINTR-O MIE!

Cărțile educă spiritul!

tavolozza di vita

~☜❤☞~Pensa con il cuore e vivi l'attimo~☜❤☞~ Poetyca

Circolo16

Laboratorio sociale di Cultura creativa libera

BalconeFiorito

Giardinaggio: idee, consigli e fotografie di Francesco Diliddo

Stările lui J

Am dat cuiva bogăţia câtorva gânduri şi m-am întors în sărăcia mea.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

HipnosNews

Para los buenos entendedores.

*Ana-Maria.PM*

Personal blog, books and thoughts

Blog de ifose

"Trăiesc pentru a scrie și scriu pentru a trăi!"

bloguluicre.wordpress.com/

#te digo una broma

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Universul astral

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Maryam

SONGWRITER FLAMENCO FUSIÓN MUSIC

Explosion

Tell me, do you see the storm that’s inside of me? Can you see through my eyes that I’m about to explode?

Lula Blog

Un blog inspirat din viața reală!

Incercari

de ginduri

Gara pentru noi

blogul Renatei

VIAŢĂ TRECĂTOARE-BLOGUL LUI VALY

VIATA NE-A FOST DATA DE DUMNEZEU SI TOT EL O VA LUA CAND VA VENI TIMPUL.IMPORTANT E SA TRAIM IN ASA FEL INCAT, PRIVIND IN URMA, SA NU AVEM MARI REGRETE.NIMIC NU-I INTAMPLATOR IN ACEASTA LUME MARE.TOTUL ARE UN ROST.

Thoughts📜

I spend most nights at home falling in love with the idea of you.

JoseRaSan66

Cuando Lo Pequeño Se Hace Visible...

Tapparella.

Risvolti Psicologici Demotivanti ed altre Amenità Tardo Post Adolescenziali.

De prin cărți adunate..

„Cele mai bune cărţi sunt cele care îţi spun ceea ce ştii deja”-George Orwell

Calator spre infinit

Ca sa scapi definitiv de fantasme trebuie sa-ti aduni curajul si sa le privesti in ochi. - Patrick Modiano

Blogul meu de calator

Let' s conquer the world!

yocollector - Romania

amalgam, colectii diverse, amintiri, insigne, brelocuri, artizanat, magneti frigider, etc...

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

%d blogeri au apreciat asta: