*Rabdare Ecologica…*



Citind acest titlu, o parte dintre dumneavoastra vor spune, dupa locul in care se afla, ca ’’tara arde si baba se piaptana’’; sunt destule nemultumiri si probleme foarte importante care se pot aseza inaintea acesteia fara sa-i para macar celui de sus, daca nu cumva gresesc. Acei in cauza trebuie sa se inarmeze cu rabdare de a citi pana la sfarsit, iar dupa aceea accept orice nebunie verbala. Unii si-au facut un titlu de glorie sau, uneori, un piedestal politic fals acceptand toate teoriile banale, prin intalniri, expozitii, simpozioane, seminarii, workshopuri pana si cursuri si manifestatii politice, lasand partea practica tot in mainile batatorite ale urmasilor lui Mos Ion, oameni care sunt de obicei entuziasti dar fara posibilitati. Altii au spus ca numai legea rezova totul si ca actiunile coercitive sunt cele care vor determina o alta atitudine si ca actiunile tuturor, fara sa ia in calcul, insa, ca orice lege se aplica bine si are efecte benefice numai dupa trecerea unei generatii. Dar numai daca mai ramane valabila legea despre care vorbesc spre a va convinge. Acum asteptam rezultatele notabile de la cele mai mici gesturi umane firesti, pana la eliminarea pericolelor radioactivitatii, dar viata noastra nu tine seama (inca) de toate acestea, ne arata ca nu s-a facut mare lucru, decat treaba mare. Si de o parte si de alta se comit abateri si abuzuri periculoase; atat cetateanul de rand, obisnuit in ultimii ani sa se abata de la lege, peste care sar dulaii si la care se opresc magarii, iar cei care trebuie sa aplice litera legii merg pe principiul ’’ai tata, n-ai tata, vii cu tata la scoala’’. Circula zvonuri care mai de care mai grozave despre aplicarea legii, care arunca pe cetatean in sfera obscurului pentru ca pe unii frica sa ii faca in stare de atitudini fara logica, precum iepurasul din microfabula:
”Un iepure fugea pe o carare. La o intersectie se intalneste cu un urs.
– Unde fugi? – il intraba ursul pe iepure.
– Pai, n-ai auzit, se impusca elefantii!
– Bine, si ce ai tu cu problema asta?
– N-am nimic, dar cele care trag sunt cartitele, asa ca pana se constata ! ”
– De catva timp se vehiculeaza ca argument suprem banii care, daca ar fi suficienti, s-ar rezolva totul; dupa cum veti vedea sunt o suta sau mai mult de gesturi pe care, daca le-am face, n-ar trebui sa cheltuim nimic si am obtine totul doar cu moneda bunului simt. Se spune ca intr-o familie copilul era obraznic incat atat tatal cat si mama, desi au folosit tot felul de metode de educatie (de la curea la ciocolata) nu aveau semne clare de redresare a situatiei. Intr-o seara tatal intra in camera copilului si ii spune:
– Uite ce m-am gandit. Pentru fiecare gest urat sau obraznic care o sa faci am sa bat un cui in usa ca sa tii minte cand vei fi mare. Altceva nu-ti mai facem. Zilele treceau, obrazniciile se tineau lant si usa se umplea de cuie, pana cand, intr-o zi baiatul si-a chemat tatal si i-a spus: Tata, stiu ca am gesit, dar de astazi o sa fac numai gesturi frumoase; am o rugaminte: pentru fiecare gest frumos facut de mine sa scoti un cui din usa. Tatal a batut palma, propunerea parea destul de grozava, vremea iar a trecut si iata ziua cand mai ramasese doar un cui in usa. Baiatul, de-acum destul de maricel, i se adresa tatalui:
– Te rog sa scoti si ultimul cui, astazi am taiat lemne unei batrane. Tatal se conforma in fata baiatului si deodata ramase trist, asa ca acesta nu se putu abtine sa nu spuna:
– De ce nu te bucuri tata? M-am marit, sunt un om intelegator, chiar cuminte, uite, nu mai am nici un cui in usa. De ce esti trist?
– E adevarat, tata, tot ce ai spus, dar urmele de gauri au ramas. Nu retin exact ce-au mai discutat intre ei fiindca de atunci ma grabesc sa va spun toate acestea ca pe o problema ecologica si nu numai. Ba unul mai glumet mi-a spus ca este chit pentru acoperit gauri la casa… I-am raspuns.
– Nu este pentru cele ecologice! Dar, sa aveti rabdare!…

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

6 gânduri despre „*Rabdare Ecologica…*

  1. Mami 20 Octombrie 2015 la 22:04 Reply

    Foarte frumoase povetele. Mi-ai amintit de copilarie. Tatal meu obisnuia sa imi spuna de multe ori povestioara cu cuiele

    Apreciază

    • Ileana 20 Octombrie 2015 la 23:18

      Buna seara! Ma bucur ca ti-au placut!❤
      si uite asa ne mai aducem un mic zambet…🙂 noapte buna, vise frumaose!🙂

      Apreciat de 1 persoană

  2. racoltapetru6 20 Octombrie 2015 la 15:32 Reply

    Nici o problemă nu-i prea măruntă pentru a fi luată în discuție, mai ales când e vorba de una ecologică. Toate merg mână în mână.
    Să fii iubită și mereu iubitoare, Ileana!🙂

    Apreciază

    • Ileana 20 Octombrie 2015 la 17:39

      Aha, esti rabdator😉. Apai…sa stii tu ca ai dreptate ( toate merg mana in mana🙂 ) O seara frumoasa Petru!🙂

      Apreciază

  3. Beta 20 Octombrie 2015 la 13:32 Reply

    Rabdarea este o mare virtute doar ca putini oameni o detin. Mi-a placut tare mult postarea, te pupic ❤
    O zi de Marti fara ceasuri rele doar bune si cu spor in ceea ce ti-ai propus sa faci❗❤

    Apreciază

    • Ileana 20 Octombrie 2015 la 17:36

      Adevarat, este o mare virtute ! Ma bucur ca ti-a placut😉 multumesc draga mea, o seara minunata in compania celor dragi tie !❤

      Apreciază

Cu respect Ileana!

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

15 poems left by her

Către cititori: nu vă însușiți creațiile de pe acest site deoarece sunt proprietatea creatoarei. Conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor nu pot fi folosite fără acordul acesteia. Specificaţi sursa de inspirație!

Miss Ayo Délé

Le blog givré, pétillant et coloré pour tout ce qui me passe par la tête : mode, beauté, art, culture, cuisine, politique, société... / The frosted, sparkling and colorful blog for all that pass me through the head : fashion, beauty , art, culture, cooking, politics, society...

Strop de lumina

Aş vrea să fac cu tine ceea ce face primăvara cu cireşii...

Pays de poésie

Voyage en sonnets vers ailleurs avec Cochonfucius

liviu mataoanu

Personal page WordPress.com site

CENZURAT

Crede in ceea ce esti

Poetul Virtual

Învaţă să asculţi.

Victor Ilina

O încercare

Cristian Blog

„În spatele unui lucru banal se poate ascunde o întreagă poveste”

whisperer2

Just another WordPress.com site

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

Comedie

Blog de Comedie

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte

Freue dich auf Biene's Wordpress 2013

Ich bin nicht auf dieser Welt,um so zu sein, wie andere mich haben wollen.

Schau dich bei mir um und komme wieder

Der beste Weg, andere an uns zu interessieren, ist der an ihnen interessiert zu sein.

Emanuela Istrate

"Daca vrei să te înveţi – învaţă pe alţii!" – Cicero

Confesiunile unei tinere .🎭

Am sã scriu pânã când mintea îmi va fi secãtuitã de gânduri și pânã însuflețirea îmi va pieri în marea paradisiacã a Universului serafic.

cala19ani

Jurnalul unei studente din București

by Natasha Alina

Blog de scriitor

SumitOfficial's Blog

Continuous Progression, Exponential Growth.

chezgeorgiana

„Lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti când vii, ci cum o laşi când pleci. Încearcă să laşi în urma ta lucrurile un pic mai bune decât le-ai găsit.” (Aurelian Silvestru)

Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

jurnalul unei femei puternice

Unele femei aleg să își urmeze bărbații, în timp ce altele aleg să își urmeze visul. Dacă nu știi ce cale să alegi, amintește-ți următorul lucru: cariera nu îți va spune niciodată că nu te mai iubește.

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

annazidezi

Bine ati venit pe blogul in care veți găsi momente,trăiri,întâmplări din viata mea.

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

mikesteeden

THE DRIVELLINGS OF TWATTERSLEY FROMAGE

time 2 photograph

I sell ideas, not photos

From Far Away 🔛

When something is meant to be yours, it will be.

mysuccessisyoursuccess

Just another WordPress.com site

Despre trup şi suflet

Primăvara din sufletul tău ar trebui să fie capabilă să dezghețe iernile din sufletele celor din jur. Alege să fii primăvara pe care ai dori să o vezi în ceilalți. Poți începe cu un zâmbet. (:

„ALTERA PARS”

Autor: ERWIN LUCIAN BURERIU. Materialele, grafica și fotografiile îmi aparțin. Pe frontispiciu -„Hagymatikum” din Mako (Ungaria)

%d blogeri au apreciat asta: