*Dureri Ascunse 8*


-Da, de multa veme. Matusica Nina, nu-i asa? Ochii i se ingustara intr-un zambet. N-o sa-ti spun cum mi te-am inchipuit, din descrierile lor.
– Am o oarecare banuiala, raspunse Nina zambindu-i. El o privi pana cand, in cele din urma, ea isi intoarse ochii.
-Ma imbrac zise ea.
Cand se intoarse, el o privi admirativ. Sedea rasfoind o revista National Geografic, paharul gol fiind acolo unde-l lasase.
-Roz, zise el, foarte indraznet pentru un par roscat. Rochia usoara de lana, cu gulerul larg si manecile usor stramte. Cu o usoara nuanta de roz, era draguta, si se potrivea cu un par roscat la fel de bine ca oricare alta culoare. Un roz tipator in schimb, ar fi fost un cosmar pentru oricine.
-Nu-mi spune ca te asteptai la verde! zise Nina, scuturand din cap.
– O originala ca tine apare cu altceva, stiu asta. Arati grozav. Si esti moarta de foame. Sa mergem. Lua o palarie de pe scaun si o puse pe cap, apoi o ajuta sa-si puna haina, dupa care isi lua si el haina de pe scaun si o imbraca. Era o scurta din piele de oaie tivita cu blana. Arata magnific, trebui Nina sa recunoasca. Palaria cu boruri largi si cizmele de piele spuneau totul, era texan din cap pana-n picioare. Masina, insa, nu era asa cum se astepta Nina. Nu era nici o camioneta, nici un Mercedes impunator, nici o masina de curse; oricare din ele s-ar fi potrivit intr-un fel sau altul. Avea un Volkswagen Rabbit.
-Ce s-a intamplat? o intreaba el. Nu-ti place masina? Ii remarcase expresia de surpriza, desi se intunecase deja. Sau poate ca probabil era obisnuit cu reactiile oamenilor in legatura cu masina lui.
– … Nu mi se potriveste. Te asteptai sa am un cu totul alt tip de masina, nu-i asa? Se aseza la volan, aprinse lumina si o privi cu o expresie usor amuzanta. Nina ridica usor din umeri.
– Ei bine, da…cred ca da.
– Micuta Nina, probabil ca nu sunt deloc asa cum ti-ai inchipuit, deci nu-ti face despre mine prea repede o parere. Facu o pauza. Nu ma caracteriza, nu ma eticheta, te rog.
– Esti un original, comenta ea. Ceva ii spunea ca asa era, chiar daca nu-l cunostea prea bine.
– Intreaba-l pe tata, zise el sec, stingand lumina si pornind motorul. Intr-o zi iti voi povesti despre Texas si texani si vei gasi ca nu sunt tocmai un stereotip.
Srabatura strazile lungi si serpuituare, strajuite de copaci si, la o oarecare distanta, de case inconjurate de garduri vii verzi inalte.
– Ai vreo preferinta? intreaba el. Sunt toate felurile de restaurante in zona asta, japoneze, italiene, libaneze, mexicane- alege.
Nina ezita.
– Nu-mi place s-o spun, dar ceea ce as vrea cu adevarat…
-…Este o friptura cu cartofi prajiti si o salata. Avea obiceiul sa-i continue frazele, si avea din nou dreptate. Ii era foame, dar n-avea chef sa manance ceva exotic.
– Stiu, n-am imaginatie, zise ea.
– Hei, nu ma astept la originalitate in fiecare lucru pe care-l spui. Friptura sa fie. Stiu un restaurant bun in Westport.
– Unde locuiesti? Aici in Canaan?
Dadu din cap.
– La cateva minute de locuinta lui Mircea. Am o casuta de piatra. Nu seamana deloc cu cea a lui Mircea.
Mircea locuia intr-o vila din sindrila, alba, cu obloane negre, inconjurata de un gazon in panta. Mircea si Alexandrina o mostenisera de la bunicii Alexandrinei. Aceasta era motivul pentru care Mircea locuia acum intr-o comunitate aristocratica, de elita.
– Cum ai ajuns aici? intreaba Nina. Vii din Texas, iar cea mai mare parte a muncii tale se desfasoara in Washington si New York, presupun. El ridica din umeri.
– Coincidenta. Eu si Mircea am lucrat mult timp impreuna si tot impreuna am scris, mai tarziu, o carte. Am venit aici temporar, dar am ramas. Imi place aici, spuse el zambind.
– Am locuit in Washington multi ani, si mi-a fost de ajuns.
Restaurantul avea o atmosfera linistita, eleganta si confortabila si nu era deloc aglomerat in acea seara de miercuri. S-au asezat la o masa si au comandat ceva de baut.
– Nici macar nu stiu, zise Nina, ce faceai in casa- vreau sa spun, de ce ai venit. Kai statea rezemat de spatarul scaunului pe care-l inclinase un pic.
-M-am intors din Nigeria aseara tarziu si astazi dupa- amiaza am trecut pe la birou sa vad corespondenta. Am vazut masina lui Mircea si, cum nu era acasa, m-am gandit ca trebuie sa fie la socrii lui impreuna cu copiii. Apoi, auzind apa curgand la dus, m-am hotarat sa astept, sa vorbesc cu el. Asa ca am ramas si mi-am luat ceva de baut. Facu o pauza. Ochii lui albastri ii prinsera privirea cu stralucirea lor magnifica. Si uite ce am descoperit!
– O pisica vagaboanta, zise ea sec, iar el isi dadu capul pe spate intr-un hohot de ras. Cand incepu sa vobeasca din nou, ea il opri cu un gest.
– Nu spune nimic. Imi cer scuze pentru rautatea mea. Din seara asta voi avea grija de silueta mea. Asa ca o sa iau o prajitura cu branza, ca desert si o cafea irlandeza pentru a pune capac la toate.
-Spitalul nu este un loc unde sa poti lua in greutate, remarca el calm, zambind usor. Ca prieten al lui Mircea, fiind apropiat intregii familii, cunostea prababil situatia, asa ca nu era surprinzator faptul ca stia despre accidentul ei. Totusi, i se paru ciudat ca un barbat pe care-l cunoscuse cu numai doua ore in urma stia atatea despre ea.
-Am fost hranita intravenos multa vreme. Si dupa ce m-am refacut…am o alta problema care nu mi-a deschis deloc apetitul. Se felicita pentru calmul ei si pentru expunerea rationala a lucrurilor, dar simtea totusi o usoara nervozitate.
Kai bau putin, puse paharul la loc pe masa, si o privi atent.
-Mircea spune ca vei sta aici o vreme, poate gasesti si ceva de lucru in oras. Dar logodnicul tau? Nu este la Chicago? Nina privi in jos, evitandu-i ochii.
-Nu mai sunt logodita, zise ea aproape fara glas.
-Inteleg.
..Nu, nu intelegi”, replica Nina doar pentru sine, ,,nu intelegi deloc”.
-Te doare? o intreaba dupa un moment de tacere. Vocea lui era atat de blanda, incat o facu sa-l priveasca din nou. Avea o expresie de ingrijorare, lucru care o surprinse putin. Intrebarea lui o facu sa se gandeasca la Relu, la privirea lui care-i trada uimirea si surprinderea cand ii spusese ca rupe logodna.
-Nu, zise ea incet, vorbind mai mult pentru sine. Nu l-am iubit niciodata cu adevarat.

Anunțuri

Tag-uri:, , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

5 gânduri despre „*Dureri Ascunse 8*

  1. Interesant… mai vreau! 🙂

    Apreciat de 1 persoană

    • Ileana 1 Februarie 2015 la 10:42

      In curand… 🙂
      O zi placuta!

      Apreciază

  2. Johnny Ojanpera 1 Februarie 2015 la 1:21 Reply

    A VW Rabbit! 🙂 Very austere…

    Apreciat de 1 persoană

Cu respect Ileana!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

CÂTEVA GÂNDURI DINTR-O MIE!

Cărțile educă spiritul!

tavolozza di vita

~☜❤☞~Pensa con il cuore e vivi l'attimo~☜❤☞~ Poetyca

Circolo16

Laboratorio sociale di Cultura creativa libera

BalconeFiorito

Giardinaggio: idee, consigli e fotografie di Francesco Diliddo

Stările lui J

Am dat cuiva bogăţia câtorva gânduri şi m-am întors în sărăcia mea.

Illusion's Street

străduţa mea de iluzii

HipnosNews

Para los buenos entendedores.

*Ana-Maria.PM*

Personal blog, books and thoughts

Blog de ifose

"Trăiesc pentru a scrie și scriu pentru a trăi!"

bloguluicre.wordpress.com/

#te digo una broma

69

Cel mai bun mod de a face dragoste e sa faci sex!

Universul astral

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Amăgiri

Când au uitat să zboare, oamenii au învăţat să meargă. Atunci au cucerit pământul. Azi privesc cerul şi-şi doresc aripi. I-au uitat libertatea.

IMENSITATEA IUBIRII CU MARIA BOTNARU

Port cuvântul, că-i sunt omul, care-i duce-un rost, ca pomul: Nu-i pe lume armonie mai înaltă și mai vie, ca frumoasa POEZIE! Maria BOTNARU

Eltiempohabitado's Weblog

Blog de Julie Sopetrán. Poesía para niños y adultos.

Maryam

SONGWRITER FLAMENCO FUSIÓN MUSIC

Explosion

Tell me, do you see the storm that’s inside of me? Can you see through my eyes that I’m about to explode?

Lula Blog

Un blog inspirat din viața reală!

Incercari

de ginduri

Gara pentru noi

blogul Renatei

VIAŢĂ TRECĂTOARE-BLOGUL LUI VALY

VIATA NE-A FOST DATA DE DUMNEZEU SI TOT EL O VA LUA CAND VA VENI TIMPUL.IMPORTANT E SA TRAIM IN ASA FEL INCAT, PRIVIND IN URMA, SA NU AVEM MARI REGRETE.NIMIC NU-I INTAMPLATOR IN ACEASTA LUME MARE.TOTUL ARE UN ROST.

Thoughts📜

I spend most nights at home falling in love with the idea of you.

JoseRaSan66

Cuando Lo Pequeño Se Hace Visible...

Tapparella.

Risvolti Psicologici Demotivanti ed altre Amenità Tardo Post Adolescenziali.

De prin cărți adunate..

„Cele mai bune cărţi sunt cele care îţi spun ceea ce ştii deja”-George Orwell

Calator spre infinit

Ca sa scapi definitiv de fantasme trebuie sa-ti aduni curajul si sa le privesti in ochi. - Patrick Modiano

Blogul meu de calator

Let' s conquer the world!

yocollector - Romania

amalgam, colectii diverse, amintiri, insigne, brelocuri, artizanat, magneti frigider, etc...

prietendevremerea

O vorba buna

Lumea lui Alexandru

Despre viaţă, oameni, natură, flori, animale, locuri şi lucruri

Alioşa

File de jurnal

Oovi's Weblog

sunt... doar calator care vrand... nevrand... lasa un semn...

Hideaga

"Nu există desăvârsire. Există, oricum, drumul spre ea." (Octavian Paler)

poetryandloveblog

Versuri şi Meditaţii

jllopart

la poesía es libertad

Almeno Tu

racconti e riflessioni

%d blogeri au apreciat asta: