*La Mulți Ani Scumpul Meu Nepoțel Andrei*


La mulți ani Nepoțelul meu scump ! Sănătate, înțelepciune, fericire, să ți se împlinească toate dorințele și să aduci numai bucurii părinților tăi și celor dragi ție!

*Mulțumesc Vouă – Thank you all *


*Mă Învălui În Mister…*


La orice pas mă urmărești
Mă învălui în mister,
Pe drumuri reci ma amăgești
Pe drumuri spre eter.
O floare roșie-mi oferi
Să pari un duh galant,
Dar viața tu vrei sa mi-o iei
Să o duci departe în neant

*Ne Definim…*


Locul unde soarele răsare din căldura sufletului, scăldată în albia lacrimilor de fericire în dimineți viitoare, în care dorința de DOI, prinde veșnicie pe aripi și-ai putea spune: „nu o voi lăsa să plece indiferent cât voi lupta cu timpul și împrejurările.”
Ne definim și ne desăvârșim prin ceilalți, ei sunt bucăți de infinit ca și noi, care încearcă să cuprindă bucuria și zbuciumul vieții, în niște clipe. Fără mâinile ce se ating și se strâng parcă cu : disperarea de a nu mai fi separate de cineva vreodată, am rămâne plutitori în propriul nostru orizont, fără dorința și curiozitatea de a afla ce este dincolo de fereastră… Ceilalți nu sunt niște străini, niște inamici, ei sunt o altă versiune a noastră, creată anume ca să ne cunoaștem mai bine. Spuneam într-o zi că prietenia este o responsabilitate, nu o oportunitate – o repet și azi și ori de câte ori va fi nevoie; fiecare din noi are de primit mult, dar mai ales, trebuie să dăruiască mult. Altfel, vom rămâne mereu îmbarcați pe un vapor care se balansează cumplit și nu-și mai poate regăsi linia de plutire.

2002

*Sufleţel Și Sufleţica*


Într-una din zilele fără nume şi fără ore din Cer, Dumnezeu deschise palma şi zâmbi. În palma Lui, stăteau două sufleţele mici şi plăpânde care se priveau şi chicoteau fericite:

– Uite!!! Înăuntrul meu, dacă strigi, numai pe tine te auzi! spuse Suflețel, în privirea căruia străluceau toate constelaţiile fericirii ascunse după petalele unui trandafir mereu în rouă.

– Hihi!!! Da! Și tu, dacă intri înăuntrul meu, vei vedea că eşti peste tot, spuse Sufleţica.

– Off, oftă Dumnezeu şi scăpă o lacrimă peste cele două suflete jucăuşe, iar mâna lui, începu să tremure încet.

– De ce plângi? întrebară sufleţelele abia abţinându-se să nu plângă şi ele.

– Deoarece, aţi crescut prea repede…Timpul, deşi aici nu are cu ce să fie măsurat, a trecut dragii mei, iar voi trebuie să plecaţi să învăţaţi să simţiţi şi să daţi mai departe, iar Dumnezeu îi mângâie încet, în timp ce ei începură să râdă gâdilindu-se.

Apoi, brusc Sufleţica începu să plângă.

– Ce este draga mea, întrebă Dumnezeu?

– Nu vreau să plec! Dacă plec, ce se întâmplă cu Sufleţel? Nu vreau să mă despart de el niciodată!!! În el am toate ecourile mele! Toate emoțiile, râsetele şi toate cuvintele. Cum am să ştiu să mi le găsesc din nou? Cum am să-l găsesc pe Sufleţel acolo? Lumea e mare şi rea şi poate nu îl voi găsi niciodată.

Atunci, Sufleţel scoase un ţipăt! Primul ţipăt auzit vreodată în Cer, iar Dumnezeu se întristă pentru prima dată. Încercă să-l aline, să îl mângâie, să îl facă să zâmbească, dar Sufleţel era trist, speriat şi înţepenit. Apoi, dintr-o dată, începu să plângă în hohote:

– Nu mă trimite în lume, te rog!!! Fără Sufleţica mea nu voi şti să învăţ nimic bine! Nici durerea, nici fericirea, nici nu voi şti să fiu un suflet bun. Voi rătăci mereu, până am să mă întorc la Tine să pot fi din nou cu Sufleţica mea.

Dumnezeu se cutremură şi îl cicăli:

– Sufleţel!!! Viaţa trebuie să o apreciezi şi când nu îţi găsești calea! Din durere trebuie să ştii să cerni lacrimile şi să faci din ele cele mai frumoase gânduri de înțelepciune. Din înţelepciune trebuie să dai apoi celor din jur şi poate aşa, vei învăţa să fii bun, chiar dacă Sufleţica nu este lângă tine. Viața înseamnă iubire și necondiționare! Înseamnă să trăiești frumos, chiar dacă nu e mereu ceea ce te aștepți tu!

– Dar nu e corect! Nu e corect! Se revoltă Sufleţica. Venele prin care curgea toată fiinţa ei se încordară într-un geamăt…ca şi când Cerul ar fi stors toţi norii de ploaie, iar Îngerul Curcubeu şi-ar fi pierdut culorile.

– Sufleţica!!! tună Dumnezeu revoltat pentru prima oară, dar văzu că ea nu se sperie deloc. Sufleţică dragă, ce nu e corect în ceea ce fac EU?

Lacrimile ei se prelingeau în minuscule bobiţe de nisip, iar ea le culegea toate…boabă cu boabă şi tot plângea…mai mult, mai mult, iar Dumnezeu mirat și nedumerit o întrebă:

– Ce faci acolo Sufleţică?

– Plâng în amintiri şi le culeg! Le strâng în boabe de nisip şi le înghit apoi pe toate. Aşa, voi şti să îmi amintesc tot despre Sufleţel! Despre mine și el. Despre iubirea noastră! Așa, îl voi şti recunoaşte și găsi! Dacă eu ca şi om nu voi reuși să mi-l amintesc, eu ca şi Sufleţica îl voi recunoaşte imediat! Nu se poate să nu fie aşa, continuă ea plângând tot mai multe amintiri.

Sufleţel o mângâia neputincios și îndurerat. O săruta pe frunte, pe mânuțe, pe creștet, pe inimă şi o ajuta să culeagă amintirile lor: una…două…zece…o sută…o mie…un milion de eoni, iar Dumnezeu îi privea le spuse că trebuie să se pregătească.

Atunci, Sufleţica, aruncându-se la pieptul Lui, spuse:

– Ştii ce nu e corect Doamne Doamne? Că ne-ai născut împreună şi ne trimiţi separat în lumea aia mare și străină! Că ne-ai lăsat să devenim un suflet şi ne plângi în două lacrimi despărțite! Că îmi rupi în fărâme de eoni ecoul pe care numa el ştia să mi-l facă să rămână înăuntru! Era doar al lui! Suflețel e bucată din mine, Doamne! Și eu din el! Cum o să mai sângerez eu fără el…și cum o să îl mai caut în fiecare zâmbet, râset, strigăt, făptură, privire…

– Off, dragii mei dar trebuie să fac asta, altfel nu ar fi bine! Trebuie să învăţaţi să fiţi oameni şi trebuie să vă faceţi mari ca să pot plânge cât mai mulţi Sufleţei şi Sufleţici, răspunse D-zeu trist şi fericit săruntându-i pentru ultima oară. Trebuie să învățați să fiți puternici și separat ca să puteți fi acel întreg puternic! Iubirea nu cunoaște depărtări. Așa să știți! Și Eu voi fi departe de voi, dar mă veți avea mereu alături, în inima voastră! În tot ce sunteți și veți fi voi! Exact așa vă veți fi și voi unul altuia! Acum…mergeți de vă nașteți!

-Sufleţellllllllll !!! se pierdu în infinit strigătul disperat al Sufleţicii.

-Sufleţicooooooooo !!! îi urmă ecoul disperat al lui Sufleţel, dar strigătele se pierdură în Univers. Ei nu și le mai puteau auzi.

Timpul trecu, iar D-zeu plânse Sufleţei şi Sufleţici într-una. În una din serile Sale de odihnă însă, lua două suflete adormite pe pălmile Sale şi le şoptea câte un cântec de adormit. Îi săruta şi îi aşeza înapoi. Erau şi probabil vor rămâne mereu preferaţii Lui..cei doi Sufleţel şi Sufleţica, primii care au făcut Cerul să plângă.

Într-o zi, pe când D-zeu avea ceva urgent de făcut, Sf. Petru veni radiind, gesticulând și ţipând:

-Doamneeeee! Doamneee!

-Da Petru!!! Ce strigi aşa? O să trezeşti şi Răul pe care de abia l-am adormit!

-Doamne! Priveşte rogu-te jos, pe Pământ, iar ochii lui Petru sticleau de lacrimi şi fericire.

Dumnezeu mormăi:

– Ce o fi cu Petru? De când a plecat Sufleţica, nu a mai zâmbit aşa niciodată!

Să nu uit…Sf. Petru este preferatul Sufleţicii. El a fost dintotdeauna sfântul ei preferat. La el stătea în poală şi asculta poveşti, învăţa să fie războinică şi să nu cedeze oricât de grea ar fi căderea, iar Petru se topea tot când era vorba de ea.

Când îl vedea, Dumnezeu mereu se lumina și îi spunea zâmbind:

– Off, Petre, că te-a topit ca pe o bucăţică de unt. Mai are un pic și te întinde peste tot Cerul!

Amintindu-și de vremurile Suflețeilor, Dumnezeu privi pe Pământ cu nerăbdare. Tresări și zâmbi, iar Cerul începu să se cutremure. Îngerii uitară pentru o clipă să mai zburde, îngerul Curcubeu uită că are culori, norii se strânseră toţi unul în braţele celuilat, heruvimii se ascunseră după Bolta Cerească doar îngerul Iubirii stătea şi privea bucurându-se ca un copil mic. Toți uitară să mai respire de emoție.
Dumnezeu îți duse mâinile la suflet, zâmbi larg și oftă pentru prima dată în lunga Sa Eternitate. Oftă deoarece doi tineri îşi ciocniră pentru prima dată, imposibil, eroic, trist, sufletele şi…s-au recunoscut:

– Sufleţico dragă, iubita mea…chiar tu eşti?!!! iar lacrimile lui începură să curgă, în timp ce mânalui căuta și mângâia chipul ei fără încetare. Îi atinse fruntea, ochii, părul, buzele, mâinile căutând-o parcă de teamă să nu dispară iarăşi. Nu putea crede că Suflețica lui era iarăși acolo lângă el. Chiar în fața lui, iar el o putea privi, asculta și atinge. Offf, Sufleţica mea!!! Chiar tu eşti! Mi te-am imaginat de multe ori. Te-am simţit! Ți-am simțit fericirea, așteptarea, căutarea, disperarea. Știam când plângi şi mă strigi, deoarece am simţit milioanele de boabe de amintiri răscolindu-mă în dorul de tine! Tot am avut în lumea asta, în viața asta, dar fără tine, nu aveam nimic. Era atât de gol Suflețico! Simțeam că nu sunt complet. Că nimic nu e bine!

Suflețica îl privea fără să respire. De teamă. Aceeiași teamă că Suflețel al ei ar putea dispărea din nou. Că nu l-ar mai putea vedea, asculta, atinge. Fără el, viața ei era fără rost și sens. Nimic nu era la locul lui. Nimic nu era complet. Nimic nu putea fi fericit. Doar el era acela care putea să închidă cercul ființei, vieții și sufletului ei! Se uita la el mută de drag şi emoţie, de lacrimi şi fericire, de nerăbdare și ani de așteptare! Ochii ei, vorbeau tot! Se pierdeau în privirea lui, în ființa lui. Ar fi vrut să îl sărute până adânc în suflet. Se aruncăîn brațele lui și plângând strigă cât de tare putu ea după atât de mult dor, emoție și așteptare:

– Sufleţellllll!!! Oohh, Doamne, Sufleţellll! Cât de dor mi-a fost! Cât de mult mi-ai lipsit! Cât de mult te iubesc!

Mâna ei, îi atinse chipul scăldat în lacrimi, iar sufletul lor scoase iarăşi ţipătul care a stors norii de lacrimi. Ploua iar, iar ei ştiau că Dumnezeu plângea alături de bucuria lor, de ei, deoarece pentru ei a plâns când i-a creat și a plâns când i-a trimis în lume despărțiți, iar ei se priveau plângând şi râzând. Se sărutau şi se mângâiau cu dor. Ar fi vrut să recupereze tot timpul ce le-a fost furat, iar ochii lor se umpleau unul de altul ca şi când, ar fi vrut să umple din nou clepsidra de amintiri. Să se poată regăsi mereu. Oriunde. Oricum. Eroic, imposibil! Oricâte uragane ar fi, oricâte ploi sau vreme bună, oricâte depărtări, ei au înțeles în sfârșit că nimic nu îi va putea despărți niciodată, deoarece ei sunt același suflet.

Erau Sufleţel şi Sufleţica, cei născuţi împreună pentru o Eternitate!

*Împreună, Până Când Viața Ne Va Despărți*


Oamenii se îndrăgostesc. Nu o spun eu. Pur și simplu se întâmplă de când lumea.
Oamenii plutesc împreună în jocul acela nebun al iubirii. Uneori, preț de câteva clipe. Alteori, preț de câteva luni. Și alteori, preț de o viață.
Împreună, oamenii refac clipele. Le dau gust. Le dau miros. Le încheagă. Le transformă în gesturi frumoase care te fac mereu să simți cum inima îți bate nebunește și nu vrei să fii vreodată în altă parte. Sau lângă altcineva. Câteodată, însă, ne dăm seama că sentimentele noastre nu sunt îndeajuns pentru a rămâne lângă un om. Și atunci, plecăm. Plecăm nu pentru că nu am mai putea rămâne.
Oricine poate rămâne lângă cineva o viață, dar nu despre asta este vorba în relații. Relațiile nu sunt lupte pe câmpul inimii și al răbdării. Relațiile nu sunt “care pe care” și “cât mai rezistăm împreună”. A rămâne unul alături de altul o viaţă întreagă nu presupune acte de eroism. Nu presupune compromisuri. Nici sacrificii. Presupune înţelegere, respect şi multă preţuire. Presupune tandreţe, zâmbet, căldură. Presupune să repari unde se poate şi să adaugi acolo unde se simte gol.
Presupune dimineţi în care să te pierzi în ochii celui de lângă tine. Clipe în care să te ţii strâns de mână. Presupune să tragi împreună la acelaşi car, în aceeaşi direcţie. Presupune să te bucuri unul de altul și unul pentru altul chiar și când când bucuria pare doar o părere. Presupune ca inima să ţină mereu sufletele în echilibru. Presupune nopţi de pasiune, iar când acestea dispar, nopţi tandre şi liniştite. Presupune iubire! Aceasta este reţeta unei relaţii de lungă durată – iubirea dincolo de toate şi de tot.
Relațiile nu se încropesc din compasiune față de un om, ci din dragoste. Când din rețeta asta lipsesc ingrediente, mai bine dăruiți-vă un zâmbet frumos și lăsați viața să completeze restul: golul lăsat de o plecare va fi umplut de cine va fi potrivit să îl umple.
Din când în când, iubirea înseamnă și plecări.

Ramona Sandrina

*Îmi Plouă Cu Toamnă Peste Vise*


Îmi plouă cu toamnă peste vise…tunete strigă zenitului crăpat de fulgere o nouă reînnoire a vechilor legăminte, aflate undeva pe o insulă de papirus prăfuit, în adâncul știut doar de noi, uitat de-ale noastre inimi…rămase inerte și reci, în oaza spulberată de secetă a pasiunii muribunde…

*Din Grijă Pentru Toamnă*



Să-ți fac o rochie din frunze, toamnă dragă,
Ca știu că vine vremea tot mai rea de-acum…
Mă uit cum tot cad frunze-ncet pe drum,
Și simt ca nu mai e-n curând de sagă…
Căci văd cocorii cum se-ndreaptă-n zbor
Spre țări mai calde unde-i veșnic soare,
Și uneori mă-ntreb de ce eu, oare,
Prefer să-ngheț în iarnă cu-al meu dor…
Îți împletesc o haină să nu te-apuce iarna,
Căci eu te știu, nostalgică cum ești,
Că vei rămâne-n loc, crezând că în povești
Să fii etern o toamnă, când fulgii-ncep să cearnă…
Ți-am asortat culorile să fii cât mai frumoasă,
Și știu că tu vei străluci încă în soare,
Căci până va cădea prima ninsoare,
Te vom primi încă mult timp la noi în casă…
Cu spice-ntr-un pahar culese de pe lanuri,
Câțiva știuleți cu dinții îngălbeniți de vreme,
Nu ai de ce, de-acuma, tu, toamnă, a te teme…
Căci noi cu tine facem în taină alte planuri…
Te și vedem cu strugurii mustind în cramă,
Cu roadele din vară acum puse în camară,
Și crede-mă că dorul de vară o să ne piară,
Și n-o să facem din venirea iernii nici-o dramă!

*Atinge-mi…*


Atinge-mi sufletul iubire,
Atinge-mi sufletul să plâng,
Sa plâng lacrimi de fericire,
Sa plâng… la tin pe piept…să plâng.

Pătrunde-mi raza de lumină,
În sufletul meuinima din lanţuri,
Astâmpără-mi foamea nebună,
Și -apoi rămâi…rămâi la mine-n gând.

Eliberează-mi inima din lanţuri,
Din zalele singurătăţi grele,
Ridică-mă…ridică-mă-n înalturi,
Să facem casă între stele.

Atinge-mi sufletul cu mângâierea ,
Parfumul dragostei…să-mi dăruiești ,
Și-nvață-mă să uit durerea…
Prin clipele când mă iubești.

Atinge-mi sufletul iubire,
Și ia-mă… cu tine du-mă printre stele,
Mă las-apoi acolo… dăruire,
Să fiu cu tin’… stăpâna visurilor mele.

*Cântă -mi Cobzar…*


Cântă-mi cobzar… cântă-mi acum,
De dor să-mi cânți de inimă nebună,
Arcuș să -ți faci din suflet de tăciuni,
Cântul viorii în lume să răsune.

Să-mi cânți de timpul ce-a trecut,
De vremurile-apuse-n cețurile vieți,
Adu-mi în minte ce-am avut și ce-am pierdut,
Pe lungul drum al vieții.

Să-mi cânți cobzar bătrân… să-mi cânți,
Ți-oi da doi lei doară să cânți,
Pe-arcușul ceterii în val curgând,
Să-mi plângă inima de dor prea plină.

Trimite-mi sufletul cu cântul tău,
Hoinar să umble printre stele,
Să bată pași din trecut,
Să-şi piardă umbra printre ele.

Frate fă-mă cu apus de soare,
În val de spume lacrima să îmi scufund,
Să plâng cu ploaia și să râd cu luna,
Apoi să vin din nou, un suflet pe pământ.

Mai cântă-mi tu hoinar prin doruri,
Mai dă-mi din vinul sorți să mai gust,
Paharul vieți să-l golesc cum se cuvine,
Apoi acasă să mă duc râzând.

Franko_ms Ravenna

*Părintele Calistrat – Despre grijile vieții – 2016*


Acest Om m-a făcut să văd multe lucruri mai clare, mai luminoase ! Mulțumesc Părinte !

Recomand cu mare drag acest video, vouă tuturor !

* Dureri Ascunse 13 *


Să începi o nouă viață. Era cap de listă în programul ei, care suna astfel Ș Să cumperi haine noi.
Să-ți cauți o slujbă.
Să-ți găsești un bărbat? Nu. Nu era încă pregătită pentru o relație serioasă și de durată. Mai întâi, trebuia să-și cunoască propriile sentimente în legătură cu ea însăși, cu identitatea ei ca femeie. Probabil haine noi,că avea nevoie de mult timp să se obișnuiască cu cea care era acum. Înainte se accepta așa cum era, fără acel sentiment de nemulțumire care o copleșea acum ori de câte ori se gândea. Trebuia să se regăsească pe sine înainte de a se oferi vreunui bărbat.
Trebuia să-și găsească ceva de lucru, să încerce să-și facă o carieră.
– Nu te grăbi îi spune fratele ei, când ea îi ceruse sfatul. Așteaptă slujba pe care o dorești cu adevărat. Nu e nici o grabă. Ne face plăcere să fii aici cu noi. Mai ales copiilor. Privirea și vorbele lui o mișcaseră. Fratele nu era vorbareț din fire, nu-și exprima sentimentele cu ușurință.
Nina se împrietenise cu menajera fratelui, o femeie scundă și plinuță, în jurul vârstei de cinzeci de ani. Era prietenoasă, vorbăreață, iar copiii o iubeau. Venea dimineață la ora zece, pregătea cafeaua, apoi se apuca repede de treabă. Umplea mașina de spălat rufe, o golea pe cea de spălat vase. Punea aspiratorul ori de câte ori rea nevoie și făcea o dată pe săptămână piața. Când se întorceau copiii de la școală, la ora unu, ea era gata cu toate. Pregătea o gustare pentru ei și, în timp ce asculta povestirile de la școală, bea și ea o cafea. În jurul orei cinci fratele venea acasă, cina era gata, iar menajera pleca. Era perfect. Nina știa ca fratele ei fusese norocos să găsească pentru copii o persoană caldă și grijulie cum era ea.
Săptămâna următoare, Kai veni la birou în fiecare zi Lucra la un articol pentru o publicație internațională. Nina se ducea la el de câteva ori pe zi, îi ducea cafea sau un sandviș la prânz.
-Ai grijă, îi spuse menajera într-o zi, Kai este un afemeiat, îi plac femeile, le iubește și le lasă. Nu mă înțelege greșit, adaugă ea repede, de teamă că spusese prea mult, e draguț, poate prea drăguț, dar numai spre propriul lui avantaj. Femeile se îndrăgostesc repede de el. Tot ce vreau să spun e că mă tem să nu suferi.
Nina râse.
– Fiți fără grijă, n-o să sufăr.
Menajera o privi neîncrezătoare.
– Este foarte chipeș și are niște ochi… N-am mai văzut niște ochi atât de albaștri !
Nici Nina. Ochii lui o vrăjeau, iar inima îi bătea nebunește când el o privea. Era un seducător, un seducător adevărat.
-Uite, ce părere ai?
Era un raport despre un proiect agricol. Nina îl citi cu o îngrijorare din ce în ce mai mare. Era raportul lui. În viața ei nu mai întâlnise o compunere atât de proastă, și credea că întâlnise deja tot ce putea fi mai rău.
– Tu l-ai scris ? întreabă ea.
– Ce s-a întâmplat ? Nu-ți place ?
Nina trase adânc aer în piept.
– Este groaznic. N-re nici un sens. Nu pricep nimic și sunt sigură că nimeni n-ar înțelege.
– Privi textul. Nu era scris de el – nu putea fi scris de el.
Nina puse hârtiile pe birou.
– Această bijuterie a elocvenței nu este a ta, nu-i așa? Dacă era, probabil că și-l ca face dușman pentru tot restul vieții. Kai scutură din cap.
– Nu. Am găsit raportul astăzi de dimineață și m-am gândit că ți-ar plăcea să-l citești.
– Ce-ai zice să-mi arăți ceva scris de tine ?
– Bine, uite. Îi înmână unul. Era articolul la care lucra. Nina citi câteva pagini, știind că el o privește.
– Nu e rău zise ea calm.
Kai se încruntă.
– Vrei să spui că l-ai putea scrie mai bine ?
– Bineînțeles. Asta mi-e meseria. Și mă pricep.
– Și ești și modestă, totodată, adaugă el.
Nina ridică din umeri.
– Uite aici, de exemplu. Compară aceste două paragrafe. Și fraza asta la care poți renunța este în plus.
– Ce-ai zice să-l scrii tu ? Rescrie și redactează totul. În schimb, te plătesc.
Auzise bine ? De fapt, nici ea nu știa sigur ce reacție așteptase de la el. Respingere, poate,
– Sigur ?
– Sigur. Este un articol important și dacă este bine scris, poate atrage atenția pe care o merită.
Ea zâmbi.
– De fapt, nu mă așteptam să primești critici de la o femeie.
Kai ridică din sprâncene în semn de întrebare.
– De ce nu ? Ești expertă. Zâmbi, în ochi citindu-i-se provocarea. Sunt minunat, poate, dar nu perfect.
– Și nici modest.
– Ei, atunci vom fi doi.
Nina râse.
– Când să fie gata ?
– Nu e nici o grabă.
Nina se autodepăși. Articolul era perfect – precis și concis până la ultima virgulă. Miercuri de dimineață se duse în biroul lui Kai și i-l dădu, simțindu-se ridicol de nervoasă. Nu era totuși cea mai mare provocare din punct de vedere profesional pe care o avusese, deci, de ce se simți așa ?
Îl urmări citind. Îi plăcea, chiar foarte mult, putea să jure. Când termină de citit, o privi și-i zâmbi.
– Cuvântul bine ales are putere de expresie, nu-i așa ? Cuvintele, se vede, sunt alese de o expertă.
– Mulțumesc, zise ea, simțindu-se absurd de încântată de aprecierea lui.
Refuză banii. Nu putea să accepte bani de la el. Fusese de acord că scrie articolul, mai mult pentru a-și dovedi profesionalismul decât pentru bani.
Dar Kai fu surprins de refuzul ei.
– Este o afacere, zise el. Ai muncit la articolul ăsta și meriți să fii plătită pentru efort.
– Aș vrea să-l iei ca pe un gest, ca pe un semn de…
Nu mai putea continua. Kai o privea în ochi.
– Da, zise el încet, încă privind-o. În cameră plutea un fel de așteptare, ca și cum cuvintele pe care urma să le rostească erau de o mare importanță.
– Ca pe un semn de prietenie, zise ea.

*Într-un Final Apoteotic*


De -atâta secetă pădurea
Uscată s-a plecat pân’la pământ
Și ramurile viselor turbate
S-au cam încins prin creierul de fum…

O boare dimineața
Încet mă răcorește,
-De te-ar lăsa, căldura asta…
Ecoul îmi vorbește…!

Îmbrățișată-n versuri
Să plouă peste mine nori,
Șuvoaie de cuvinte,
Iubiri în…reci…culori…
Să mai respir…un vis…
Să beau azi…o speranță,
Să mă hrănesc – scriind,
Să nu dau importanţă
Soarelui venit – turbat
Peste pământul singur
Să-l pârjolească, vai…
Fără un preaviz…e sigur…
Și azi în horă el
Pe toți să ne pornească
Până spre seară
Lați căzând pe perne
Acasă
Să stăm…
Și-n respirarea serii triumfale…
Să adormim…
Într-un final apoteotic
Căldurii ireale…!

*Chiar Și…*


Chiar și cel mai urât spin, are floarea frumoasă… Așa cum și cel mai urât om ascunde o bunătate în inima lui.

*Muza…*


Voi fi femeia ce-o iubești
În viata-ți agitată,
Sau în cuvinte mă amăgești
Pe-o foaie albă mată.

Voi fi femeia ce-o descrii
Având o poza-n față
Când mă așezi în poezii
Dorința-ți prinde viață.

Voi fi femeia dar și dor
Ce gându-ți răscolesc,
Cum se naște un amor
Și nopțile ți le -împlinesc.

Lacrimaroua

... e lumea mea si , te invit in ea ...

15 poems left by her

Către cititori: nu vă însușiți creațiile de pe acest site deoarece sunt proprietatea creatoarei. Conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor nu pot fi folosite fără acordul acesteia. Specificaţi sursa de inspirație!

Miss Ayo Délé

Le blog givré, pétillant et coloré pour tout ce qui me passe par la tête : mode, beauté, art, culture, cuisine, politique, société... / The frosted, sparkling and colorful blog for all that pass me through the head : fashion, beauty , art, culture, cooking, politics, society...

Strop de lumina

Aş vrea să fac cu tine ceea ce face primăvara cu cireşii...

Pays de poésie

Voyage en sonnets vers ailleurs avec Cochonfucius

liviu mataoanu

Personal page WordPress.com site

CENZURAT

Crede in ceea ce esti

Poetul Virtual

Învaţă să asculţi.

Victor Ilina

O încercare

Cristian Blog

„În spatele unui lucru banal se poate ascunde o întreagă poveste”

whisperer2

Just another WordPress.com site

Sâmburi

Niciun sâmbure nu e ceea ce pare a fi.

Comedie

Blog de Comedie

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte

Freue dich auf Biene's Wordpress 2013

Ich bin nicht auf dieser Welt,um so zu sein, wie andere mich haben wollen.

Schau dich bei mir um und komme wieder

Der beste Weg, andere an uns zu interessieren, ist der an ihnen interessiert zu sein.

Emanuela Istrate

"Daca vrei să te înveţi – învaţă pe alţii!" – Cicero

Confesiunile unei tinere .🎭

Am sã scriu pânã când mintea îmi va fi secãtuitã de gânduri și pânã însuflețirea îmi va pieri în marea paradisiacã a Universului serafic.

cala19ani

Jurnalul unei studente din București

by Natasha Alina

Blog de scriitor

SumitOfficial's Blog

Continuous Progression, Exponential Growth.

chezgeorgiana

„Lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti când vii, ci cum o laşi când pleci. Încearcă să laşi în urma ta lucrurile un pic mai bune decât le-ai găsit.” (Aurelian Silvestru)

Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

jurnalul unei femei puternice

Unele femei aleg să își urmeze bărbații, în timp ce altele aleg să își urmeze visul. Dacă nu știi ce cale să alegi, amintește-ți următorul lucru: cariera nu îți va spune niciodată că nu te mai iubește.

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

annazidezi

Bine ati venit pe blogul in care veți găsi momente,trăiri,întâmplări din viata mea.

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

mikesteeden

THE DRIVELLINGS OF TWATTERSLEY FROMAGE

time 2 photograph

I sell ideas, not photos

From Far Away 🔛

When something is meant to be yours, it will be.

mysuccessisyoursuccess

Just another WordPress.com site

Despre trup şi suflet

Primăvara din sufletul tău ar trebui să fie capabilă să dezghețe iernile din sufletele celor din jur. Alege să fii primăvara pe care ai dori să o vezi în ceilalți. Poți începe cu un zâmbet. (:

„ALTERA PARS”

Autor: ERWIN LUCIAN BURERIU. Materialele, grafica și fotografiile îmi aparțin. Pe frontispiciu -„Hagymatikum” din Mako (Ungaria)

%d blogeri au apreciat asta: