🐭Șoarecele Și Pisica🐈

Bună seara!

Am dorit să ne mai înveselim puțin, să vă las veseli până când voi reveni…!!! Gânduri bune!!! ☕🍀😉🤝

 

Într-o cârciumă, departe,
Undeva lângă Urlați,
S-adunară-n miezul zilei
O grămadă de bărbați.
La o masa jerpelită
Stau Mitică și Vasile
Și cinstesc în două țoiuri
Frumusețe-acestei zile.
Cam plăpânzi la-nfățișare
Și-obosiți de-atâta muncă,
Supărați pe a lor soartă
Le cam beau pe unde-apucă.
După câteva pahare
Năpărstocul de Mitică
Se trezi să dea din gură,
Lui Vasile-așa să-i zică:
-Bă, Vasile, bă! Degeaba
Ai trăit pe lumea asta,
De nu-i tragi cu beutura
Ca, apoi, sa-ți bați nevasta!😉
Nici nu-nchise bine gura
C-apăru de nicăieri
Tocmai soața lui Mitică:
Cea mai rea dintre muieri!🤣
-Fii al dracului, Mitică!
Stai la cârciumă în sat?
Te-am trimis după făină
Și-aci te-ai împiedicat?
Las’ că vedem noi acasă,
Ai să zaci o săptămână!
Mă lăsași cu toată treaba
Și tu stai cu țoiu-n mână?
Speriat, pipernicitul
Mai să-nghită și paharul…
Se grăbi să se ridice
Și să-nfrunte-n ochi amarul:😜

-Stai, Ancuțo, ca aicia
N-am venit dupe beut!
Mă chemară niște semeni!
Eu, ca omul, îi ajut.
-Îi ajuți să toarnă țuica,
Mai apoi ajuți s-o bea?
Când ți-oi bubui vasilca
Oare ei te-or ajuta?…
Ce mai fuse? Nu se știe!
Că…pe-aci ți-i potecuța!…
Da-ncepură toți să râdă🤣
De Mitică și Ancuța.
Șovăind, scânci Vasile
Bâlbâit, cu prune-n gură:
,,De-aș avea așa zdrahoană,
M-aș lăsa de beutură!”….
_Știi, în lipsa ei_Pisica_
Șoarecii joaca pe masă.
Însă ce le poate pielea
Când se-ntoarce ea acasă!!!…🤣😜😉🤝

Reclame

*Spirală*

N-am fost nu sunt și n-o să fiu
Nimic ce alții-ar fi dorit
Nu sunt perfectă și o știu
Dar ce-i perfect în infinit
Căci ne-am născut aduși pe lume
Noi n-am cerut sau n-am fi vrut
Ni s-a ales o zi anume
Când din dureri am apărut
Ne-am tot zbătut apoi în viață
Plecând să ne-mplinim destinul
Tot răsucind mosor cu ață
Și bând din când în când pelinul
Am mai amestecat din toate
Când miere dulce când amar
Sperând că într-o zi chiar poate
Doar elixir va fi-n pahar
Eu nici n-am înțeles prea bine
De ce ne naștem să murim
Când rostul vieții-l știm în fine
O amintire devenim
Sunt doar o umbră trecătoare
Pe o spirală răsucită
O-ntârziată călătoare
La trenul vieții pe-o orbită

*Poveste…*

De n-aș fi fost, de n-ai fi fost,
La nimeni nu i-ar fi păsat…
Dar viața noastră n-avea rost.
N-am fi trăit cu-adevărat.
De nu ne-am fi-ntâlnit noi doi,
Doar dintr-o pură întâmplare,
Treceau degeaba ani șuvoi
Din timpul nostru-n calendare…
De nu mi-erai, de nu-ți eram,
Ne rătăceam pe drum de veri,
Și nu simțeai, și nu simțeam,
Că ne iubim la fel ca ieri…
De nu ne-am fi gustat sărutul,
Furat din mierea unui fagur,
Am fi trăit cu neștiutul
Pasiunii preschimbate-n abur…
Și-acum, că ierni de dor ne trec
Poteci pe drumuri cu zăpadă,
Doar amintiri ne mai petrec,
Când fulgii reci încep să cadă…
Dar încă suntem împreună…
Eu, trupul tău, tu, trupul meu,
Pe drumul vieții, mână-n mână,
Și-așa vom fi mereu…mereu…

*Caii Se Împușcă*

În ochii lui, duioși, se oglindește cerul
Ca-ntr-o oglindă clară, fermecată,
Și-ngroapă nedreptatea adânc, sub o lăcată,
Și-nfruntă, resemnat și soarele și gerul.

E sprinten ca săgeata și tare cum i-o stâncă
Iar pieptul lui puternic e din oțel armat
Chiar dacă-n el tresare un suflet zbuciumat
Și muge înlăuntru-i durerea lui adâncă.

A fost slugă o viață și rob fără simbrie
Că hrana ce o are abia îl amăgește
Și frunza de la zarzăr, nițel, îl adumbrește
Iar altceva…nimic, doar bici și birjărie.

Stăpânu-i cată pricini și îi iuțește pasul
Cu-njurătură cruntă și lovituri haine
Din aburi de alcol, iar el printre suspine
Își întărește trupul și-și tremură popasul.

Dar într-o zi-n umbrișul și-abruptul de pădure
Trăgea, în sarcini grele, mormanele de lemne,
Stăpânul îl lovea, lăsând pe spate semne
Și speriat de trudă și neputând să-ndure

Se-mpiedecă de cioturi, de frâie și de hamuri
Și se rostogoli în nechezat amarnic
Pe panta lunecoasă a muntelui, zadarnic
Cerca să se ridice, lovea în lemne, ramuri.

Și-nțepeni apoi. Picioarele i-s frânte
Și vlaga și puterea i se duceau spre cer
Dar cel ce-l avusese, mojic în caracter,
Lovea și-acum, să-l scoale ori doar să-l înspăimânte.

Dar ochii goi de-acuma, de neputința cruntă,
Privesc nu ca-n oglindă, ci trist și resemnat…
Și ce-au știut a face? Nimic, l-au împușcat,
Căci caii se-mpușcă iar moartea se înfruntă.

Risipind secunde

Am ramas fara cuvinte! Frumos draga mea! TARE FRUMOS!!!!

Poteci de dor

Ce bătrâni ne-am făcut
tot sperând că-ntr-o zi
vom fi tineri din nou,
vom mai fi iar copii.
Şi ce trişti am ajuns
căutând fericiri
printre umbre-n apus,
prin mirese şi miri

Ce departe ne-a dus
căutarea de noi,
risipind aşteptări

Vezi articolul original 51 de cuvinte mai mult

Tic-tac

Superb!**********

racoltapetru6

Nimic nu e etern, firește,
Doar timpul care nu se-oprește,
El ne adună laolaltă
Și tot el ne desparte-odată.

Nimic nu dăinuiește veșnic,
Oricât ar fi de mult sau trainic,
Iar tot ce are un început,
Se va termina, neabătut.

Să ne împăcăm cu acest gând,
Savurând momentele pe rând,
Cu ochii largi și strălucitori,
De parcă am fi nemuritori.

Trăiește fiecare clipă,
Făcând de zâmbete risipă,
Și de speranțe, totodată,
Împărtășite-n lumea toată.

Iar înainte de plecare,
Vom avea zilele ușoare
De vom păstra în amintire
Doar vremurile de iubire.

Vezi articolul original

*Iubirea Mea Din Stele*

Pe-o frunză de omăt, mi s-a părut că zăresc umbra ta,
Era impunătoare dar gingașă, însă tremura ca o stea,
Am vrut să o îmbrățișez cu dor, dar era rece ca gheața,
Lacrimi fierbinți, de tristețe, mi-au brăzda, adânc, fața.
Credeam că iubirea mea din stele a revenit pe pământ,
De când s-a-nălțat, tainic, la cer sunt numai cu ea în gând,
Întrebam fiecare fulg de nea despre noi și iubirea noastră,
El mă mângâia în treacăt, apoi se oprea obosit la fereastră.
Pe-o frunză de zăpadă se aștern, încet, petale palide de vis,
Eu închid ochii să călătoresc, aievea, spre tine-n Paradis,
Pierdut la margine de timp, te caut, te strig, să vii la mine,
Tu zbori pe un fulg sclipitor, cu mine doar iarna grea rămâne.
Mi-ai lăsat în suflet iarna, ca pe-o tristă și nesfârșită poveste
A unei iubiri frumoase, care a fost, dar astăzi nu mai este,
Tu, Luceafăr între stele, îmi zâmbești o clipă cu înserarea,
Sufletul meu pustiit învață singur să soarbă, în taină, uitarea.

*E ușor…*

E ușor să judeci, când nici tu nu înțelegi
Și calci tot timpul în picioare ale vieții legi,
Ele nu sunt scrise în hrisoave sau tratate,
Caută-le-n suflet, le vei găsi acolo pe toate!
E simplu să îl judeci, pe cel care greșește,
Ajută-l, de poți, este mult mai omenește,
Nu sta mereu la pândă doar ca un vânător,
Aperi legile, îndrumându-l pe nelegiuitor.
E mai comod să judeci, e ușor și dă bine,
Crezi că poți să-l judeci pe cel de lângă tine,
Ești necruțător, e mult mai grea iertarea,
De sus privești disprețuitor, scrutezi zarea.
E bine să judeci și să dai verdictele tale,
Cel ce nu-ți dă dreptate, sigur a greșit calea,
Când nici tu nu știi care-i calea cea dreaptă,
Nu arunca primul piatra, fii bun prin faptă!

*Ce Spui Bătrâne?*

 

 

 

 

 

Bătrâne, ce mister se-ascunde sub tâmpla ta încărunțită?
Ce gânduri, oare, te frământă? Ori vreo durere te apasă?
Nu știi că fiecare clipă,ce-a fost de Domnul dăruită,
Merit-a noastră prețuire? Zâmbește! Viața e frumoasă!
Ți-s anii grei ce-i porți pe umeri? Sau teamă ți-e cumva de moarte?
Ori pribegești de unul singur, prin lume, părăsit de toți?
Câți și-au dorit să mai trăiască, povară ca a ta s-o poarte!…
Dar nu le-a fost îngăduită…Hai, spune-mi, tu de ce nu poți?
E viața asta o minune!!! Fără de seamăn bucurie!!!
Atât cât ți-este dăruită, profită de pe urma ei!
Iar darul oferit de Domnul, din marea lui mărinimie,
Să îl cinstești cum se cuvine! Dar tu ce faci? De ce nu vrei?
-Îmi spui că e minune viața ce-a fost de Domnul dăruită?
Copil naiv și fără minte, n-ai înțeles nimic din ea!
Dac-ai venit pe lumea asta, vreo datorie neplătită
Mi te-a adus! Nu-ngăduința ! Nu ai de ce-a te bucura!
Păcatul te-a adus pe lume! Și lupți pentru a lui iertare!
Iar sufletul să-ți șlefuiască ,trecând prin pară și prin foc,
Să-l scuturi de nelegiuire, cerând la Domnul îndurare!
Iubirea, mila și credința să-și aibă-n el cinstitul loc!
Nu căuta cu-nverșunare să guști „dulcețurile” vieții,
Ce sufletu-ți ademenește cu mincinoasele-i „minuni”,
Că-n loc să-ți ușurezi povara, ajuns la anii bătrâneții,
Nu vei scădea din datorie, ci tot mai multă ai s-aduni!
A cam uitat, se pare, omul, de-adevărata lui menire,
Umblând să-și afle fericirea aici, în efemerul trai,
Că viața-i numai o-ncercare, c-adevărata Fericire
E-a Sufletului!…Când găsește drumul de-ntoarcere în Rai…

*Iubirea Nu Se Pierde*

Iubirea nu se pierde, iubirea se destramă,
Răpusă de trădare, ne-ncredere și teamă,
Ca pasărea din*nalturi, atunci când e rănită,
Secând așa cum seacă fântâna părăsită.
Sleită de putere și-nvinsă de orgolii,
Un timp mai poposește să-și plângă un regret,
Din fluturii albaștri rămâne-un roi de molii,
În candela ce-a ars-o, se stinge-ncet-încet…
IUBIREA nu se pierde și nici nu se destramă,
Nici vântul, apa, focul, nu stau în calea ei,
De ți-ai pierdut iubirea, IUBIRE nu se cheamă!
E doar o amăgire… Lipsită-i de temei!
Să vrei a întâlni-o de gând curat te-ndeamnă,
Căci zece vieți de-a rândul tu poți a căuta
Dar fără a găsi-o!…De nu știi ce înseamnă,
Nu îi cunoști valoarea, ori nu ești demn de ea…

*Ninsoarea…*

În noaptea asta ai albit bătrâne și ți s-au prins pe ramuri stele,
La fel ca tine am albit și eu, dar port în suflet doruri mari și grele,
Ești troienit codrule, dar nu-ți pasă, la primăvară iar întinerești
Și vei avea, din nou, tot ce-ai pierdut în toamnă și tot ce iubești.

Pe tâmpla mea a nins ca și pe tine, dar albul se întinde ne-ncetat,
Nimic din ce-am pierdut, în timp, prezentul nu mi-a mai înapoiat,
Nici viitorul nu-mi surâde ca ție și greul, iată tot mai greu se face,
C-așa e scris în legea firii, să primești tot ce ți se dă, nu ai ce face.

Privesc cum ninge, ca-n povești, peste copacii tăi ca de cleștar,
Ce stau cu brațele deschise spre cer, să primească minunatul dar,
Ei sunt frumoși, chiar dacă-s goi, bătrâni și fără podoaba cea verde,
Nimeni nu le plânge de milă, încântat este, mereu, cel care-i vede.

Eu mă prind în jocul fulgilor de nea, visez că zbor în lumea de poveste,
Acolo unde e doar tinerețe fără bătrânețe, magie și iubire veșnică este,
Zăpada e roșie de macii răsăriți prin ea, sub razele sclipitoare de soare,
Aici durere nu există, e numai fericire și peste tot e pace și splendoare.

*Te-Aștept Deseară*

Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară,
Să-mi vii pe-aceleași tainice poteci,
Așa cum ai venit întâia oară
Și de la mine n-ai mai vrut să pleci.
Îmi ningi în suflet flori de primăvară
De când cu mine viața ți-o petreci,
Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară,
Să-mi vii pe-aceleași tainice poteci.
Orice secundă,-n lipsa ta, e-amară,
În pieptul meu se zbat fiorii reci,
Abia plecat, mi-e dor de tine iară
Și îți șoptesc, prin gânduri când îmi treci:
Te-aștept, iubitul meu, te-aștept deseară

*Profesorul de logică…*

Profesorul de logică: – Curtea școlii are lungimea de 52 de metri și lățimea de 38 metri. Ce vârstă am eu? – 44, domnule profesor, răspunde Bulă.
– Perfect, Bulă! Acum, explică-le colegilor tăi cum ai ajuns la această concluzie. – Pai, am un vecin pe jumătate nebun ca dv. și are doar 22! După ce pică examenul la logică, Bulă își întreabă profesorul: – Dacă vă pun o întrebare de logică la care nu-mi puteți răspunde, mă treceți? – Hai să vedem, zice profesorul zâmbind.
– Să o tai în 6 felii sau în 12? – În 6, nu cred că pot să mănânc 12. Profesorul de logică: – Curtea școlii are lungimea de 52 de metri și lățimea de 38 metri. Ce vârstă am eu? – 44, domnule profesor, răspunde Bulă. – Perfect, Bulă! Acum, explică-le colegilor tăi cum ai ajuns la această concluzie. – Pai, am un vecin pe jumătate nebun ca dv. și are doar 22! După ce pică examenul la logică, Bulă își întreabă profesorul: – Dacă vă pun o întrebare de logică la care nu-mi puteți răspunde, mă treceți? – Hai să vedem, zice profesorul zâmbind. – Ce este în același timp ilogic, dar legal, logic, dar imoral, ilogic și imoral? Stă profesorul, se gândește un timp, apoi se dă bătut. – Nu, Bulă, nu știu ce este. Ia spune-mi tu! – Ilogic, dar legal este faptul că sunteți căsătorit cu o femeie mai tânără decât dv. cu 25 de ani, logic, dar imoral este faptul că aceasta are un amant muuuult mai tânăr decât dv. și ilogic și ilegal este faptul că acum o să-l treceți la examen pe amantul acesteia.

*Leul😂Elefantul…*

Leul iese dimineața nervos din casa și da cu ochii de vulpe:
– Cine e regele animalelor?
– Tu, tu, tu ești, maria- ta, zice vulpea înfricoșată.
Mai merge și dă peste lup:
– Ia zi, cine e regele animalelor?
– Maria-ta, zice lupul galben de frică.
Mai merge el și într-o poiană dă peste elefant, care mânca liniștit niște iarbă:
– Ia zi, mă, umflatule, cine e regele animalelor?
Elefantul îl prinde cu trompa după cap, îl izbește de vreo 3 copaci și-l lasă lat în mijlocul drumului.
După vreo jumătate de oră, leul se ridică anevoie de jos:
– Ei, dacă nu știi, nu știi și gata, nu trebuie să devii violent!😂

*Ești Darul Promis!*

N-am crezut aşa putere să se-ascundă în cuvânt,
Unul singur şi acela nerostit…numai un gând…
Am ştiut din prima clipă că de cer ai fost trimis
Ca un dar pe care viaţa mai demult mi l-a promis.
M-am lăsat purtată-n braţe de iubirea ce-am simţit-o,
Legănată de un murmur ce mă însoţea:,,Iubito!…”
Cum atrag în miez de noapte ochii trişti lumina lunii
M-ai atras ca pe o frunză în vârtelniţa furtunii
Şi îmi strig la cer iubirea ce mi-a ars fiinţa toată
Cum nici visul nu mi-a spus-o c-aş putea iubi vreodată
N-ai să poţi avea scăpare chiar de vrei a te ascunde,
Gândul meu te însoţeşte şi te caută oriunde,
Mai presus de raţiune şi de tot ce ne desparte
O iubire-adevărată trece dincolo de moarte!
Nu-ndrăznesc nici ca idee, nu am cum, nu vreau să cred
Că din inimă vreodată aş putea să te mai pierd,
Că pierdută-aş fi-n vecie, preschimbată-n umbra ta
Până-n clipa-n care cerul printre stele mă va lua…