Ah, tu, Iubire, cât de hoață ești!
Te-am așteptat cu inima deschisă,
Am pus mușcate roșii la ferești
Să-mi vii cu fericirea mult promisă.
Am adunat boboci de trandafiri,
Însângerându-mi palmele cu spinii,
Făcând , de dragul tău, nelegiuiri
Și suportând , în piept, durerea vinii.
Să-ți dau în dar tot ce aveam de preț,
Cinstind cum se cuvine-a ta venire,
Am înghițit al lumii-ntreg dispreț.
(Găsind, în gestul meu, o rătăcire…)
Și ai venit…De n-ai mai fi venit!
Te-ai dovedit a fi o prefăcută…
Dosind la brâu tot ce ți-am oferit
Mi-ai dat să beau din vinul de cucută.
Să gust un strop, m-ai îmbiat zâmbind,
Spunând că-i elixirul fericirii…
Te-am ascultat…și am murit trăind,
Ca suflet orb, în temnița iubirii…
Nu plâng, nu strig, nu urlu, nu blestem,
Am să îmi port pe umeri greaua cruce
C-am îndrăznit în viață să te chem,
Sorbind, din cupa ta, otrava dulce.
Crezând nemuritoarele-ți povești,
Doream din mult promisa fericire…
Dar tu, nebuno,( Cât de hoață ești!)
M-ai vrut o condamnată la iubire!
Ascultă vântul…ce duios
Când, uneori mai scriu prostii,
Aniversare fericită cu WordPress.com!
Ni se destramă visele-n ninsoare
Uneori nu vezi ce ai în fața ta decât după ce sa dus. Se întâmplă mai mereu. Dragostea, Respectul, Aprecierea, Prietenia, Sentimentele frumoase. Astea pier primele. Rămâi doar cu amărăciunea. Și cu amintirea care îți îngreunează sufletul. Ca un fel de povară, invizibilă dar mereu prezentă. Și ne întrebăm de ce se întâmplă astfel. De ce ne place să ne chinuim. Sau dacă nu ne place de ce o facem? De ce dăm cu piciorul lucrurilor bune din viața noastră atât de ușor? De ce trăim cu regretul lui ieri și cu povara deciziilor luate prea ușor? De ce ne este teamă să spunem că IUBIM, că greșim, că vrem să fim iertați? Ne este mai frică de frumos decât de singurătate și pustietate. Ne complacem în mizeria propriilor greșeli în loc să ne scuturăm de praful reținerilor. Ne pedepsim pentru că am îndrăznit să visăm, pentru că am aspirat la ceva mai mult decât alții, pentru că am făcut un pas în afara zonei de confort. Uneori ești atât de buimac încât nu vezi că te scufunzi, că bați pasul pe loc că ai pierdut noțiunea timpului. Uneori ești atât de pierdut încât nu simți că ți s-au scurs printre gânduri toate dorințele absurde care odată te făcea să simți că trăiești. Trezește-te omule și bucură-te de viață. Iubește-te și iubește-i pe cei din jurul tău. 
L-am întâlnit, desculț, hălăduind prin ploaie,… și desenând iluzii pe asfalt, habar n-avea că inima-i văpaie, căta, adânc, cărarea spre ÎNALT. Credeam că arunca cu pietre în timpul ce s-a scurs, fără ecou El… nu vedea că apa curge-n streșini și nici că-i șiroiește pe tricou!… Priveam cum se plimba prin ploaie, cătând atent la apa de pe-asfalt, priveam pe geamul de odaie cum culegea, în gând, fărâme de Neant. Priveam desculțul om din ploaie și-mi încolțea în minte-un gând tăcut, să ies la geamul de odaie, să-l prind… și-n suflet să-l sărut. Și cum stăteam privind din umbra, ca la un film, bătrân și mut, sărutul mi-a înghețat pe buze… Fiindcă desculțu’-n ploaie încet, pe nesimțite-a dispărut. 
Ne-am întâlnit pe vremuri de restrişte,
Nimic nu are valoare fără o lume frumoasă, fără pace, armonie, prietenie şi dragoste. Oamenii sunt făcuţi să fie aproape, să fie împreună. Cu toții suntem dependenți de iubire şi de prietenie. Prietenia înseamnă „împreună”. Împreună la bine, la greu, cu râsete, dar şi cu lacrimi, cu tot ce înseamnă un om. Pentru mine, cuvântul „împreună” înseamnă enorm. Într-o zi o să vă povestesc despre acest cuvânt… Acum vă mulţumesc pentru tot şi vă reamintesc din nou că sunteţi buni, frumoşi, minunaţi şi că meritaţi să aveţi tot ce este mai bun
La noapte ne certăm definitiv,
