*Cuvânt Pe Aripi De Dor…*

Mi-ai cunoscut tăcerile
Când în mine gândul striga,
Mi-ai cunoscut negura șoaptelor
Bezmetice-n noapte,
Cântecul suav al atingerilor de vis,
Descătușat în chemări lăuntrice…
Atinge-mi sufletul cu pana cerului,
Pe el e scris numele tău, iubire…
Ai trimis transparența gândului tău,
Cuvânt pe aripi de dor…
Desișul desfrunzit de temeri
S-a năruit strivit de speranța,
Presărată-n marea așteptării…
Fiecare val de dragoste
Inunda câmpia șinelui…
Acostez pe țărmul tău, dragoste,
Insula luxuriantă, verde a desfătărilor,
Sub cerul senin al zorilor de viață.

Anunțuri

*Viața Este Și Va Fi Un Mister*

Un amalgam de întrebări, fără răspunsuri clare, văd viaţa ca pe ceva obiecţi, adeseori rece fără precedent…uni sânt fericiţi (spun ei)…ce este fericirea? Un sentiment, o stare, sau poate un ciclu peste care simţind că suntem fericiţi uităm de rutina cotidiană pentru o clipă…Dezamăgire, alt sentiment de data asta rece, şi constant pe timp îndelungat…Iubire…sentiment pur din subconștient, nu poţi controla, este o stare, un făcut, un gând, un pas, amintire, dorinţă…etc…Trecem peste aceste etape ale vieţii noastre… Naşterea…alt sentiment…de un nou început, responsabilitate, grijă… durere… şi emoţii peste limită… Viaţa este şi va fi un mister.

*Spre Un Nou Început*

Am deschis fereastra
Spre- un vis ;
Către-o noua zi,
Ca un surâs de copil,
Senină,
Plutind printre nori de argint…
Neatinsă de nici o durere, sau plâns.
Am deschis fereastra
Spre zori,
Către-un nou început,
Către-un câmp plin de flori;
Spre ramul de pom
Îmbătat de parfum,
Spre mărul cu rod ,
Așezat lângă drum.
Am deschis, azi, fereastra,
Spre munții înalți .
Privesc înspre vârfuri
Îmbrăcate în alb;
Mă îmbăt de înalt,
De dorința să urc
Spre albastre lumini,
Spre un nou început.

*Dacă Nu… *

Dacă nu știi să-ți îngrijești grădina sufletului, te vei trezi mereu înconjurat de urâtul cotidian și de fantasme negre… sufletul trebuie să fie cea mai minunată grădină de flori în care să te plimbi liber alături de iubirea ta… acolo ești tu, acolo aduci mereu ceva bun pentru cei dragi… acolo iubești!

*Lara Fabian – Liubov, p-Pohojaia Na Son – Dragostea, Asemenea Unui Vis*

… Mă văd în ochii tăi ca-ntr-o oglindă,
mi-e frică să nu-mi pierd reflexia din ei.
În întunericul nopţii şi în sufletul meu
nu vreau să fii doar un oaspete.
Te iubesc, aşa cum iubeşti o singură dată în viaţă,
ca şi cum nici soarele nu a existat până la noi.
M-ai ferit de griji şi supărări,
Şi cheile Fericirii le-ai găsit pentru mine,
pentru mine le-ai găsit.
Iubirea e ca un vis,
sunetul cristalin al inimii.
Repet în linişte ca un ecou,
misteriosul – Iubesc.
Iubirea e ca un vis,
mi-a adus fericirea în casă,
dar spre deosebire de vis,
las-o să nu se termine vreodată.
Eu iert Singurătatea şi Tristeţea,
mi-ai spus că nu mă voi întoarce la ele.
Acum avem doar Iubire,
aşa cum se întâmplă doar într-un dulce vis,
sunt în ochii tăi şi nu te voi pierde.
Iubirea pe Despărţire nu o dau,
ea este nepreţuită
şi visul ei
merită ca această Fericire să fie cu tine,
să fie totdeauna cu tine …
_____________
… *** … — melodie interpretată de Lara Fabian, „Iubirea, asemeni unui vis” – titlul original „Lyubov’, pokhozhaya na son”.

*Întrebări…*

Ți-ai întors vreodată capul,
Să te uiți ce lași în urmă ?
Lași o casă ridicată,
Lași ruină, lași furtună?
Lași durere, lași iubire,
Lacrimi ce ar vrea să țipe,
Umilințe și regrete?
Lași un pom sădit de tine,
Două mâini ce se ridică,
Către cer, a rugăciune?
Lași lumina revarsată,
O gradină înflorită,
Gânduri, ce spre nori se-înalță?
Ți-ai întors privire-n urmă,
Să regreți măcar o clipă,
Că în loc de primăvară,
Ai chemat, în grabă, ciocli?
C-ai oprit izvoru-n cale,
Să n-adape muritorii?
Că ai semănat furtună,
Buruieni, în loc de grâne,
Lacrimi grele-n loc de zâmbet,
Răutate și urgie-n loc de pace și iubire.

*Nu Am Deranjat…*

Vă reţin de îmi permiteţi şi aveţi un strop răbdare
Două vorbe a vă spune, cu scuzele de rigoare…
Chiar de ştiu că vor fi unii care se vor supăra,
Vreau să le transmit ,,în versuri” care e părerea mea:
Nu mă cred nici o ,,poetă”, nici deşteaptă, nici frumoasă,
Sunt un om ca orişicare cu cei şapte ani de-acasă,
Nu cerşesc apreciere, nu mă bat cu pumnu-n piept
Dar vă rog, dacă se poate, să aveţi un pic respect.
Am tăcut, am fost gentilă apelând la bunătate,
Însă nu trageţi speranţe c-am să le înghit pe toate.
Nu am deranjat pe nimeni încercând a-mi ţine gura
Însă unii dintre semeni au cam întrecut măsura…
Nu vreau faimă, nici favoruri, nu iau locul nimănui,
Deci găsesc că nu e cazul să fac voia orişicui.
Nu aştept nici comentarii şi nici like de complezenţă,
Că nu strig nici catalogul, nu fac lista de prezenţă-
De vă face vreo plăcere ce postez, să mă citiţi
De nu, fără supărare, vă invit să mă păşiţi…
Nici pe Dumnezeu din ceruri nu-l iubeşte toată lumea
Deci nu cred că tocmai mie mi s-ar întâmpla minunea!
Nu m-am scos la licitaţii, nu mă vând pe trei parale,
Nu am dat anunţ pe site-uri, nici la matrimoniale,
Nu înghit o umilire cât timp eu nu umilesc
Şi din fire cu dobândă datoria mi-o plătesc.
Cine crede că-nălţimea mult prea mare n-o suport,
Să mă şteargă din ,,memorii”, mă scuteşte de efort!
Cine vrea ca, din plăcere, lângă mine să rămână
Cine nu poate să plece, nici măcar nu cer să-mi spună.
Unul dacă mi-e aproape voi trăi fără regret
Că acela mi-e prieten, mă respectă şi-l respect.
Să mă ierte toţi aceia care au gândirea trează,
Că această ,,poezie” lor nu li se adresează
Sunt vizate ,,cunoştinţe” ce s-au regăsit ,,în vers”
Şi pe care , din păcate, astăzi le salut ,,din mers”.
Fiindcă după cum se vede am răbdarea ,, pe avarii”
Nu vă dau alte detalii, nu răspund la comentarii.

*Iubesc Și-Atât!*

Dac-ai simţit o adiere
Pe buze cum te-a mângâiat,
Să ştii că n-a fost numai vântul,
Ci gura mea te-a sărutat.

Căci vântul e dator la mine,
Să mă refuze n-avea cum,
Prin el eu ţi-am trimis sărutul
Deşi nu prea-i erai în drum…

Să nu te miri dacă vreodată
Te-oi pomeni cu mine-n zori,
C-aşa sunt eu :surprinzătoare
Şi chiar nebună uneori!

Să-ţi fur numai o-mbrăţişare
Şi un sărut dac-aş putea,
Să le ascund la mine-n suflet
Apoi în grabă aş pleca.

Să nu întrebi ce e cu mine!
Senin, în ochi să mă priveşti,
În ei ascund atâtea taine
Şi-am să te las să le citeşti.

Apoi să nu aştepţi răspunsuri
De ce şi pentru ce iubesc? Şi cât?
Eu când iubesc nu am măsură,
Iubesc sau nu iubesc! Atât!

*Nu Ești Fără De Păcat!*

Tu crezi că altu-i vinovat de toate,
Că-i cel mai rău și cel mai mincinos?
Dar te-ai privit de-aproape în oglindă
Să vezi ce-ascunde chipul tău frumos?
Ți-ai pus măcar o dată întrebarea
În urma ta ce lacrimi s-au vărsat
Indiferent trecând pe lângă oameni?
Câți ai rănit și câți s-au supărat?
Preocupat de-ambițiile tale
Voind să urci pe scară tot mai sus,
Tu n-ai lovit pe nimeni peste glezne
Făcând să doară, fără să-ți fi spus?
Privești numai la cel de lângă tine
Și-i cauți vina-n fiecare pas?
Oprește-te un pic din clevetire
Și vezi în umbra-ți răul ce-a rămas!
Căci ai mințit și tu la fel ca altul,
Când adevărul nu ți-a convenit,
Și înfrânat de ai fi fost la toate
Măcar cu gândul ai păcătuit.
Și ai ascuns de cel de lângă tine
Pornirile ce-n suflet se nășteau,
Te-ai prefăcut a fi un miel când ura
Și furia în tine clocoteau…
Cu ce crezi tu c-ai fi mai bun ca mine
De-mi râzi în urmă și vorbești de rău?
Căci nu e unul fără de păcate
Și toate ni le știe Dumnezeu…

*O lume nebună*

Trăim într-o lume nebună și roasă de mii de păcate,
Ne-nfigem cu bună știință cuțitul, adânc, pe la spate,
Mințim și furăm, și ni-i bine când răul ne macină firea,
Călcăm în picioare principii și tot mai sperăm nemurirea.
Valoarea nu are valoare și mare-adevăr e minciuna,
Trăim ca și când nu ne pasă! Ca-i bine sau rău, e totuna!
Privim prin perdele de ceață (o mână din cei ce mai văd)
Și nu îndrăznim și ni-i teamă s-oprim al căderii prăpăd.
Aducem în față scursura ce-o scoatem din negrul nămol
Ca orbi laudându-i veșmântul deși ,,Împăratul e gol!”
Lăsăm să conducă hiena, pornind vânătoarea de lei,
Ne-ascundem plângând după deget făcând fără rost voia ei.
Trăim într-o lume nebună și totul în jur îmi repugnă
Căci leu-i redus la tăcere.
Hiena e rege în junglă!

*Rămâi Cu Mine*

Când noaptea neagră îmi cade la fereastră
Și norii grei de lacrimi, pe suflet mă apasă,
Tu, prinde-mă în brațe, nu mă lăsa pierdută
Alină-mi inima, alungă azi durerea mută…
La piept mai strânge-mă, să-ți simt azi inima,
Tu, nu te ascunde-n dimineți și nu pleca în zori,
Fă-mi cuib în suflețel la tine, acolo vreau să mor.
Precum un fluture, ce se oprește dimineata-n flori.
Atâtea gânduri,sufletul mi-ating, și curg
Pe țărmul mării, în nopțile pustii îți cată pașii,
Nu te găsesc nicicum aievea, o clipă, am sperat,
Și zbor cu aripa rănită, pe stele m-ascund azi.
Prin suflet îmi colinzi mereu cu al tău dor.

*Astăzi…*

Mai deschid o filă albă,
Din cartea vieții muritoare…
Răcoarea unei dimineți
De toamnă îmi spune încet
Că te-ai dus …vară.
Și încă este noapte peste noi
Fără iubire, fără TIne
Suntem pribegi prin file noi
Deschise în zadar
Fără rușine stăm
Și așteptăm
Un nu știu ce să mai apară
În loc să spunem nu
Tot răului
Ce ne înconjoară!

*Simboluri Sacre*

Simboluri sacre țin ascunse-n ele
Secrete ale vieții. Sunt o cheie
Ce îți deschide drumul către stele
Și puntea peste timp poate să-ncheie.
Simboluri ce conțin înțelepciunea
Ca să găsești lumina-n întuneric,
Sau care îți deschid dimensiunea,
Cea fără timp, a spațiului eteric.
Au fost aduse lumii, din vechime,
De la Atlanti, care-au lăsat pământul
Ce marea l-a purtat în adâncime.
Dar, peste timp, a răzbătut cuvântul
Pe care, Thoth Atlantul, prin porunca,
Copiilor lui Khem l-a dat în pază,
Și în mistere-adânci cuvântu-aruncă
Și crud blestem acelor ce cutează,
Să descifreze sensuri nepermise,
Pe care le cunosc doar înțelepții.
Simbolurile, în cuvânt cuprinse,
Pe toate, le vor descifra adepții,
Când Thoth, din lumea lui, va da semnalul,
Și va înfăptui voia divină,
Iar din adânc va răsări Undalul
Să scoată înțelepciunea spre lumina.
Iar toți cei care, cu înțelepciune,
Lumina vor voi să își sporească,
Vor renunța la ce-i deșertăciune,
Ca astfel, nemurirea să cunoască.

* Thoth Atlantul- inițiat care a atins nemurirea
*Khem- Nume vechi al Egiptului
*Undal- nume al insulei Atlante unde s-a născut Thoth

Noapte bună cu somn liniștit și vise de povestea dintr-o POVESTE ❤

Adevărat!

Căsuța Din Povești cu poveşti

Când două suflete se iubesc, Dumnezeu nu toarnă apă doar unuia. Visele nu țin de sete. Doar că, atunci când două suflete se iubesc, în adâncul pământului, acolo unde își întâlnesc rădăcinile, știu adevărul. Pot să se mintă prin cuvinte, dar nu și prin respirație sau prin privire sau prin gând …

Vezi articol original

*Lăsaţi-mă*

Lăsaţi-mă să-mi plâng nefericirea,
În lacrimi să-mi înec durerea toată
Și, înfrângându-mi astfel suferința,
Să-ncerc, apoi, să mă mai nasc o dată.