*Le-am Simțit Pe Pielea Mea…*


Nu mor caii când vor câinii…
Zice-o vorbă din bătrâni
E valabil pentru unii
,, Nu mor caii când vor câinii
Nici câinii când vor stăpânii ”.
În viață o duci cam greu
Dacă ești din neam sărac
,, Dumnezeu îți dă de toate
Dar nu îți bagă și-n sac ”.
Omule să faci doar bine
Tu pe lume cât trăiești
Dă și haina de pe tine
,, Bine faci , bine găsești ”.
Sunt doar câteva proverbe
Care își au înțelesul
Azi să nu mai crezi în nimeni
Interesul poartă fesul .
Orice ai face, orice ai zice
Îți dai seama peste ani
Fratele, rămâne frate
Dar ,, brânza e tot pe bani ”.
Toți sunt curioși din fire
Și-ți șoptește binișor
Îți vor binele din lume
Nu mai bine decât lor.
Când de la viață primești
Lovitura de nuia
Nu arunca pisica moartă
În grădina altuia.
Să fii om cu demnitate
Și privește drept în față
Ia-te cu soarta la trântă
Fir-ar mama ei de viață .
Cât ar fi soarta de rea
Nimeni n-o poate schimba.
Ce-i scris de la Cel de Sus
Ai tu pe pământ de dus.
Ascultă la vorba mea
Cât ești omule pe lume
Prețuiește-te un pic
Că toate rămân de tine.
Cea mai mare bogăție
Este casa-n care stai
Buzunarul de la spate
Și lădița cu mălai .
Restul e apă de ploaie
Fiecare-i pentru el
Când te afli la strâmtoare
Te trezești tot singurel.
Astea toate ce v-am spus
Le-am simțit pe pielea mea… :)

*Puterea Dragostei-2*


– De ce ?
– Între timp, ar putea să devină un lucru ciudat. Oamenii ar vorbi vrute și nevrute: știi bine că oamenilor le plece să bârfească. Și în plus, mama și tata s-ar putea să nu fie de acord. Toate astea ar însemna să călătoresc și să petrec trei zile întregi și două nopți alături de un străin !
– Ah, Nona, vorbești ca o copilă alintată din secolul trecut ! Ce te-ar deranja ?
– Ei, nu… ca să fiu sinceră, am cunoscut un tip… Nu mi-a cerut însa să ies cu el, însă mi-ar părea tare rău să fiu plecată în cazul în care el s-ar decide să mă invite. Eu sunt…
– Să nu-mi spui că ai prefera să aștepți un telefon de la un oarecare, un necunoscut, decât sa fii prezentă la căsătoria mea !
– Dacă așa pui problema, nu, și normal că nu.
– De ce, se poate pune și altfel problema ? Nona preferă să tacă.
Ivona a continuat ideea:
– Știi bine că mama și tata nu așteaptă altceva decât căsătoria mea cu Lys. Au o adevărată pasiune pentru el, mai mult decât… Nu a terminat fraza. Dar după o clipă de ezitare a adăugat:
– Desigur, este un tânăr foarte frumos ; interesant, inteligent, și eu sunt îndrăgostită ca o nebună de el. Ai să-l placi și tu !
Nona a zâmbit la cele spuse de sora ei mai mare. Cu mutrișoara ei drăguță conturată cu rafinament de bule castanii, Ivona era adorabilă, s-a gândit Nona care își punea în același timp întrebarea de ce aproape toți cei care le cunoșteau o considerau pe sora ei mai puțin frumoasă decât ea. Poate că totul depindea și de faptul că Nona avea părul lung și blond, dar îl purta legat în vârful capului.
De cele mai multe ori lumea te poate judeca după criterii antice, și Nona era chiar tipul tinerei de modă anilor trecuți. Ochii ei de culoarea safirului erau umbriți de gene lungi, gura cărnoasă și senzuală era de culoare trandafirie, și putea să-și mai dea liniștită cu puțin roșu. Se îmbracă cu mult gust, folosind materiale cu nuanțe pastelate, iar corpul ei fascinant punea în valoare și dădea farmec chiar și celor mai simple articole de îmbrăcăminte. Ivona, însă, era fantastic de atrăgătoare atunci când se îmbrăca combinând culori contrastante.
Bine, Ivona, a spus Nona. Am să fac pe ghidul pe lângă logodnicul tău, dar nu înțeleg de ce nu am putea să călătorim toți trei împreună.
– Nu ți-am mai spus că eu trebuie să plec de poimâine pentru a da o mână de ajutor acasă ? Am de terminat unele modificări, cu toate că urăsc acest lucru. În plus, Lys nu ar putea să absenteze de la munca lui până săptămâna viitoare, iată de ce.
– Cred că o să mi-l prezinți pe Lys înainte de a pleca tu !?
– Categoric ! Vine în seara asta să mă ia: i-am spus deja că vom trece puțin pe la tine pe acasă ! Dumnezeule, s-a făcut târziu ! Trebuie să mă grăbesc ! Ne vom vedea în seara asta !
Nona și-a încasat ce avea în cont, a lăsat bacșis și a plătit la casă. Mintea ei era ca o agendă plină de însemnări, de toate nuanțele. Printre altele: pregătirea garderobei pentru călătorie, înștiințarea celor de la barou de faptul că peste o săptămână va pleca în concediu. Și dincolo de aceste gânduri practic, o domina imaginea tânărului pe care îl cunoscuse de câteva zile.
Tipul s-a simțit imediat atras de farmecul ei : Nona știa foarte bine acest lucru. Atunci când, la o cafea, se înfiripase între ei o conversație, toate celelalte persoane din jur deveniseră ca niște figurine pe fundalul unui decor. Cei doi descopereau treptat că au gusturi comune în diferite domenii cum ar fi : pictura,muzica,filmul. Și în plus, tânărul acela era fermecător și avea un fizic excepțional. Da, era într-adevăr idealul sau…înalt, atletic, cu o musculatură bine definită. Și idealul feminin al tânărului era o fată cu parul blond, cu ochii de un albastru intens, și un corp grațios și zvelt…

*Cineva M-a Întrebat…*


Cineva m-a întrebat :
– De ce alegi întotdeauna drumul cel mai greu ?? !! …i-am răspuns :
– Ce te-a făcut să crezi că viața mi-a arătat două drumuri ?? . ”…la naiba cu tine viață…m-ai purtat cum ai vrut și pe unde ai vrut…nu m-am opus niciodată…te-am urmat în tăcere…dar te rog , nu profita la infinit de sufletul meu bun…stai lângă mine, viață…doar știi că te iubesc enorm de mult…

*Omul Rău Și Dușmănos…*


Soarele răsare roșu
Și tot roșu el apune.
Omul bun în zile rele
E tot bun ca-n zile bune.
Omul rău și dușmănos
Toate-i merg cu susu-n jos…!

*Faceți trei plicuri*


Comentariile și dezbaterile care s-au făcut și se mai fac asupra situației economice din țara noastră, sunt așa de contradictorii, mai ales în modul de materializare a măsurilor ce se impun, încât a te așeza de o parte sau alta a baricadei, este o acțiune atât de curaj, dar mai ales de atitudine, în sensul de a educa mai repede sau mai încet viitorul noilor organe.
Ce este sigur la toți și se așterne în loc de concluzie în finalul fiecăruia comentariu, constă în faptul că a sosit momentul să se facă ceva, întrucât nu se mai poate merge așa mai departe.
Recunosc că nu am vervă reportericească a unor oameni de meserie în ziaristică și nu știu cum trebuie să răstălmăcesc cifrele statistice crude; condeiul meu modest îl folosesc doar pentru câteva considerații.
Situația economiei noastre naționale îmi aduce aminte de o scurtă întâmplare de pe front, povestită de unul din veteranii ultimului război mondial: ’’… o unitate militară era încercuită de inamic și păstrarea ei ar fi însemnat decimarea unității; singura soluție de a scăpa ’’onorabil’’ era forțarea unui râu. Cum? Mijloace nu erau pentru toți, timpul era nefavorabil. S-a tot sfătuit comandantul cu Statul Major, dar părerile erau pro și contra. Timpul lucra în favoarea inamicului. Unul din ofițerii mai temător întreabă pe comandant: Și câți vor muri? Cum va fi? Dar comandantul răspunse sec: Ne numărăm dincolo când vom serba victoria’’.
Stai și te gândești, apropo de aceasta, dacă nu cumva se dorește neapărat să vedem câți vom ajunge dincolo, în loc sa se găsească soluții pentru cât mai puține pierderi.
Momentul adevărului trebuie trecut cu demnitate, dar gândit și responsabil și, mai ales, cu participarea tuturor, indiferent de culoarea costumului ce îl poartă, deoarece atunci când ne arde casa culoarea costumului ce îl poartă, pentru ca atunci când ne arde casa nu întrebăm a cui e găleata ca să stingem focul.
Privatizarea a devenit cu siguranță cel mai pronunțat și vehiculat cuvânt, și aceasta nu întâmplător, pentru că economia de piață nu se poate concepe în alt mod și că, zi de zi, oamenii își dau seama că acest drum este fără întoarcere, că numai ce este al fiecăruia dintre noi, este gospodărit și dezvoltat cum se cuvine, iar în domeniul comercial și sfera serviciilor este singura șansă a respectului pentru cumpărător.
Toate acestea se vor face numai cu oameni, oameni care să cunoască bine contextul social, oameni bine intenționați să treacă de la interpretarea zvonurilor la aplicarea legilor, oameni care să-și suflece mânecile și să se apuce serios de treabă dar, în special, conducătorii, lideri de opinie și de acțiune la propriu, nu numai la plăcinte înainte și atât.
Nu mai este nici o noutate dacă adaug un argument într-o frază că traversăm o criză de autoritate la toate nivelurile, cu rol hotărâtor în tot ceea ce facem.
Conducătorii care nu au deranjat pe nimeni și care au fost ”aleși’’ numai pentru ’’bunătatea’’ lor, conducătorii care și-au căpătat popularitate din proverbul’’o mână spală pe alta și amândouă fața’’ lăsând pe fiecare să fure și să meargă unde dorește în timpul programului sau la Istanbul în timpul concediului medical, conducătorii care colportează zvonuri pentru a destabiliza situația după care rezolvându-se de la sine, să se transforme în profeții, conducători ’’lipitori’’ care în apa tulbure a vremurilor își aleg ‚’’victimele’’ și apoi își fac siesta, conducători care fac din rezolvarea unui lucru foarte mic un motiv de a-și așeza aureola pentru ca tu să-ți arăți neapărat recunoștința, oameni cu mai multe fețe și ‘’orientați politic’’, tipi în spatele cărora subalternii devin adevărații diriguitori, sigur trebuie debarcați și lăsați în Cimitirul elefanților.
Circula în anii trecuți o istorioară care se potrivește ca mănușă pe atitudinea unor manageri de azi:’’Era înlocuit directorul unei întreprinderi cu un altul de încredere. La semnarea procesului-verbal, vechiul director îi spune celui nou:  :) 
– O să-ți las și trei plicuri sigilate pe care le deschizi numai în situații extreme și, atenție, numai în ordinea lor: ’1, 2, 3’. ‚’’După plecarea directorului anterior, cel nou‚ s-a apucat foarte serios de treabă, dar necunoscând problemele, după câteva luni s-a împotmolit rău de tot’’. Atunci s-a gândit să deschidă primul plic și a citit zâmbind satisfăcut: ’’De data asta, dă vina pe mine!’’. Bineînțeles că a urmat o perioadă de batjocoră la adresa petrecutului director care, oricum, i-a mai atenuat necazurile. Treaba mergea în continuare prost și atunci s-a gândit să deschidă plin de speranță, al doilea plic. Deschizându-l cu solemnitate, a citit: ’’De data asta dă vina pe legi și superiori !’’. A urmat o perioadă în care‚ argumentele obiective’au înlăturat, pentru puțin timp, starea de încordare.
Vremea curgea; necunoașterea, lipsa de viziune, preocupările minore și personale agravau situația care se contura ca o mare explozie. Începuse să se gândească la cel de-al treilea plic ca la o minune. Într-o dimineață, când nici el nu părea ca ar mai suporta situația în fapt, deschise cel de-al treilea plic și citi: ’’Gata ! Fă și tu trei plicuri și apoi, valea !’’.
Dacă toate lepruștile  :)  care s-au trezit în câte un post călduț și pufos din cauza incompetenței și a unei bunătăți impuse de a se ajunge, să-și dea demisia până nu își intră Parchetul în mână.
Dar eu mi-am făcut datoria întru tragerea semnalului de alarma. Cu asta. Dacă mă ascultați, voi avea un drum scurt spre Rai și pavat cu briliante.
Țineți-vă de concluzia mea ! Ar trebui ca toți să ajungem, dincolo și nu oricum…

*Dureri Ascunse 12*


A doua zi dimineață, Kai veni devreme la birou, să fie sigur că o să-i vadă pe copii înainte ca ei să plece la școală. Micuța cu părul despletit, se aruncă în brațele lui. Băiatul îi confiscă pălăria și, prefăcându-se că are o armă în mână, începu să-i împuște pe imaginarii răi din camera.
-Ți-am cumpărat un cadou, zise fata cu importanță. Mă duc să-l aduc. Era o cravată, o monstruozitate în ce privește culoarea și modelul. Kai o admiră cu sinceritate.
– Este o cravată foarte speciala, zise el grav.
– Chiar eu am ales-o, zise fata, cu privirea strălucind. Nu prea porți cravată, ca tati, așa că m-am gândit să-ți cumpăr una. Am, vrut să aleg una frumoasă pentru tine, multicoloră. Îți plac culorile, nu-i așa?
– Sigur. Mai cu seamă portocaliu și roz. Făcu cu ochiul către Nina. Mâine am s-o pun și, când vii de la școală, să-mi spui cum îmi stă. O sărută pe obraz. Mulțumesc.
Așa cum promisese, a doua zi își puse cravata de la fată. Copii cu tatăl lor plecaseră deja. Nina era singură.
Menținu insinuat, o clipă de tăcere, și îl privi lung, cu atenție. Kai o privi și el în același mod.
– Nici n-am cuvinte, zise ea în final.
– Este o cravată foarte speciala, spuse el zâmbind. Nu oricine primește cadou o astfel de cravată.
– Înțeleg. Sper că o porți numai la ocazii deosebite.
– Cu siguranță. Foarte deosebite – de exemplu când iau masa în oraș cu tine. Ce zici de sâmbătă seara?
Nina ezită.
– Dar am ieșit împreună cu numai doua zile în urmă.
– Cine ține socoteală? Îmi place cu tine și aș vrea să te cunosc mai bine. O privi fix, încercând s-o convingă.
Nina cedă.
– Bine, de acord.
Kai zâmbi triumfător.
– Bun ! Arată spre ușa care dădea în birou. Voi fi acolo toată ziua. Lucrez la raportul despre Nigeria. E mult de lucru și…
– …și nu vrei să fii deranjat.
Zâmbi.
– Te înșeli. Îmi plac întreruperile. Vino să bem o cafea. Nina nu vedea nimic rău în asta, așa că pregăti cafeaua. Au stat de vorbă despre munca lui și a ei, despre copii. În cele din urma, Nina pleacă simțindu-se vinovată că-i răpise o mare parte din timp.
Cina de sâmbătă seara a fost la fel – au stat de vorbă și au râs, dar altceva plutea parcă în aer, un soi de așteptare a ceva inevitabil. După cină au mers la un club de noapte unde cânta jazz o trupa care improviza.
– Deci nu numai genul country îți place? Întreabă Nina.
Kai dădu din cap dezaprobator, zâmbind.
– Alcătuiești încă stereotipul, micuța Nina? Vei avea câteva surprize.zâmbi,
– Îmi plac surprizele.
Zâmbetul lui se accentua.
– Bun. Am o grămadă pentru tine. Făcu o pauză, privind-o. La tine sau la mine ?
– Nina îl privi un timp fără să spună nimic.
– Nu renunți ușor, nu-i așa? Întreabă ea.
Kai zâmbi.
– Arăt eu ca unul care spune ,, Dacă nu reușești din prima încercare, renunți’’ ?
Nina dădu ușor din cap.
– Nu. Întotdeauna obții ce vrei?
Ochii lui zâmbeau.
– Întotdeauna, zise el încet. Suna ca o promisiune, iar în mintea ei se aprinse un beculeț de avertizare.
Kai o duse acasă, fără vreo altă încercare de a o convinge. Intrară în casă iar el îi cuprinse fața în palmele lui. Se uită adânc în ochii ei. Brusc, pe Nina o cuprinse o senzație de imponderabilitate – ca și cum ar fi plutit… ca și cum s-ar fi scufundat în albastrul strălucitor al ochilor lui care-i aminteau de cerul fără sfârșit și de lacurile adânci și liniștite.
– Îmi placi Nina, zise el ușor. Îmi placi foarte mult.
– Și tu îmi placi, șopti ea. Și era adevărat. Simțea nevoia s-o spună. Închise ochii, iar el o săruta. Nina știu atunci că toată după- amiaza așteptase clipa asta. O săruta blând și delicat, dar mult prea scurt. Atât nerăbdarea ei cât și reținerea lui o surprinseră. Dar cu sigurantă că nu avea de gând să renunțe la campania lui de seducție. Într-un fel sau altul, avea să continue.
O privea scurt amuzant. După un scurt moment de tăcere, Kai zâmbi și-i spuse încet:
– Nu sunt un lup înfometat. Îi atinse obrazul ușor. Noapte bună, Nina.
Pe când urmarea farurile mașinii dispărând în întuneric, Nina se întreba ce anume voise să spună.

*Experienţele…*


Experiențele sunt precum florile…unele frumoase, altele mai descurajatoare dar…dacă am lăsa gingășia și curăția unei flori să intre în sufletele noastre am putea spune că suntem binecuvântați, deoarece o floare emană parfum, culorile lor asemeni unui curcubeu, ne pot da speranța și putere să luptăm și să mergem mai departe.

JennyT

*Paște Fericit !– Happy Easter !*


Fie ca sfânta sărbătoare a Învierii Domnului să vă aducă cele patru taine divine: încredere, lumina, iubire, speranță. Un Paște Fericit!
Holy feast of the Resurrection bring you the four divine mysteries: trust, light, love, hope. Happy Easter!

*Scrisoare Către Voi…*


Atunci când plâng, îmi vin idei, idei ce le aștern pe hârtie. Dragi mei, am dorit din totdeauna să fiu perfectă, să ating perfecțiunea, însa dorința mă duce către nefericire. Nu sunt frumoasă, nu sunt deșteaptă, însă sunt reală. Am încercat să accept multe răutăți din partea unora, mai bine zis, a unei singure persoane ce mă vede o diabolică. Am tot crezut că într-o zi își va da seama și totul va reveni la normal. Nimic din toate astea nu sa întâmplat și nici nu se va întâmpla. De ceva vreme mi se zbate în cap toate cuvintele urâte primite din partea unei persoane dragi mie, fraze neadevărate , insulte. Mă doare sufletul pentru ca nimic din ce sunt acuzată nu este adevărat . De multe ori am crezut că poate fi involuntar și am iertat, însă cred că am greșit încă de la început. Încă de la început mi-am îmbolnăvit sufletul, corpul uman are capacitatea de a se vindeca, însa sufleul? Se poate vindeca sufletul vreodată? Nu cred. Îmi doresc să fug, însă am o vârstă ce fără voia mea mintea o mai ia înaintea inimi. Vă scriu doar vouă, voi ce mă cunoașteți virtual, vă scriu din adâncul sufletului și vă rog să mă iertați dacă v-am greșit cu ceva. Cineva spune ca eu pe blog filtrez cu bărbați, dragi mei, eu nu filtrez cu nimeni și asta o poate confirma acei bărbați ce mă vizitează, ne citim, împărțim păreri, ne respectăm și nimic mai mult. (Acest cuvânt este folosit de persoana respectivă FILTREZI) Va trebui să mă dezleg de tot ce e rău, pentru asta am nevoie de timp. Va mulțumesc pentru tot, nu am să vă uit, poate am sa revin, când? NU ȘTIU! Acum tac, tac pentru suflet, e prea obosit să mai poată continua. Zile frumoase, zile senine, bucurii, cu drag, Doar eu, Ileana.

*Costa Cordalis „Auf Kreta blühn´schon Rosen”*



*Gândul Meu Către Voi*–My Thought To You


Dacă gândul meu poate ajunge spre voi îl rog să cuprindă câte ceva din grădina sufletului meu spre a vă dărui grăunte de speranță și multă iubire, spre a vă face să înțelegeți că oamenii pot fi frumoși chiar dacă înfațișarea nu le-o arată și că dragostea pentru tot ce ne înconjoară ne dăruiește pace și liniște sufletească și multă bunătate. Zâmbiți chiar dacă inima vă este tristă și zâmbetul vă va aduce speranța și dorința de iubire. Rog Soarele să încălzească aburul dragostei și Luna să o desăvarșeașcă!

If my mind can get to you ask him to include something in the garden of my soul to you give grain of hope and great love to make you understand that people can be beautiful even if appearance did not show it and love for everything around us gives us peace of mind and peace and goodness. Smile though your heart is sad and smiles will bring hope and desire of love. Please make quite warm steam the Sun and Moon to a perfect love! 

*Ivan Turbincă*


Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Și rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Și slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Și mai-marii lui, văzându-l că și-a făcut datoria de ostaș, l-au slobozit din oaste, cu arme cu tot, să se ducă unde-a vrea, dându-i și două carboave de cheltuială.
Ivan atunci mulțumi mai-marilor săi și apoi, luându-și rămas bun de la tovarășii lui de oaste, cu care mai trase câte-o dușcă, două de rachiu, pornește la drum cântând.
Și cum mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile.
— Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ostașul cela să aibă harțag, și să ne găsim beleaua cu dânsul. Știi c-am mai mâncat eu o dată de la unul ca acesta o chelfăneală.
— N-ai grijă, Petre, zise Dumnezeu. De drumețul care cântă să nu te temi. Ostașul acesta e un om bun la inimă și milostiv. Vezi-l? Are numai două carboave la sufletul său; și, drept cercare, hai, fă-te tu cerșetor la capătul ist de pod, și eu la celălalt. Și să vezi cum are să ne dea amândouă carboavele de pomană, bietul om! Adu-ți aminte, Petre, de câte ori ți-am spus, că unii ca aceștia au să moștenească împărăția cerurilor.
Atunci Sfântul Petre se pune jos la un capăt de pod, iară Dumnezeu la celălalt și încep a cere de pomană.
Ivan, cum ajunge în dreptul podului, scoate cele două carboave de unde le avea strânse și dă una lui Sfântul Petre și una lui Dumnezeu, zicând:
— Dar din dar se face raiul. Na-vă! Dumnezeu mi-a dat, eu dau, și Dumnezeu iar mi-a da, că are de unde.
Și apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte.
Atunci Sfântul Petre zice cu mirare:
— Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta!
— Dar, Petre, las’ că am eu purtare de grijă pentru dânsul.
Apoi Dumnezeu pornește cu Sfântul Petre și, cât ici, cât colè, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cântec, de parcă era toată lumea a lui.
— Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânți, cânți, nu te-ncurci!
— Mulțumesc d-voastră, zise Ivan, tresărind. Dar de unde știi așa de bine că mă cheamă Ivan?
— D-apoi, dacă n-oi ști eu, cine altul are să știe? răspunse Dumnezeu.
— Dar cine ești tu, zise Ivan cam zborșit, de te lauzi că știi toate?
— Eu sunt cerșetorul pe care l-ai miluit colo la pod, Ivane. Și cine dă săracilor împrumută pe Dumnezeu, zice scriptura. Na-ți împrumutul înapoi, căci noi nu avem trebuință de bani. Ia, numai am vrut să dovedesc lui Petre cât ești tu de milostiv. Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu și pot să-ți dau orice-i cere de la mine; pentru că și tu ești om cu dreptate și darnic.
Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit, a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și a zis:
— Doamne, dacă ești tu cu adevărat Dumnezeu, cum zici, rogu-te blagoslovește-mi turbinca asta, ca ori pe cine-oi vrea eu, să-l vâr într-însa; și apoi să nu poată ieși de aici fără învoirea mea.
Dumnezeu atunci, zâmbind, blagoslovi turbinca, după dorința lui Ivan, și apoi zise:
— Ivane, când te-i sătura tu de umblat prin lume, atunci să vii să slujești și la poarta mea, căci nu ți-a fi rău.
— Cu toată bucuria, Doamne; am să vin numaidecât, zise Ivan. Dar acum, deodată, mă duc să văd, nu mi-a pica ceva la turbincă?
Și zicând aceste, apucă peste câmpii de-a dreptul, spre niște curți mari, care de-abia se zăreau înaintea lui, pe culmea unui deal. Și merge Ivan, și merge, și merge, până când, pe înserate, ajunge la curțile cele. Și cum ajunge, intră în ogradă, se înfățișază înaintea boierului și cere găzduire. Boierul acela cică era cam zgârcit, dar, văzând că Ivan este om împărătesc, n-are ce să facă. Și vrând-nevrând, poruncește unei slugi să dea lui Ivan ceva de mâncare și apoi să-l culce în niște case nelocuite, unde culca pe toți musafirii care veneau așa, nitamnisam. Sluga, ascultând porunca stăpânului, ia pe Ivan, îi dă ceva de mâncare și apoi îl duce la locul hotărât, să se culce.
„Las’ dacă nu i-a da odihna pe nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!”
Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul. Și tocmai acolo porunci să culce și pe Ivan!
Ivan însă habar n-avea de asta. El, cum a intrat în odaia unde l-a dus omul boierului, și-a pus armele în rânduială, s-a închinat după obicei și apoi s-a tologit așa, îmbrăcat cum era, pe un divan moale ca bumbacul, punându-și turbinca cu cele două carboave sub căpătâi și așternându-se pe somn; căci de-abia îl țineau picioarele de trudit ce era. Dar poate, bietul, să se odihnească? Căci cum a stins lumânarea, odată se trezește că-i smuncește cineva perna de sub cap și i-o aruncă cât colo! Ivan atunci, punând mâna pe sabie, se scoală repede, aprinde lumânarea și începe a căuta prin casă, în toate părțile, dar nu găsește pe nimene.
— Măi! Dar acest păcat! Ori casa asta nu-i curată, ori s-a cutremurat pământul, de mi-a sărit perna de sub cap, și eu umblu bădădăind ca un nebun! Ce-or mai fi și cutremurele ieste?! zise Ivan, mai făcând câteva cruci până la pământ, și apoi iară se culcă.
Dar, când să ațipească, deodată se aud prin casă o mulțime de glasuri, care de care mai urâcioase: unele miorlăiau ca mâța, altele covițau ca porcul, unele orăcăiau ca broasca, altele mornăiau ca ursul, mă rog, fel de fel de glasuri schimonosite se auzeau, de nu se mai știa ce mama dracului să fie acolo! Ivan, atunci, se cam pricepe ce-ar fi asta.
— Apoi, stai dar! că are Chira socoteală, cum văd eu. Și odată începe a striga puternic:
— Pașol na turbinca, ciorti! Atunci diavolii odată încep a se cărăbăni unul peste altul în turbincă, de parcă-i aducea vântul. Și după ce intră ei cu toții înlăuntru, Ivan începe a-i ghigosi muscălește. După aceea leagă turbinca strâns la gură, o pune sub cap, mai trântindu-le prin turbincă niște ghionturi rusești, colè, cum știa el, de da inima din draci. Apoi se culcă cu capul pe dânșii și, nemaifiind supărat de nimene, trage Ivan un somn de cele popești… Dar, când aproape de cântători, Scaraoschi, căpetenia dracilor, văzând că parte din slugile lui se zăbovesc, pornește cu grăbire la locul știut, să le caute. Și, ajungând într-o clipă, se vâră, el știe cum și pe unde în odaie la Ivan și-i șterge o palmă prin somn, cât ce poate. Ivan, atunci, sare ars și odată strigă:
— Pașol na turbinca! Scaraoschi, atunci, intră și el fără vorbă și se înghesuiește peste ceilalți dimoni, căci n-are încotro.
— Ei, las’ că vă judec eu acuși, necuraților; voi scoate incul din voi, zise Ivan tulburat. Cu mine v-ați găsit de jucat? Am să vă mușurluiesc de au să râdă și câinii de voi!
Și odată se îmbracă și se înarmează Ivan cu toate ale lui și, ieșind afară, începe a face un tărăboi de s-a sculat toată ograda în gura lui.
— Dar ce-ai pățit, mă pohonțule, de te-ai sculat cu noaptea-n cap și faci așa larmă, ziseră oamenii boierului, care dau chiori unul peste altul, de parcă aveau orbul găinilor.
— Ce să pățesc? zise Ivan dârz. Ia! am căptușit niște iepuroi și am de gând să-i jumulesc.
Boierul, în zgomotul ista, se scoală și el și întreabă: — Ce vuiet e acolo prin ogradă? — Ia, mai toată noaptea nu ne-am putut odihni din pricina rusului celuia. Dracul știe ce are… Cică a prins niște iepuroi și vrea să-i jumulească, să iertați d-voastră!
În vorbele aceste, numai iaca ce se înfățișază și Ivan înaintea boierului, cu turbinca plină de draci, care se zbăteau ca peștii în vârșă.
— Iaca, gospodin, cu cine m-am vânjolit toată noaptea… dar încaltea ți-am curățit și eu casa de draci și vi-i aduc poclon dis-dimineață. Poruncește să-mi aducă niște palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu.
Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci pe la popi, în toate părțile, ca să-i poată izgoni dracii de la casă, și nici că fusese chip. Dar se vede că pân acum le-a fost și lor veleatul. Cu Ivan și-au găsit popa.
— Bine, Ivane, zise boierul cu mulțumire. Să-ți aducă palce câte vrei, și fă-ți datoria cum știi; c-apoi om oi fi și eu, helbet!
În sfârșit, nu trece mult la mijloc, iaca se pomenește Ivan cu un car de palce cum îi plăcea lui. Le ia și le leagă la un loc, tot câte două-trei, după cum își știa meșteșugul.
Dar, până la vremea asta, se adunase împrejurul lui Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cât poate să încapă mâna, și luând câte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. Și după ce-l răfuia bine, îi da drumul, cu tocmeală, să nu mai vie pe acolo, altă dată.
— N-oi mai veni, Ivane, câte zilișoare-oi avea eu, zicea Ucigă-l-crucea, cuprins de usturime, și se tot ducea împușcat. Iară oamenii ce priveau și mai ales băieții leșinau de râs.
Dar, mai la urma urmelor, Ivan scoate de barbă și pe Scaraoschi și-i trage un frecuș, de cele moschicești, de-i fuge sufletul.
— Poftim! După bucluc umbli, peste bucluc ai dat, măi jupâne Scaraoschi! Să te înveți tu de altădată a mai bântui oamenii. Sărsăilă spurcat ce ești! Și apoi, dându-i drumul, „na!” fuge și Scaraoschi după ceilalți, ca tăunul cu paiul…
— Dumnezeu să te înzilească, zise atunci boierul, cuprinzând pe Ivan în brațe și sărutându-l. De-acum rămâi la mine, Ivane, și, pentru că mi-ai curățit casa de draci, am să te țin ca pe palmă.
— Ba nu, gospodin, zise Ivan. Mă duc să slujesc pe Dumnezeu, împăratul tuturor.
Și, zicând aceste, se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umăr și, pornind, se tot duce înainte, la Dumnezeu. Iară privitorii, cu căciulile în mână, îi urau drum bun, oriîncotro s-a întoarce.
— Călătorie sprâncenată! zise boierul; de rămâneai, îmi erai ca un frate; iară de nu, îmi ești ca doi.
Mi se pare mie că și boierul, cât era de boier, luase frica turbincăi, de nu-i păru așa de rău după Ivan, care-i făcuse atâta bine.
Ivan însă nici nu se gândea la asta; el își căuta acum de drum, întrebând din om în om unde șede Dumnezeu. Dar toți pe câți îi întreba dădeau din umere, neștiind ce să răspundă la așa întrebare ciudată.
— Numai Sfântul Nicolai trebuie să știe asta, zise Ivan, scoțând o iconiță din sân și sărutând-o pe dos și pe față.
Și atunci, ca prin minune, se și trezește Ivan la poarta raiului! Și, nici una, nici două, odată începe a bate în poartă cât putea. Atunci Sfântul Petre întreabă dinlăuntru:
— Cine-i acolo?
— Eu.
— Cine eu?
— Eu, Ivan.
— Și ce vrei?
— Tabacioc este?
— Nu-i.
— Votchi este?
— Nu-i.
— Femei sunt?
— Ba.
— Lăutari sunt?
— Nu-s, Ivane, ce mă tot chihăiești de cap?!
— Dar unde se găsesc de aceste?
— La iad, Ivane, nu aici.
— Măi! Dar ce sărăcie lucie pe aici, pe la rai!… zise Ivan. Și, nemailungind vorba, îndată și pornește la iad. Și el știe pe unde cotigește, că nu umblă tocmai mult și numai iaca ce dă și de 
— Lăutari sunt?poarta iadului. Și atunci, odată începe a bate în poartă, strigând:
— Ei! Tabacioc este?
— Este, răspunde cineva dinlăuntru.
— Votchi este?
— Este.
— Femei sunt?
— Dar cum să nu fie?!

— Ho, ho! Câți poftești.
— A! harașo, harașo! Aici e de mine! Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecându-și mâinile.
Dracul de la poartă, gândind că e vreun mușteriu vechi de-al lor, deschide; și atunci, numai iaca ce se trezesc pe neașteptate cu Ivan Turbinca!
— Vai de noi și de noi! ziseră atunci dracii, scărmănându-se de cap în toate părțile. Așa-i c-am pățit-o?
Ivan, însă, poruncește să-i aducă mai degrabă votchi, tabacioc, lăutari și femei frumoase, că are gust să facă un guleai.
Se uită dracii unii la alții și, văzând că nu-i chip de stat împotriva lui Ivan, încep a-i aduce, care dincotro, rachiu, tutun, lăutari și tot ce-i poftea lui Ivan sufletul. Umblau dracii în toate părțile, iute ca prâsnelul, și-i intrau lui Ivan în voie cu toate cele, căci se temeau de turbincă ca de nu știu ce, poate mai rău decât de sfânta cruce.
De la o vreme se chefăluiește Ivan cum se cade, și unde nu începe a chiui prin iad și a juca Horodinca și Cazacinca, luând și pe draci și pe drăcoaice la joc, cu nepus în masă; și în vârtejul cela, răsturna tărăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de râs de iznoavele lui Ivan. Acum, ce să facă dracii, ca să-l urnească de-acolo? Gândesc ei, se sucesc ei, se frământă ei cu mintea fel și chip, dar nici unuia nu-i vine în cap ce să facă. Talpa-iadului însă, mai ajunsă de cap decât toți dracii, zise atunci lui Scaraoschi:
— Haram de capul vostru! de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău decât așa. Aduceți-mi degrabă o putină, o piele de câine și două bețe, să fac o jucărie, cum știu eu, și acuși vi-l mătur de-aici.
Și atunci, îndată i se aduc cele cerute, și Tălpoiul face iute o darabană; și apoi, furișându-se de Ivan, iese cu dânsa afară și începe a bate ca de război; brr… br…
Ivan, atunci, își vine în simțire și într-un buc iese afară cu pușca la umăr, să vadă ce este.
Talpa-iadului, atunci, face țuști! înlăuntru, și dracii, tronc! închid poarta după Ivan, și, punănd zăvoarele bine, bucuria lor că au scăpat de turbincă. Bate el Ivan în poartă cât poate, se răcăduiește el cu pușca, dar au prins ei acum dracii la minte.
— Ei las’, cornoraților! De mi-ți mai pica vrodată în mână, turbinca are să vă știe de știre.
Văzând Ivan că porțile iadului sunt ferecate în toate părțile și că dracii n-au gând să-i deschidă, se lehămetește el acum și de lăutari, și de tabacioc, și de votchi, și de tot, și pornește iar la rai să slujească pe Dumnezeu.
Și cum ajunge la poarta raiului, din afară, se și pune acolo de strajă și stă neadormit zi și noapte, tot întruna, fără să se clintească din loc.
Și nu mult după aceasta, numai iaca ce vine și Moartea și vrea numaidecât să intre la Dumnezeu, ca să primească porunci.
Ivan atunci îi pune șpaga în piept și zice:
— Ștoti, Vidma! Unde vrei să te duci?
— La Dumnezeu, Ivane, să vedem ce mi-a mai porunci.
— Nu-i voie, zise Ivan; las’ că mă duc eu să-ți aduc răspuns.
— Ba nu, Ivane, trebuie să mă duc eu. Ivan atunci, văzând că Moartea dă chioară peste dânsul, se stropșește la ea zicând:
— Pașol, Vidma, na turbinca! Moartea atunci, neavând încotro, se bagă în turbincă și acuși icnește, acuși suspină, de-ți venea să-i plângi de milă. Iară Ivan leagă turbinca la gură cu nepăsare ș-o anină într-un copac. Apoi începe a bate în poartă. Sfântul Petre, atunci, deschide și, când colo, se trezește cu Ivan.
— Ei, Ivane, doar te-ai săturat acum de umblat prin lume după crancalâcuri?
— M-am săturat, și m-am prea săturat, Sfinte Petre.
— Ei, și ce vrei acum?
— Ia, vreau să mă duc la Dumnezeu, să-i spun ceva.
— Bine, Ivane, du-te; nu ți-e oprită calea. De-a putere-a fi, acum ești de casa noastră.
Ivan atunci se duce de-a dreptul înaintea lui Dumnezeu și zice:
— Doamne, nu știu dacă ai la știință ori ba, dar eu slujesc la poarta raiului de multă vreme. Și acum vine Moartea și întreabă ce mai porunciți.
— Spune-i, Ivane, din partea mea, că poruncesc să moară trei ani de zile de-a rândul numai oameni bătrâni, așa ca tine… zise Dumnezeu, zâmbind cu bunătate.
— Bine, Doamne, zise Ivan, uitându-se cam lung la Dumnezeu. Mă duc să-i spun cum ai poruncit.
Și, ducându-se el, scoate Moartea de la închisoare și-i zice:
— Dumnezeu a poruncit ca să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure bătrână; de cea tânără să nu te-atingi! Înțeles-ai? Hai, pornește și-ți fă datoria!
Moartea, atunci, pornește prin codri, supărată ca vai de ea, și începe a roade la copaci bătrâni, de-i pocneau fălcile.
Și după ce se împlinesc trei ani în capăt, iar pornește la Dumnezeu, să primească porunci. Dar când știa că are să dea peste Ivan, i se tăiau picioarele ș-o strângea în spate de frică.
— Turbinca! afurisita de turbincă mă vâră în toate boalele, zicea Moartea, suspinând. Decât n-am încotro; trebuie să mă duc, zise ea oftând.
În sfârșit merge ea, nu merge, și de la o vreme ajunge la poarta raiului. Dar, când colo, dă iar cu ochii de Ivan.
— Tot aici ești, Ivane? tot?
— Ba bine că nu! zise Ivan, făcând stânga-mprejur și punându-se drept în calea Morții. Dar unde gândeai să fiu, când asta mi-e slujba?
— Gândeam că te-i fi dus prin lume, după berbantlâcuri de-ale tale.
— Da că doar de lume am fugit; o știu eu cât e de dulce și de amară, bat-o pustia s-o bată! I-s roase lui Ivan urechile de dânsa. Dar ce-ai slăbit așa, Vidmă?
— De bunătățile tale, Ivane. Acum cred că nu ți-i mai face blestem cu mine, mi-i da drumul să intru la Dumnezeu, că tare mare treabă mai am.
— Da, cum nu?! ia mai pune-ți pofta la o parte, că doar nu piere lumea… nu cumva ai pofti oare să te pui la taifasuri cu Dumnezeu?
— Dar știi că te prea întreci cu șaga, Ivane…
— Așa ți-e treaba? Încă mă iei la trei parale? Pașol na turbinca, Vidma!
Moartea, atunci, se vâră în turbincă și Ivan o pune la pastramă, zicând:
— Șopârcai cu cine șopârcai, dar cu Ivan nu șopârcai.
Dumnezeu, însă, știa de toate acestea, dar voia să mai facă și pe cheful lui Ivan, nu tot pe-a Morții; căci multe bunătăți mai făcuse și ea în viața ei!
— Ia deschide, Sfinte Petre, zise Ivan, bătând apoi la poartă. Sfântul Petre deschide, și Ivan se duce iar de se înfățișază înaintea lui Dumnezeu și zice:
— Doamne, Moartea întreabă ce mai porunciți? Și să nu vă supărați, dar tare-i neastâmpărată și avană, drept să vă spun; șede ca pe spini și vrea numaidecât să-i dați răspuns.
— Du-i răspuns, Ivane, că poruncesc să moară de acum înainte trei ani de zile de-a rândul numai oameni tineri, și alți trei ani de zile să moară numai copii obraznici.
— Bine, Doamne, zise Ivan, închinându-se până la pământ. Mă duc să-i spun cum ai poruncit… și cum ajunge Ivan din afară de poartă, scoate Moartea din turbincă și-i zice:
— Dumnezeu a poruncit ca de-acum înainte să mănânci trei ani de zile de-a rândul numai pădure tânără; și alți trei ani de zile, numai vlăstare fragede, răchițică, smicele, nuiele și altele de seama acestora; de pădurea cea bătrână să nu te-atingi, că-i poznă! Auzit-ai, Vidmă? Hai, pornește până te văd, și-ți fă datoria cu sfințenie.
Moartea atunci, înghițind noduri, pornește prin dumbrăvi, lunci și huceaguri, supărată ca vai de capul ei. Și, de voie, de nevoie, începe când a roade la copaci tineri, când a forfeca smicele și nuiele de-i pârâiau măselele și o dureau șelele și grumajii întinzându-se pe sus, la plopii cei înalți, și plecându-se atâta pe la rădăcinile celor tufari, după mlădițe fragede. Se zămorea și ea, sărmana, cum putea. În sfârșit, s-a chinuit Moartea așa trei ani de zile de-a rândul, și încă alți trei ani, și după ce i se împlinesc cei șase ani de osândă, iar pornește la Dumnezeu să vadă ce porunci i-a mai da. Nu-i vorbă, că știa Vidma ce-o aștepta, dar ce era să facă?
— Turbinca! Mânca-o-ar focul s-o mănânce! zicea Moartea, ducându-se la rai ca și cum ar fi mers la spânzurătoare. Nu știu ce să mai zic și despre Dumnezeu, ca să nu greșesc. Pesemne c-a ajuns și el în mintea copiilor, Doamne iartă-mă, de i-a dat lui Ivan cel nebun atâta putere asupra mea. Bine mi-ar părea să-l văd și pe Dumnezeu într-o zi, cât e de mare și puternic, în turbinca lui Ivan; ori de nu, măcar pe Sfântul Petrea; numai atunci mi-ar crede ei mie.
Și mergând ea tot bodrogănind vrute și nevrute, ajunge la poarta raiului; și când dă iar de Ivan, i se întunecă lumea înaintea ochilor și zice oftând:
— Dar bine, Ivane, iar ai de gând să mă chinuiești cu turbinca ceea a ta?
— Ba dac-aș avea mai multă putere, ți-o spun drept că ți-aș scoate ochii ca la dracul și te-aș frige pe frigare, zise Ivan cu ciudă, că din pricina ta s-a prăpădit atâta amar de lume, de la Adam și până astăzi. Pașol na turbinca, Vidma! Și de-acum, nici mai spun lui Dumnezeu despre tine, hoanghină bătrână ce ești! Tu și cu Talpa-iadului sunteți potrivită pereche. Îmi vine să vă rup cu dinții de bunișoare ce sunteți. Am să te țin la pastramă, hăt și bine! De-acum în turbincă au să-ți putrezească ciolanele. Hă, hă!
Suspină ea Moartea, dar pace bună; Ivan, parcă nici n-o vede, nici n-o aude. În sfârșit, trece ea așa o bucată de vreme, cât ar fi trecut, și într-una din zile vine Dumnezeu la poartă să vadă ce necazuri mai face Ivan cu turbinca ceea.
— Ei, Ivane, ce mai direguiești? Moartea n-a mai venit pe-aici?
Ivan, atunci, lasă capul în jos și, tăcând, începe a face fețe-fețe. Iară Moartea răspunde înădușit din turbincă:
— Iată-mă-s, Doamne, pusă la opreală; m-ai lăsat de râsul unui șui ca Ivan, nenorocita de mine!
Dumnezeu, atunci, dezleagă turbinca, dă drumul Morții și zice lui Ivan:
— Ei, Ivane, destul de-acum; ți-ai trăit traiul și ți-ai mâncat mălaiul! De milostiv, milostiv ești; de bun la inimă, bun ai fost, nu-i vorbă. Dar, de la o vreme încoace, cam de pe când ți-am blagoslovit turbinca aceasta, te-ai făcut prea nu știu cum. Cu dracii de la boierul cela ai făcut hara-para. La iad ai tras un guleai de ți s-a dus vestea ca de popă tuns. Cu Moartea te-am lăsat până acum de ți-ai făcut mendrele, cum ai vrut; n-ai ce zice. Dar toate-s până la o vreme, fătul meu. De-acum ți-a venit și ție rândul să mori; n-am ce-ți face. Trebuie să dăm fiecăruia ce este al său, căci și Moartea are socoteala ei; nu-i lăsată numai așa, degeaba, cum crezi tu.
Ivan atunci, văzând că s-au trecut de șagă, se pune în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și-l roagă cu lacrimi, zicând:
— Doamne! Rogu-te să fiu îngăduit macar trei zile, în care să-mi grijesc sufletul, să-mi lucrez racla cu mâna mea asta slăbănoagă și să mă așez singurel într-însa; și după aceste facă Moartea ce va voi cu mine, căci văd eu bine că mi s-a strâns funia la par; încep a slăbi văzând cu ochii.
Dumnezeu îi învoiește cererea aceasta și apoi, luându-i turbinca din stăpânire, îl dă pe seama Vidmei, ca după trei zile să-i ia sufletul!
Ivan acum, rămânând singur, supărat ca vai de el, pe de-o parte că i-a luat Dumnezeu turbinca, pe de alta că are să moară, s-a pus pe gânduri.
„Mă rog, ia să stau și să-mi fac socoteală cu ce m-am ales eu cât am trăit pe lumea asta, zise Ivan în gândul său. În oaste am fost numai de zbucium: hăis, haram, cea, haram! De-atunci încoace am umblat ia așa, teleleu Tanasă. M-am dus la rai, de la rai la iad, și de la iad iar la rai. Și tocmai acum, la adică, n-am nici o mângâiere! Rai mi-a trebuit mie la vremea asta? Ia, așa pățești dacă te strici cu dracul; aici, la sărăcăciosul ist de rai, vorba ceea: „Fală goală, traistă ușoară”; șezi cu banii în pungă și duci dorul la toate cele. Mai mare pedeapsă decât asta nici că se mai poate! Votchi nu-i, tabacioc nu-i, lăutari nu-s, guleai nu-i, nimica nu-i! Mai am numai trei zile de trăit, și te… ai dus, Ivane, de pe fața pământului! Oare nu-i de făcut vreo șmecherie până mai este încă vreme?”
În sfârșit, mai stă el Ivan oleacă așa, cu fruntea rezemată pe mână, și-i și trăsnește în gând una:
„Taci! Că i-am dat de meșteșug. Încaltea, ce-a fi, a fi; dar degeaba n-are să fie… văd eu bine că tot de una mi-e acum.”
Și odată se duce Ivan repede cu cele două carboave, el știe unde, și cumpără unelte de teslărie, două lătunoaie groase, patru balamale, câteva piroane, două belciuge și un lăcătoi zdravăn, și se aruncă de-și face el singur o drăguță de raclă, să poată ședea și împăratul într-însa.
— Iaca, Ivane, și casa de veci, zise el. Trei coți de pământ, atâta-i al tău! Vezi în ce se încheie toată scofala de pe lumea asta?
Dar n-apucă Ivan a sfârși bine vorba din urmă, și numai iaca se și trezește cu Moartea la spate:
— Ei, Ivane, gata ești?
— Gata, răspunse el, zâmbind.
— Dacă ești gata, hai! Așază-te mai repede în raclă, că n-am vreme de pierdut. Poate mă mai așteaptă și alții să le dau răvaș de drum.
Ivan, atunci, se pune în raclă cu fața în jos.
— Nu așa, Ivane, zise Moartea.
— Dar cum?
— Pune-te cum trebuie să șadă mortul. Ivan se pune într-o râlă și lasă picioarele spânzurate afară.
— Dar bine, Ivane, una-i vorba, alta-i treaba; mult ai să mă ții? Pune-te, măi frate, bine, cum se pune!
Ivan, atunci, se întoarce iar cu fața-n jos, cu capul bălălău într-o parte și iar cu picioarele afară.
— Ă… ra… ca’ de mine și de mine! Dar nici atâta lucru nu știi? Se vede că numai de blestemății ai fost bun în lumea asta. Ia fugi de-acolo, să-ți arăt eu, nebunule ce ești!
Ivan atunci iese din raclă și stă în picioare umilit. Iară Moartea, având bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă cu fața-n sus, cu picioarele întinse, cu mâinile pe piept și cu ochii închiși, zicând:
— Iaca așa, Ivane, să te așezi. Ivan, atunci, nu pierde vremea și face tranc! capacul deasupra, încuie lăcata, și, cu toată rugămintea Morții, umflă racla în spate și se duce de-i dă drumul pe-o apă mare, curgătoare, zicând:
— Na! că ți-am făcut conețul. De-acum du-te pe apa sâmbetei! Și să ieși din raclă când te-a scoate bunica din groapă. Mi-a luat el Dumnezeu turbinca din pricina ta, dar încaltea ți-am făcut-o bună și eu!
— Ei, ei! Doamne, zise apostolul Petru râzând, vezi de ce s-a mai apucat acum Ivan al sfinției tale? Bine-a mai zis cine-a zis: „Dacă dai nas lui Ivan, el se suie pe divan”.
Dumnezeu atunci, văzând până unde merge îndrăzneala lui Ivan, a început a se cam lua și el pe gânduri de năzdrăvăniile lui! Și așa, a zis Dumnezeu să se desfacă sicriul acolo unde era și să iasă Moartea la liman ca să-și răzbune și ea acum pe Ivan. Și îndată s-a făcut așa, și când nici nu visa Ivan că are să mai dea vrodată ochii cu Moartea, numai iaca ce se trezește cu dânsa față-n față, zicându-i:
— Dar bine, Ivane, așa ne-a fost vorba? Ivan, atunci, a rămas încremenit, fără să mai poată zice un cuvânt măcar.
— Încă te faci niznai? Ei, Ivane, Ivane! Numai răbdarea și bunătatea lui Dumnezeu cea fără de margini poate să precovârșască fărădelegile și îndărătnicia ta. De demult erai tu mătrășit din lumea asta și ajuns de batjocura dracilor, dacă nu-ți intra Dumnezeu în voie mai mult decât însuși fiului său. Să știi, Ivane, că de-acum înainte ai să fii bucuros să mori; și ai să te târâi în brânci după mine, rugăndu-mă să-ți iau sufletul, da eu am să mă fac că te-am uitat și am să te las să trăiești cât zidul Goliei și Cetatea Neamțului, ca să vezi tu cât e de nesuferită viața la așa de adânci bătrânețe!
Și l-a lăsat Moartea de izbeliște să trăiască:
Cât e lumea și pământul,
Pe cuptor nu bate vântul.
Și așa, văzând Ivan că nu mai moare, zise în sine:
„Oare nu cumva de-acum mi-oi da cu paru-n cap de răul Vidmei? Ba, zău, nici nu gândesc. Deie-și ea, dacă vrea!”
Și cică atunci unde nu s-a apucat și el, în ciuda Morții, de tras la mahorcă și de chilit la țuică și holercă, de parc-o mistuia focul.
— Guleai peste guleai, Ivane; căci altfel înnebunești de urât, zicea el.
Dă, ce era să facă bietul om, când Moartea-i chioară și nu-l vede?…
Și așa a trăit Ivan cel fără de moarte veacuri nenumărate, și poate că și acum a mai fi trăind, dacă n-a fi murit. 

1880

 Ion Creangă  1837 – 1889

*Se Pun Atâtea Întrebări Despre Iubire*


Se pun atâtea întrebări despre iubire
Se caută răspuns la „de ce”, „când”, „cum”, „unde”
Și cu toate acestea se ratează ceea ce este cel mai important în legătură cu iubirea
Iubirea, mai întâi de toate, nu este o întrebare
Ci, dimpotrivă, este răspunsul
La toate angoasele, durerile și grijile noastre
Iubirea este răsărit și apus în același timp
Este spațiu și timp luate împreună
Este sămânţă și pădure îmbrăţișate în privirea unui ochi invizibil
Este picătură și ocean concepute egal în mintea unei forțe superioare
Este felul în care copilul conține în ființa sa lăuntrică bătrânul
Felul în care bătrânul se pregătește pentru a fi copilul care urmează să fie
Este blestem și beatitudine
Sete și foame, dar, de asemenea, bucurie și împlinire
Iubirea este argint viu și nemișcare
Iubirea este ceea ce face ca iarba și zeii să se nască și să se ofilească
Este ceea ce face ca oamenii să aspire să fie zei
Și în cele din urmă să se odihnească sub nesfârșite pajiști cu iarbă
Iubirea este totul, se spune
Și, mai întâi de toate, este tot ceea ce avem nevoie.

They ask so many questions about love They search for the “why”, the “when”, the “how”, and the “where”
And yet they miss what is more important about love
Love, above all, is not a question
Is, on the contrary, the answer

To all our anguishes, and pains, and worries
Love is dawn and dusk at the same time
Is space and time all together
Is seed and forest embraced in the glimpse of an invisible eye
Is drop and ocean equally conceived in the mind of a superior force
Is the way the child contains the old man in their inner being
The way the old man prepares themselves to be the future child they are to be
Is anathema and bliss
Thirst and hunger, but also joy and fulfillment
Love is quicksilver and stillness
Love is what makes grass and gods rise and fall
Is what makes humans aspire to be gods
And finally rest underneath endless fields of grass
Love is everything, they say
And, first off all is everything we need.

*Nicolae Bălcescu Murind*


De pe plaiu-nstrăinărei,
Unde zac și simt că mor
De amarul desperărei
Și de-al țării mele dor,
Văd o pasere voioasă
Apucând spre răsărit,
Și o rază luminoasă,
Și un nour aurit.

„Păsărică zburătoare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Țărmurilor românești
Și să scald în veselie
Inimile ce jălești!“

„Rază vie, călătoare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al țării tale sân
Și s-aduc o alinare
Jalnicului tău suspin.“

„Nouraș pătruns de soare,
Unde mergi cu dorul meu?“
„Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie,
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori!“

„Du-te, rază strălucită,
Du-te mică păsărea,
Și pe țara mea iubită
Mângăieți-o-n lipsa mea!
Iar tu, nour de rodire,
Fă să crească-n sânul tău,
Cu verzi lauri de mărire,
Floarea sufletului meu!“

Vasile Alecsandri

*Intr-o zi o sa fim iarasi impreuna*


Astazi este zi de doliu in sufletul meu, al nostru. Ce-l mai bun prieten m-a parasit. Voi scrie mai mult maine, azi chiar nu pot scrie mai mult de atat. Dumnezeu sa aiba grija de sufletul ei atat de curat, atat de sincer si atat de loial. Te iubesc mult fata mea!

ZurliuBlog

"Trăiesc vremi de nebunie, dar, ca să le-nfrunt, îmi spun: Voi trăi cum mi se cere!... D-aia-s uneori... nebun.."--Goethe

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Prin lumea lui Petilea

Blogul Lui Petilea

Cristian Lisandru

festina lente - prin(tre) cuvinte

Freue dich auf Biene's Wordpress 2013

Ich bin nicht auf dieser Welt,um so zu sein, wie andere mich haben wollen.

Schau dich bei mir um und komme wieder

Der beste Weg, andere an uns zu interessieren, ist der an ihnen interessiert zu sein.

Confesiunile unei tinere 📝

"Voi scrie veșnic despre privirea care m-a ucis murdar de frumos."

cala19ani

Jurnalul unei studente din București

by Natasha Alina

Blog de scriitor

SumitOfficial's Blog

Continuous Progression, Exponential Growth.

chezgeorgiana

„Lumea este imperfectă. Contează, însă, nu cum o găseşti când vii, ci cum o laşi când pleci. Încearcă să laşi în urma ta lucrurile un pic mai bune decât le-ai găsit.” (Aurelian Silvestru)

Poeta ta preferată

Lasă-mă să-ți dau azi! Mâine s-ar putea să-ți cer!

Where Words Daily Come Alive

A Word Press Blog Which Will Make You Smile

jurnalul unei femei puternice

Unele femei aleg să își urmeze bărbații, în timp ce altele aleg să își urmeze visul. Dacă nu știi ce cale să alegi, amintește-ți următorul lucru: cariera nu îți va spune niciodată că nu te mai iubește.

Wide Awake But Dreaming

Slip into my thoughts and do watch your step

Blogul unei tipe oarecare

"O zi în care nu ai râs este o zi pierdută"

annazidezi

Bine ati venit pe blogul in care veți găsi momente,trăiri,întâmplări din viata mea.

pseudoblogul

"Writing is something you do alone. Its a profession for introverts who want to tell you a story but don't want to make eye contact while doing it." - John Green

mikesteeden

THE DRIVELLINGS OF TWATTERSLEY FROMAGE

time 2 photograph

I sell ideas, not photos

Gânduri pe portativ

Se zbat încet si cald...

Cafeaua de dimineata

Cuvinte dintr-o ceașca de cafea

Tipical Jurnal

When something is meant to be yours, it will be.

mysuccessisyoursuccess

Just another WordPress.com site

Despre trup și suflet

Primăvara din sufletul tău ar trebui să fie capabilă să dezghețe iernile din sufletele celor din jur. Alege să fii primăvara pe care ai dori să o vezi în ceilalți. Poți începe cu un zâmbet. (:

O C C I D E N T U L

Magazin de cultură - On Line - Autor Erwin Lucian Bureriu - Pe frontispiciu - San Francisco (foto E.L.B.)

Masculul Alpha

...instinctu' mă împinge să mă port cool!

Suflet colorat

Urmeaza-ti visele

Il mio blog NANCY

Un fantastico sito WordPress.com , l'amicizia come l'aurora, illumini il giono e fai rispendere il sole nel mio cuore

drumuldinmine

Cea care am fost, nu mai este. Cea care voi fi, nu este inca. Asa ca nu-mi ramane decat sa fiu ceea ce sunt.

Descopera misterele naturii

Un strop de iubire pentru viata

aliceteodoram

Io sunt LEUL ALB şi nu scăpaţi de mine

Ami

Don`t believe in stories, believe in what yo can do!

felycuty`s photos

totceimaibun.wordpress.com

pisicablonda

let it come natural

Maria(araoimi)

Dubito ergo cogito, cogito ergo sum

Fotogrammi e Pentagrammi

Pause di riflessione ispirate (anche) dal cinema e dalla musica

Melancolii Nocturne

în umbra întunericului!

Vietato calpestare i sogni ©ELisa

Se i tuoi sogni dovessero volare più in alto di te,lasciati trasportare.Almeno nella fantasia, non poniamoci mai dei limiti.

Ganduri ascunse

cu Alina Ilioi

În Înaltul Cerului

Candelabrele cerului atârnate de bolta universului.

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 3,628 de alți urmăritori

%d blogeri au apreciat asta: